A decedat René Descartes, filozof si matematician francez

René Descartes s-a nascut pe 31 martie 1596 si a decedat pe 11 februarie 1650. Este cunoscut de asemenea si cu numele latin Cartesius, a fost un filozof si matematician francez.
S-a nascut în localitatea La Haye en Touraine în 1596, fiind al treilea copil al cuplului Joachim si Jeanne Descartes, o familie de mici nobili din regiunea Touraine, Franta. La numai un an de la nasterea lui René, mama sa se stinge din viata ; Descartes va fi crescut de o doica si se pare ca a fost contaminat de boala de plamâni care a cauzat moartea acestia. În 1604, la vârsta de 8 ani, este încredintat noului asezamânt al iezuitilor din La Fleche, bastion al gândirii aristotelice. Aici studiaza latina si greaca, precum si matematica, fizica, logica, morala si metafizica. Îl cunoaste pe polimatul Marin Mersenne, cu care va purta o vasta si variata corespondenta si va întretine o relatie îndelungata de prietenie intelectuala. Între 1614 si 1617 îsi ia bacalaureatul si licenta în drept la Universitatea din Poitiers.
În 1618 Descartes se înroleaza într-una din armatele “la moda” de pe atunci, cea a printului de Orania, fara vreun imbold deosebit pentru viata militara. Încartiruit în Olanda, la Breda, Descartes se va întâlni pe 10 noiembrie 1618 cu un om care-i va marca destinul: Isaac Beeckman, matematician si fizician care-i stimuleaza lui Descartes gustul inventiei siintifice. Tot în 1618, Descartes scrie un mic tratat de muzica (Compendium Musicae), dedicat lui Beeckman, si se ocupa intens de matematica.
În aprilie 1619 pleaca din Olanda spre Danemarca si Germania. Asista la încoronarea (28 iulie) împaratului Ferdinand al II-lea, la Frankfurt. Petrece iarna la Neuburg, pe Dunare, angajat în armata catolica a ducelui de Bavaria în decursul “razboiului de 30 de ani” (1618-1648). În noaptea de 10-11 noiembrie are un faimos «vis» ce îi releva “fundamentele unei stiinte admirabile”, ideile directoare ale metodei sale de mai târziu.
Între 1621 si 1622 –sejur în Franta la La Haye. Îsi vinde averea, pentru a-si asigura linistea si “independenta materiala”. Între 1623-1625 scurt sejur la Paris. Calatoreste în Elvetia, Tirol si Italia. În 1628 compune, în latina Regulile pentru îndrumarea mintii, lucrare neterminata si ramasa inedita pâna în 1701.
În toamna lui 1628 se stabileste în Olanda, unde ramâne 20 de ani. Sunt anii în care publica cele mai importante opere ale sale: Discursul, Meditatiile, Principiile, Pasiunile. În noiembrie 1633 afla de condamnarea lui Galilei si renunta la publicarea tratatului sau “Lumea”, care se sprijinea pe sistemul copernican. În 1635 se naste fiica sa, Francine, conceputa cu o servitoare. În iunie 1637 apare la Leyda, fara semnatura, Le Discours de la méthode, în franceza, urmat de eseurile Dioptrica, Meteorii si Geometria. Urmeaza reactii vii la aceste tratate, mai ales din partea lui Roberval si Fermat, la care se adauga tatal lui Pascal. Tot în aceasta perioada se va declansa si conflictul dintre Descartes si Fermat.
În 1640, în septembrie moare fiica sa Francine iar în octombrie moare tatal sau. Descartes e foarte afectat. În 1641 publica, la Paris, în latina, Meditationes metaphysicae, (Meditatii metafizice), opera sa capitala traducerea franceza apare în 1647, la Paris, revazuta de Descartes însusi. Descartes trimite tratatul, înainte de publicare, prin intermeiul lui Mersenne, unor intelectuali de seama (printre care Pierre Gassendi si Thomas Hobbes) si unor iezuiti (printre care tânarul teolog Antoine Arnauld) pentru ca acestia sa-si exprime obiectiile la pozitiile sale metafizice. Asa iau nastere ‘Obiectiile si raspunsurile’, care vor fi publicate odata cu tratatul si fac corp comun cu acesta, având un important rol explicativ. Între 1642-1644 are loc prima confruntare majora a cartezianismului cu filosofia vremii printr-o îndelungata polemica la Universitatea din Utrecht, cu Voetius, profesor de teologie si rector al universitatii, care îl acuza pe Descartes de calomnie si de ateism. Polemica a dus la condamnarea “filosofiei noi” în Olanda si a continuat la Leiden pâna dupa moartea lui Descartes, implicând tot mai multe personaje.
În 1644 Principia philosophiae (Principiile filosofiei), scrise cu intentia de a înlocui manualele aristotelice, contribuie la sporirea renumelui lui Descartes si la diseminarea filosofiei carteziene. Între 1645-1646, la solicitarea printesei palatine Elisabeta de Boemia, scrie Les Passions de l’âme (Pasiunile sufletului), publicata abia în 1649. Descartes întretine o semnificativa corespondenta cu printesa Elisabeta de Boemia. Descartes accepta în 1649 invitatia din partea reginei Cristina a Suediei pentru a se deplasa în îndepartatul si frigurosul tinut nordic. Se stinge din viata pe 11 februarie 1650 în urma pneumoniei contractate în timpul deplasarilor de la resedinta sa la palatul regal pentru a preda filosofia, la orele cinci ale diminetii – singurul moment al zilei în care regina considera ca avea “mintea limpede”. Ramasitele pamântesti sunt transportate, în 1667, în Franta la Saint-Etienne-du-Mont. Abia în 1792 au fost transferate la Jardin Elysee. Cartezianismul ramâne unul din curentele de gândire dominante pe toata cea de-a doua jumatate a secolului al XVII-lea, fiind continuat, pe plan metafizic, de Spinoza si Leibniz.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Lasă un gând: