A decedat Ioan S. Nenitescu, poet roman

Ioan S. Nenitescu s-a nascut pe 11 aprilie 1854 in Galati si a decedat pe 23 februarie 1901 in Buzau. A fost un poet, membru corespondent al Academiei Române. Ioan S. Nenitescu a fost unul dintre cei mai inflacarati patrioti pe care i-a dat natiunea romana de-a lungul vremii. Ca poet, el apartine perioadei clasice a literatrurii romane din secolul al XIX-lea.

S-a nascut in targul Galatilor, ca al doilea copil al sotilor Stefan Vasiliu (negustor de panzeturi fine) si Elisabeta Zaharia. Numele Nenitescu, care ii va aduce notorietatea in epoca, il va imprumuta de la unchiul sau, monahul Ilarion Nenita, cel care si-a pus amprenta asupra vietii tanarului Ioan. Aceasta o va face si datorita faptului ca noul nume avea reverberatii latinesti – o moda a vremii.

Dupa studiile primare si gimnaziale, va urma Scoala Comerciala „Alexandru Ioan I“ din Galati, dupa care continua cu studii liceale la Iasi, unde isi ia bacalaureatul. Pasiunea sa pentru literatura il fac sa se inscrie „ca audient“ la Facultatea de Litere din Iasi, unde incepe sa frecventeze asiduu sedintele Societatii literare „Junimea“ (1875). Din aceasta perioada dateaza si primele versuri ale lui Ioan Nenitescu, pe care le inchina lui V. Alecsandri, mentor spiritual.

Desi isi va face debutul publicistic in ziarul „Gardistul civic“ din Galati (august 1874), debutul sau literar se va intampla in revista „Convorbiri literare“ din 1878 cu poeziile „Sfarsitul toamnei“, „Cand ceata“, „Viorica“. Debutul editorial va veni mai tarziu, odata cu volumul de versuri „Flori de primavara“ (1880), urmat de poemul „Soimii de la Razboieni“ (1882). De asemenea, la sedintele Junimii va fi printre primii auditori ai poemului eminescian „Luceafarul“, dupa cum noteaza Titu Maiorescu in „Insemnarile sale zilnice“ din data de 28 octombrie 1882: „Aseara Junimea cu Alecsandri, Zizin, Gane, Beldimanu, Anette, dna. Rosetti, Mite Alduleanu (stud. jur. din Pesta), Caloianu, Hermes-Popescu, J. Cerchez, Jipescu, Chibici, Eminescu, Slavici, Paucescu, Burghele, Nenitescu, in total 23 de persoane. O frumoasa noua nuvela a lui Gane pentru Almanahul studentilor de la Viena, 4 poezii dragute de Nenitescu, scrisoarea lui Slavici din Italia, frumosul Luceafar al lui Eminecu, slefuit. Apoi Alecsandri a povestit din viata sa, in special din Montpellier. Pana la ora 1 noaptea. Incantatoare seara“.

In anul 1877, odata cu intrarea Romaniei in razboiul ruso-turc, studentul Ioan Nenitescu se inroleaza voluntar in armata romana. Astfel, la 18 august paraseste casa parinteasca, scriind poezia „Adio mamei“, subintitulata „Plecand spre campul luptei“, in care emotia plecarii de acasa este coplesitoare:

„Ramai cu bine, draga mama, azi eu ma rup de l-al tau san,| Cu fruntea plina de mandrie, cu pieptul plin de mult senin,| Ma duc spre Dunarea batrana, cu fratii mei sa ma-ntalnesc,| Si cu dusmanii tarii mele, maini piept in piept sa ma lovesc.| Iar de e scris sa mor, atuncea sa nu ma plangi, ci cu mandrie| Sa-ti amintesti de fiu-ti care drept a pasit spre datorie“.

Face parte din cadrul Regimentului 13 Dorobanti, ca sublocotenent, in aceasta calitate luand parte la asediul redutelor Grivita 1 si Grivita 2, in luptele carora va fi ranit. Pentru faptele de vitejie este decorat cu distinctiile „Steaua Romaniei“ si „Virtutea Militara“. Poeziile pe care le scrie Nenitescu in timpul razboiului („Inalta-te“, „Invocare“, „Plugar roman“, „Dupa 27 august“) zugravesc faptele eroice ale soldatilor romani care, insufletiti de sentimentul curat al dragostei de tara, reusesc sa obtina Independenta mult dorita.

In acest sens, poeziile lui Ioan Nenitescu se constituie intr-un tablou literar al luptelor, care completeaza, prin cuvant, picturile celorlalti „reporteri de razboi“ – Nicolae Grigorescu sau Carol Pop de Szatmari. Insusi George Calinescu apreciaza „patriotismul inflacarat“ pe care il exprima poetul. Adanc insetat de cunoastere, in toamna anului 1878 se inscrie la Facultatea de filozofie si arte din Berlin. Aici studiaza cu mari profesori ca Heller, Lepsius, Lasson si Herman Grimm, dedicandu-se studiului filosofiei, esteticii, pedagogiei, etnografiei, mitologiei antice, istoriei folclorului european etc. Doctoratul si-l va lua la Leipzig in 1886 cu teza „Die Affectenlehre Spinozaas“, o lucrare de mare profunzime si finete. De aici, din Gemania, Nenitescu scrie poezia sa „Tara mea“ – o intensa pledoarie fata de locurile natale:

„Acolo unde-s nalti stejari| Si cat stejarii nalti imi cresc| Flacai cu piepturile tari,| Ce moartea-n fata o privesc;|| Acolo, unde-s stanci si munti,| Si ca si muntii nu clintesc| Voinicii cei cu peri carunti| In dor de tara stramosesc;|| Si unde dorul de mosie| Intotdeauna drept a stat| Si barbateasca vitejie| A-mpodobit orice barbat|| Acolo este tara mea,| Si neamul meu cel romanesc!| Acolo eu sa mor as vrea,| Acolo vreau eu sa traiesc!|| Acolo unde intalnesti| Cat tine tara-n lung si-n lat| Batrane urme vitejesti| Si osul celor ce-au luptat|| Si unde vezi mii de mormane| Sub care-adanc s-au ingropat| Multime de ostiri dusmane,| Ce cu robia ne-au cercat|| Acolo este tara mea| Si neamul meu cel romanesc!|| Acolo eu sa mor as vrea,| Acolo vreau eu sa traiesc!“

Desi a scris si poeme romantice de alta factura, poetul Ioan Nenitescu a ramas in istorie prin versurile patriotice. A mai publicat poeme de inspiratie istorica, precum „Moartea lui Decebal“, „Mihai Voda Craioveanul“, „Voievodul Stefan“, „Spatarul Coman“, „Paul Chinezul“, „La ospatul Dunarii“ etc. Desi poeziile sale nu poarta amprenta unei inspiratii de geniu, totusi ele sclipesc prin idee si claritatea mesajului.

Una dintre cele mai frumoase creatii ale sale este si poezia „Pui de lei“, transpusa si pe muzica, in care sunt evocate virtutile inaintasilor:

„Eroi au fost,eroi sunt inca| Si-or fi in neamul romanesc!| Caci rupti sunt ca din tare stanca| Romanii orisiunde cresc.|| E vita noastra faurita| De doi barbati cu brate tari| Si cu vointa otelita,| Cu minti destepte, inimi mari.|| Si unu-i Decebal cel harnic| Iar celalalt Traian cel drept| Ei, pentru vatra lor amarnic| Au dat cu-atatia dusmani piept.|| Si din asa parinti de seama| In veci s-or naste luptatori,| Ce pentru patria lor mama| Vor sta ca vrednici urmatori,|| Au fost eroi, si-or sa mai fie,| Ce-or frange dusmanii cei rai,| Din coasta Daciei si-a Romei| In veci s-or naste pui de lei.“

A scris si teatru, piese dintre care se distinge drama istorica „Radu de la Afumati“, in cinci acte (reprezentata pentru prima data pe scena Teatrului National din Bucuresti la 30 martie 1897). Dar Ioan Nenitescu s-a dovedit a fi si un cercetator iscusit, precum si un teolog practic. Pe langa scrierile enumerate, a mai publicat lucrarile „De la romanii din Turcia europeana“ (1895) rezultata din expeditia din 1892, in care a studiat viata si obiceiurile romanilor din Peninsula Balcanica, si „Tatal nostru in cateva istorioare pe intelesul tuturor“ (1894), carte cu continut moral-crestin, destinata uzului didactic. Pentru activitatea sa literara, la 18 martie 1896 este ales membru corespondent al Academiei Romane.

Intre alte indeletniciri ale sale se mai numara cele de editor al revistei stiintifice, politice, economice si literare „Tara noua“ (1884-1888), profesor de filosofie si pedagogie la Scoala Normala de Institutori din Bucuresti (1887), revizor scolar, deputat de Covurlui (1888), prefect de Constanta (1888), inspector scolar al Bucurestiului (1892) si colaborator la „Convorbiri literare“, „Albina“, „Amicul copiilor“, „Revista noua“, „Lupta“, „Romanul literar“, „Sezatoarea“, „Ziarul presei“.

Dupa o viata inchinata scrisului si insufletirii ideilor patriotice, la 23 februarie 1901, la varsta de numai 47 de ani, poetul se stinge din viata. Profund indurerat, unul dintre prietenii sai nota in presa vremii: „Cu Nenitescu se stinge una din rarele figuri ale acelor romani care ne-au castigat faima de legendari ospitalieri“ (Stefan Petica in ziarul „Depesa“). Intreaga viata a lui Nenitescu a fost un imn inchinat poporului si tarii sale, incurajand cu puterea sa valorile acestei natii. Dincolo de tot ceea ce a redactat el, ramane viata sa traita asemenea scrisului sau vivace, inaltator, sincer si moral, asa cum sunt si versurile dintr-un epitaf pentru unchiul sau, calugarul Ilarion:

„In moarte nu toti murim| Cum in trai nu toti traim;| De vreti morti sa nu muriti| Catati vii ca sa traiti!“

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

One thought on “A decedat Ioan S. Nenitescu, poet roman

  • February 23, 2016 at 14:06
    Permalink

    De ce astazi nu se mai nasc patrioti(sau foarte putini)? Toti patriotii(scriitorii in general) sunt considerati paria ai societatii !Ne raportam la americani…americanii au ajuns mai mari patrioti decat noi! (Desi nu stiu de unde vin si unde merg!)Se urmareste denationalizarea natiei romane,destul de numeroasa,care neputand fi cucerita din exterior,au gasit politicieni corupti ce au distrus tara iar oamenii au plecat din tara(slugi la straini) pentru a putea trai ei si familiile lor.RUSINE,pentru politicienii romani.Primul care a inceput distrugerea tarii a fost PETRE ROMAN (industria romana este “o gramada de fier vechi),desi multe fabrici si uzine abia modernizate(cu echipamente si utilaje din export),au fost date pe mana” privatilor” sau a lichidatorilor judiciari (vezi la Botosani Gheorge Nicolau cu binecuvantarea judecatorului sidnic, se” stie el care este”) care au dat totul la fier vechi sau pe doua parale la stat si restul in ale lor conturi si buzunare doldora de bani! Foarte bune privatizari pentru Romania !

    Reply

Lasă un gând: