34 filme despre dragoste in vremea razboaielor mondiale

Exista o fascinatie pentru razboi, din toate timpurile. Poate si datorita propagandei cu care au fost sustinute eforturile de razboi. Poate si datorita povestilor pe care le-am auzit de la bunici, pe care le-am citit in jurnale si memorii. Exista un romantism in vreme de razboi foarte diferit fata de cel din vreme de pace. Observand persoane din jurul meu am fost oarecum surprinsa sa vad o dorinta de a trai astfel de vremuri, astfel de povesti. Personal, sper ca astfel de timpuri sa nu se mai repete. Astfel am ajuns cu gandul la aceasta lista. Cum era traita dragostea in vremea razboaielor mondiale? Oare in minte ne raman doar povestile de dragoste, unele cu sfarsit fericit, altele nu, faptele eroice, onoarea sau dezonoarea? Oare chiar suntem orbiti de aceste povesti si nu reusim sa distingem fundalul infricosator in care s-au desfasurat?

Nu sunt critic de film, asa ca lista in sine nu trebuie considerata un top si, chiar daca, implica unele preferinte personale, am incercat sa includ titluri care sa multumeasca(daca e posibil) cat mai multa lume, de la fani ai filmelor clasice pana la impatimiti ai efectelor speciale. E doar o simpla selectie a unor filme care au in comun povesti de dragoste si razboaie mondiale.

suite-francaise

Suite Française  - 2014

Cu: Kristin Scott Thomas, Matthias Schoenaerts,Michelle Williams

Regie: Saul Dibb

Al Doilea Razboi Mondial. Franta ocupata de armata germana. Locuind impreuna cu dominatoarea si implacabila sa soacra, Lucille asteapta vesti de la sotul ei plecat pe front, fiind obligate in acest timp sa gazduiasca soldatii din regimentul ajuns in oras. Comandantul Bruno sta in camera alaturata si in scurt timp Lucille realizeaza ca ii este tot mai greu sa il ignore. Impotriva ratiunii, poti avea sentimente de iubire pentru un dusman al tarii tale? Cum gestionezi privirile si parerile formate ale comunitatii in care traiesti?

Filmul are la baza romanul omonim al scriitoarei de origine evreica Irene Namirovsky, decedata la Auschwitz in 1942. Manuscrisul a fost salvat si pastrat ca prin minune de Denise Epstein, fiica cea mare a autoarei.

black-bookBlack Book(Zwartboek - titlu original) - 2006

Cu: Sebastian Koch, Carice van Houten

Regia: Paul Verhoeven

Cantareata evreica Rachel Stein incearca sa traverseze Biesbosch pana in sud, intr-o zona a Olandei deja eliberata, alaturi de alti evrei. Sunt interceptati de o patrula germana si ea este singura supravietuitoare. Asa incepe povestea lui Ellis de Vries, cea care se alatura miscarii de rezistenta si care in timpul misiunii de eliberarea a unor luptatori partizani se indragosteste treptat de ofiterul german al SD, Müntze. Planul sfarseste jalnic si atat Rezistenta cat si germanii o acuza pe ea. Este nevoita sa fuga din nou si sa se ascunda, de data aceasta impreuna cu Müntze, in asteptarea sfarsitului razboiului.

Filmul este inspirat din fapte reale, lucrandu-se peste 20 de ani la scenariu.

a-women-in-berlin

A Woman In Berlin(Anonyma - Eine Frau in Berlin) - 2008

Cu: Juliane Köhler, Nina Hoss

Regia: Max Färberböck

Una dintre povestile care au zguduit Germania. Filmul are la baza intamplari reale, povestite in cartea cu acelasi nume, scrisa de autoare anonima, ulterior identificata ca fiind Marta Hillers, jurnalista. Cartea si filmul aduc in discutie un subiect dureros, despre care nimeni nu doreste sa-si aduca aminte si sa vorbeasca - foametea si violurile comise de soldatii rusi in randul femeilor din Germania, in perioada 1945 - 1946, in timpul capitularii naziste. Filmul, dar si cartea au starnit reactii diferite. E genul acela de film care iti aduce aminite ca viata are multe nuante, nu se imparte intre alb si negru, intre bun si rau, intre corect si gresit. Personal, mi-a adus aminte ca e bine sa incercam sa evitam sa punem etichete. Apoi, Nina Hoss, mi-a placut mult si m-a bucurat o a doua intalnire cu ea, dupa Phoenix(2014).

dvd-front-web-arch-of-triumphArch of Triuph - 1948

Cu: Ingrid Bergman, Charles Boyer

Regia: Lewis Milestone

Ecranizare a romanului cu acelasi nume a lui Erich Maria Remarque. Paris. Iarna anului 1938. Mii de refugiati se ascund in noapte incercand sa evite deportatea. Printre ei este si Dr. Ravic, care practica medicina ilegal.  Joan Madou este marcata de moartea subita a iubitului ei . O noapte ploioasa ii aduce impreuna si ii implica, impotriva prejudecatilor lui Ravic,  intr-o afacere, care degenereaza in ziua in care este declarat razboiul.

a-time-to-love-and-a-time-to-dieA Time to Love and a Time to Die - 1958

Cu: Liselotte Pulver, John Gavin, Jock Mahoney

Regia: Douglas Sirk

Din noua o ecranizare a unui roman semnat de Erich Maria Remarque. Acum, gusturile nu se discuta, dar eu sunt fan al romanelor lui Erich Maria Remarqeu! "Trei camarazi" si "Nimic nou pe frontul de vest" se numara printre cartile mele de suflet.

In primavara anului 1944, o companie de soldati germani epuizati se retrage din fata macelului rusesc. Ernst Graeber si Immerman nu se gandesc decat cum ar putea face sa primeasca o permisie, pentru a ajunge acasa. In cele din urma, Ernst primeste o invoire si se intoarce acasa, unde nu mai gaseste insa decat un morman de ruine si nici urma de parintii sai. El incepe o cautare disperata, care il conduce spre casa batranului medic al familiei. O intalneste pe Elizabeth Kruse, fiica unui detinut politic si impreuna incearca sa supravietuiasca ororilor razboiului intr-o lume plina de ura.

a-farewell-to-arms

A Farewll to Arms - 1932

Cu: Gary Cooper, Helen Hayes

Regia: Frank Borzage

Prima ecranizare a romanului omonim al lui Ernest Hemingway, a starnit revolta autorului, care s-a plans ca happy-end-ul ales a alterat mesajul romanului sau. Filmul premiat cu doua premii Oscar spune povestea de dragoste dintre Locotenentul Frederick Henry si tanara infirmiera Catherine Berkley, pe fundalul Primului Razboi Mondial in Italia.

the-red-baron

The Red Baron - 2008

Cu: Matthias Schweighöfer, Lena Headey, Til Schweiger, Joseph Fiennes

Regia: Nikolai Müllerschön

Povestea Baronului Manfred von Richthofen, cel mai temut si respectat pilot al fortelor aeriene germane. Pentru el si camarazii lui, luptele in aer sunt privite ca evenimente sportive si provocari tehnice. Dupa ce se indragosteste de Kate, o superba asistenta medicala, Manfred realizeaza ca este folosit de mai marii armatei pentru scopuri propagandiste. Prins intre dezgustul pentru razboi si responsabilitatea fata de subalternii lui, von Richthofen decide sa zboare din nou.

Filmul e departe de a fi o capodopera, dar mie mi-a placut mult. Poate si pentru ca l-am vazut intr-o perioada in care citeam povestea de viata a celebrului Jean Mermoz si eram cumva sub influenta aviatorilor eroici.

Memoriile Baronului Manfred von Richthofen au fost publicate in 2012 la Editura Militara.

Lili-MarleenLili Marleen - 1981

Cu: Hanna Schygulla, Giancarlo Giannini, Mel Ferrer

Regia: Rainer Werner Fassbinder

"Exista o anumita fascinatie, ca si o anumita ironie in modul in care un cantec scris in 1916 a devenit slagar in cel de al doilea razboi mondial. Fassbinder, mai putin fascinat de realitatea acestui caz prezinta o mixtura in stil Hollywood, intre romanta si melodrama." -Tom Milne - 1981 (Monthly Film Bulletin).

Filmul descrie povestea de dragoste desfasurata in Elvetia intre cantareata Willie si compozitorul de origine evreiasca Robert. Familia lui Robert nu vede aceasta relatie cu ochi buni, banuind-o pe Willie ca e nazista. Curand, Willie afla ca Robert face parte dintr-o miscare de rezistenta care se ocupa cu scoaterea averilor evreilor din Germania si procurarea de pasapoarte false. In timpul uneia dintre calatoriile in care isi insoteste iubitul in Germania, se trezeste in imposibilitatea de a se intoarce in Elvetia, fiind declarata "persona non-grata" de catre guvernul elvetian din cauza datoriilor. Nevoita sa se descurce in Germania, devine celebra in timpul razboiului cu slagarul "Lili Marleen".

Nu stiti vestitul slagar "Lili Marleen"? Nu se poate asa ceva! 🙂

hanover-streetHanover Street - 1979

Cu: Harrison Ford, Lesley-Anne Down, Christopher Plummer

Regia: Peter Hyams

Ce te faci daca te indragostesti de un pilot american, cand esti o sora medicala in Anglia, in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, casatorita cu un agent secret?

Ce te faci daca in timpul unei misiuni secrete in spatele liniilor inamice, iti dai seama ca pentru a supravietui trebuie sa faci echipa tocmai cu sotul iubitei?

shining-throughShining Through - 1992

Cu: Michael Douglas, Melanie Griffith, Liam Neeson

Regia: David Seltzer

Linda Voss, o frumoasa secretara indragostita de seful ei Ed Leland, ajunge in misiune la Berlin, desi nu are experienta in spionaj si se bazeaza doar pe filmele vazute. Pentru periculoasa slujba e recomandata de faptul ca, avand bunici germani, vorbeste limba; in plus, in capitala nazista mai traiesc rude ale tatalui ei. Intamplarile se precipita iar Linda se trezeste in incurcatura. Ed Leland ajunge insa la momentul potrivit pentru a o salva.

charlotte-gray Charlotte Gray - 2001

Cu: Cate Blanchett, James Fleet

Regia: Gillian Armstrong

O tanara scotianca se alatura Rezistentei Franceze in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial cu scopul de a-l gasi si a-l salva pe prietenul ei, pilot de avion al Fortelor Royale Franceze Aeriene, pierdut undeva prin Franta.

in-love-and-warIn Love and War - 1996

Cu: Sandra Bullock, Chris O'Donnell

Regia: Richard Attenborough

Ne intalnim din nou cu Hemingway! Primul razboi mondial se apropie de sfarsit, dar in nordul Italiei se mai dau inca batalii intre italieni si austrieci. Un tanar jurnalist american, Ernest Hemingway, se angajeaza voluntar in Crucea Rosie pentru a lua parte la conflict. Este ranit iar cand isi revine se afla pe un pat de spital, supravegheat atent de o infirmiera, Agnes, voluntara ca si el.

every-time-we-say-goodbyeEvery Time We Say Goodbye - 1986

Cu: Tom Hanks, Cristina Marsillach

Regia: Moshe Mizrahi

In vremurile tulburi in care dragostea pare a fi o simpla inventie, o inchipuire, un barbat nu se multumeste cu orice. El vrea totul sau nimic!

Pe fundalul celui de al Doilea Razboi Mondial, David, ofiter al Aviatiei Americane se recupereaza in Ierusalim, in urma unei rani suferite la picior. Prin intermediul unui prieten englez, o cunoaste pe Sarah, o evreica originara din Spania. Desi atrasi unul de celalalt, trecutul fiecaruia, diferentele culturale si religioase dintre ei sunt piedici de netrecut intr-o eventuala relatie. Femeia este influentata si de faptul ca familia ei nu agreeaza deloc ideea ca fiica lor sa aiba o relatie cu un american al carui tata mai este si preot protestant.

the-last-metroThe Last Metro(Le dernier métro - titlu original) - 1980

Cu: Catherine Deneuve, Gérard Depardieu, Jean Poiret

Regia: François Truffaut

Marion este sotia unui director de teatru, Lucas Steiner, evreu de origine. In timpul ocupatei naziste, ea va prelua sarcinile sotului care, se ascunde in subsolul teatrului. Intre Marion si Bernard Granger, una dintre vedetele scenei se naste o poveste de iubire. Vor reusi cei doi sa dea curs sentimentelor sau respectul pentru Lucas Steiner va fi o piedica de netrecut?

passchendaelePasschendaele - 2008

Cu: Gil Bellows, Tom Carey

Regia: Paul Gross

Din Alberta(Canada) ajungem pe frontul de la Passchendaele(Belgia), unde s-a purtat una dintre marile batalii din timpul Primului Razboi Mondial.

In acest context, viata unui veteran de razboi, a iubitei lui si a naivului ei frate se intersecteaza intr-o poveste despre dragoste, onoare, sacrificiu si patriotism. Acum , pentru domnisoarele care viseaza la o astfel de poveste de dragoste... Ce sanse credeti ca aveti sa dati peste un barbat dispus sa se sacrifice si sa plece pe front doar pentru a va salva fratele mai mic, inconstient si iresponsabil?

atonementAtonement - 2007

Cu: James McAvoy, Keira Knightley, Saoirse Ronan

Regia: Joe Wright

Ecranizare a celebrului roman semnat de Ian McEwan, Remuscare, se desfasoara pe parcursul a zeci de ani, actiunea invartindu-se in jurul micutei Brionny, o fetita care, in urma unei minciuni copilaresti, schimba vietile tuturor din jurul ei. Povestea incepe in Anglia, cu cativa ani inainte de inceperea celui de al doilea Razboi Mondial. Oare scurgerea timpului va permite vindecarea ranilor din trecut?

a-very-long-engagementA Very Long Engagement(Un long dimanche de fiançailles - titlu original) - 2004

Cu: Audrey Tautou, Gaspard Ulliel, Jodie Foster

Regia: Jean-Pierre Jeunet

Din nou o ecranizare a unui roman celebru, semnat de data aceasta de Sebastien Jaspisot. Primul Razboi Mondial este pe sfarsite, insa abia cum incepe lupta lui Mathilde, o tanara frantuzoaica, care a primit vestea ca logodnicul ei, Manech, aproape sigur si-a gasit moartea. In timpul bataliei de pe Somme, cinci soldati francezi, in culmea disperarii, se impusca - din accident sau intentie - in speranta de a scapa de front. Manech, se pare a fi unul dintre ei. Judecati de Curtea Martiala, cei cinci soldati raniti sunt scosi in teritoriul dintre transeele inamice ale armatelor Frantei si Germaniei. Mathilde nu este insa genul care sa accepte atat de usor moartea iubitului ei, si va porni intr-o proprie batalie, in speranta de a afla adevarul despre cele intamplate. Pe asta marturisesc ca l-am ratat, din simplul motiv ca nu pot sa imi explic de ce nu imi place Audrey Tautou.

testament-of-youthTestament of Youth - 2014

Cu: Alicia Vikander, Kit Harington, Taron Egerton

Regia: James Kent

Povestea de maturizare a Verei Brittain, feminista, pacifista si scriitoare, autoare a memoriilor publicate sub titlul "Testament of Youth" in care descrie experientele traite in perioada Primului Razboi Mondial si care au transformat-o intr-o aparatoare a pacifismului. Daca povestea feministei si pacifistei Vera nu va atrage, poate va atrage "Jon Snow"?

the-end-of-the-affairThe End of the Affair - 1999

Cu: Ralph Fiennes, Julianne Moore, Stephen Rea

Regia: Neil Jordan

Avand la baza romanul omonim a lui Graham Greene, Sfarsitul aventurii, prezinta povestea de dragoste dintre Sarah Miles, o femeie prinsa intr-o casnicie de convenienta si Maurice Bendrix, un romancier, de care Sarah se indragosteste fulgerator.In timpul unui bombardament asupra Londrei, casa lui Bendrix este lovita iar acesta este ranit.In plus, Sarah il paraseste, inexplicabil. In 1946 le este dat sa se raintalneasca. Pasiunea renaste, gelozia orbeste si intrebari chinuitoare isi cauta raspunsul.

vincereVincere - 2009

Cu: Filippo Timi, Giovanna Mezzogiorno

Regia: Marco Bellocchio

Povestea Idei Dalser, care se indragosteste de viitorul lider fascist al Italiei, Benito Mussolini. Cand Ida il intalneste pe Mussolini la Milano, in 1910, el este editorul publicatiei Avanti! si un socialist inflacarat care intentioneaza sa conduca masele catre un viitor emancipat, anti-biserica, anti-monarhie. Ida crede cu putere in el si in ideile lui. Vinde tot ce are pentru a-i finanta ziarul Il Popolo d'Italia, nucleul viitorului Partid Fascist. Cei doi se casatoresc 4 ani mai tarziu, si Ida naste un baiat, Benito Albino, dorit initial si respins mai apoi de tatal sau.  Cand izbucneste Primul Razboi Mondial, Mussolini se inroleaza si dispare. Ida il regaseste ani mai tarziu intr-un spital militar, ingrijit de Rachele, femeia cu care tocmai s-a casatorit si cu care are o fiica. Pe masura ce influenta sa in Partidul fascist a crescut, Mussolini a incercat prin toate mijloace sa ascunda prima sa casatorie, si atat Ida cat si fiul lui vor suporta multe persecutii.

la-vita-e-bellaLa vita è bella - 1997

Cu: Roberto Benigni, Nicoletta Braschi, Giorgio Cantarini

Regia: Roberto Benigni

Nu aveam cum sa omit din aceasta lista, capodopera lui Roberto Benigni, in opinia mea, una dintre cele mai frumoase lectii despre iubire pe care ni le-a oferit cinamatografia. O poveste despre puterea imaginatiei, despre optimism, despre inocenta, familie si dragoste desfasurata intr-una dintre cele mai negre perioade cunoscute de omenire, cel de Al Doilea Razboi Mondial. O manifestare de altfel de forta impotriva unor realitati crude.

captain-corellis-mandolinCaptain Corelli's Mandolin - 2001

Cu: Nicolas Cage, Penélope Cruz

Regia: John Madden

Ecranizarea romanului omonim a lui Louis de Bernières ii are in rolurile principale pe Penelope Cruz si Nicolas Cage. In 1941 Italia se alatura Germaniei in razboi si ocupa Grecia. O garnizoana de artilerie italiana este detasata pe frumoasa insula Cefalonia, din marea Ionica, pentru a asigura linistea si ordinea. Capitanul Corelli adopta insa o atitudine ralaxata, angajand locuitorii insulei serbari pline de muzica. Intre timp, se indragosteste de fiica unui doctor, al carei logodnic e plecat pe frontul din Albania. In 1943, dupa pe Italia se preda si se alatura fortelor Aliate, Capitanul Corelli se gaseste in situatia de a apara de aceasta data insula de o invazie a germanilor. Un film numai bun de duminica seara, macar pentru peisajele frumoase si unele scene de umor savuroase.

the-young-lions

The Young Lions - 1958

Cu: Marlon Brando, Montgomery Clift, Dean Martin

Regia: Edward Dmytryk

Pe fundalul celui de Al Doilea Razboi Mondial, povestile a trei soldati se intalnesc, 2 soldati americani si un ofiter german, intr-un lagar de concentrare. Nume importante ale cinematografiei dau nastere dramei regizate de Edward Dmytryk care are la baza romanul lui Irwin Shaw.

yanksYanks - 1979

Cu: Richard Gere, Vanessa Redgrave

Regia: John Schlesinger

Trupe de tineri soldati americani, unii dintre ei pentru prima oara departe de casa, frumosi, sanatosi, bine intretinuti, sosesc in anii '40 in Yorkshire pentru manevre. Aici, populatia in majoritate femei, ai caror soti sau iubiti sunt plecati pe front, este de multi ani victima privatiunilor. Trei soldati – Danny, Matt si John – comandantul lor, cunosc trei fete, alaturi de care traiesc cele mai frumoase povesti de iubire din viata.

admiral

Admiral - 2008

Cu: Konstantin Khabenskiy, Elizaveta Boyarskaya, Sergey Bezrukov

Regia: Andrei Kravchuk

Pelicula prezinta viata amiralului Kolchak, amiral rus al Marinei Imperiale, care a luptat in razboiul ruso-japonez, erou in Primul Razboi Mondial si comandant al unei parti a Armatei Albe in timpul Razboiul Civil din Rusia.

Surprins pe mare de vestea inceperii Revolutiei, Kolchak accepta, odata reintors pe uscat sa conduca armata simpatizantilor taristi impotriva comunistilor pe frontul de vest. Insa dincolo de viata cazona de militar, acesta traieste o poveste frumoasa de dragoste cu sotia unui ofiter aflat in subordinea sa, Anna.

DrZhivago Doctor Zhivago - 1965

Cu: Omar Sharif, Julie Christie, Geraldine Chaplin

Regia: David Lean

Fascinantul roman al lui Boris Pasternak intr-o ecranizare de exceptie, castigatoare a 5 premii Oscar. O poveste de dragoste emotionanta, intre un medic casatorit care se indragosteste de sotia unui activist politic, intr-un decor cutremurator, marcat de Primul Razboi Mondial si Revolutia Bolsevica.

battle-for-sevastopolBattle for Sevastopol(Bitva za Sevastopol - titlu original) - 2015 

Cu: Yuliya Peresild, Evgeniy Tsyganov, Joan Blackham

Regia: Sergey Mokritskiy

Povestea Ludmilei Mihailivna Pavlicenko, lunetista sovietica din cel de-al doilea Razboi Mondial. Creditata cu 309 victime, ea este considerata cea mai de succes femeie lunetist din istorie. A fost primul cetatean sovietic care a fost primit in Casa Alba, de catre presedintele Roosevelt si sotia lui, Eleanor. "Am 25 de ani si am ucis 309 fascisti pana acum. Nu credeti, domnilor, ca v-ati ascuns in spatele meu pentru prea mult timp?" Acestea sunt cuvintele care au agitat mult spiritele americane in timpul unei conferinte de presa sustinute in Chicago. Genul ala de film, pe care dupa ce l-ai vazut, stai si te intrebi ce faceai la 25 de ani?!

stalingrad

Stalingrad - 2013

Cu: Yanina Studilina, Philippe Reinhardt, Thomas Kretschmann

Regia: Fedor Bondarchuk

Povestea Bataliei de la Stalingrad, considerata cea mai sangeroasa si mai mare batalie din istoria omenirii, marcata de brutalitate si de lipsa de grija fata de populatia civila, punctul de cotitura al celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Filmul prezinta povestea unui grup de soldați rusi, care, in timpul Bataliei de la Stalingrad opun o rezistenta eroica trupelor naziste care inaintau, scena fiind condimentata cu doua povesti de dragoste din ambele tabere.

enemy-at-the-gate

Enemy at the Gates - 2001

Cu: Jude Law, Ed Harris, Joseph Fiennes, Rachel Weisz

Regia: Jean-Jacques Annaud

Doi lunetisti de elita, un rus si un german, sunt antrenati intr-o lupta cu caracter personal in timpul Bataliei de la Stalingrad. Danilov, un activist politic rus, care constientizand valoarea de propaganda a lui Vassili Zaitsev, construieste in jurul acestuia un mit, care sustine dorinta rusilor de a continua lupta in ciuda sortii nefavorabile, devine gelos pe barbatul creat de el atunci cand amandoi se indragostesc de Tania, una dintre femeile soldat care au luptat in razboi cu mult curaj alaturi de barbati.

from-here-to-eternityFrom Here to Eternity - 1953

Cu: Burt Lancaster, Montgomery Clift, Deborah Kerr, Frank Sinatra

Regia: Fred Zinnemann

O poveste despre vietile militarilor si sotiilor acestora, stationati in 1941 intr-o baza militara din Hawaii. Robert E. Lee Prewitt tocmai a sosit prin transfer si are o reputatie de boxer bun, iar cand capitanul Holmes ii cere sa intre in echipa regimentului, Prew refuza, ceea ce-i atrage animozitati din partea comandantului dar si a colegilor. Exceptie face Serg. Warden care are o relatie amoroasa cu sotia capitanului. Prew face cunostinta cu ‘Printesa’, alias Alma-Lorene, o prostituata, iar legatura dintre cei doi este una dintre doi singuratici... Intre timp, are loc catastrofalul atac japonez de la Pearl Harbor, care tulbura linistea paradisiaca din Hawaii.

pearl-harborPearl Harbor - 2001

Cu: Ben Affleck, Kate Beckinsale, Josh Hartnett

Regia: Michael Bay

“Ieri, 7 decembrie 1941 - o zi cumplita care va dainui ca atare peste veacuri – Statele Unite au fost tinta atacului inopinat al fortelor aeriene si navale ale Imperiului japonez.”

Povestea se axeaza pe evenimentele din aceasta zi, 7 decembrie 1941, care au schimbat viata a doi tineri piloti si a unei asistente medicale. O dimineata linistita de duminica, in decembrie, copiii se joaca, iar familiile merg la biserica. Brusc, cerul este brazdat de avioane de lupta japoneze care lanseaza un atac surpriza asupra fortelor armatei americane din Pearl Harbor, Hawaii. Aceasta este ziua care a scos America din izolarea sa linistita si a aruncat-o in plin razboi, schimband cursul istoriei.

come-see-paradiseCome See the Paradise - 1990

Cu: Dennis Quaid, Michael York, Tamlyn Tomita, Sab Shimono

Regia: Alan Parker

La sfarsitul anilor 1930, in preajma izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial, Jack McGurn, un sindicalist sarac care lucreaza ca proiectionist intr-un cinematograf din San Francisco, se indragosteste de frumoasa japoneza Lily Kawamura. Contrar legii californiene din acea vreme, care interzicea mariajele inter-rasiale, Jack și Lily se casatoresc si fac un copil. Mariajul lor este fericit, pana cand japonezii bombardeaza Pearl Harbor și America intra in al Doilea Razboi Mondial. Din acest moment, americanii de origine japoneza sunt dusi cu miile in lagare de concentrare. Jack este recrutat in armata, dar este pregatit sa riște totul pentru a-si revedea familia.

the-english-pacient

The English Pacient - 1996

Cu: Ralph Fiennes, Juliette Binoche, Willem Dafoe

Regia: Anthony Minghella

Rar mi-a fost dat sa imi placa un film mai mult decat cartea! Nu stiu de ce dar cartea cu acelasi nume a lui Michael Ondaatje mi s-a parut aproape imposbil de citit.

La sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, contele Almasy, trimis de Societatea Regala Britanica de Geografie sa cerceteze desertul Sahara, sufera arsuri ingrozitoare intr-un accident aviatic. Vegheat de o infirmiera devotata si sensibila, intr-o vila aflata in ruina din Italia, el isi rememoreaza viata in flashback-uri si, mai ales, povestea de dragoste intensa si interzisa care avea sa-i schimbe destinul. Dragoste, spionaj, intrigi politice intr-un film castigator a 9 premii Oscar.

casablancaCasablanca - 1942

Cu: Humphrey Bogart, Ingrid Bergman

Regie: Michael Curtiz

Ma gandeam ca nu am putea incheia aceasta lista decat cu un clasic al cinematografiei, Casablanca, castigator a 3 premii Oscar.

Intr-un bar din Casablanca, doi fosti amanti se reintilnesc intr-o conjunctura care ii sileste sa puna pe primul plan nu sentimentele, ci datoria. E razboi. Intrarea trupelor germane in Maroc e iminenta. Americanul Rick Blaine a reusit sa faca rost de hartiile necesare pentru ca doua persoane sa poata lua avionul catre Lisabona. Cand insa afla ca femeia dupa care inca sufera, Ilsa Lund, este la Casablanca, acum maritata cu un marcant lider ceh, Victor Laszlo, cautat de nazisti, Rick ramane inca o data fara ea. Dar de data asta, el decide.

Atmosfera, muzica si replicile celebre - " Rick: Louie, I think this is the beginning of a beautiful friendship." - ingredientele de baza ale uneia dintre cele mai frumoase povesti de dragoste.

"Play it once, Sam. For old times' sake. Play it, Sam. Play 'As Time Goes By'."

Am uitat ceva? Lasa un comentariu. Cine stie?! Poate mai facem o lista si cu propunerile voastre. 🙂

Surse care au ajutat la punerea gandurilor in ordine: imdb.com, cinemagia.ro, wikipedia.com, rottentomatoes.com, mgo.com.

Ivona

Când nu scriu pe aici, mă ocup de blogul personal, www.dinmansarda.com.

One thought on “34 filme despre dragoste in vremea razboaielor mondiale

  • mitica.20015@gmail.com'
    February 4, 2016 at 2:45 pm
    Permalink

    Unele filme, mai vechi, le stiu, si sant foarte bune, pe cele noi nu le’am vazut. Cred insa ca mai bine ne’ar prinde la toti o cura cu filme de comedie… cu ele mai bune filme, din toate timpurile ! O cura de ras ! At fi mai tonifianta !

    Reply

Leave a Reply