#Brexit – Membrii Parlamentului European solicită Marii Britanii să respecte decizia cetațenilor săi și să se retragă din Uniunea Europenă

Brexit – Cu 295 de voturi pentru, 200 împotrivă şi 71 de abţineri, membrii Parlamentului European solicită Marii Britanii să respecte decizia cetăţenilor săi şi să se retragă din Uniune prin activarea rapidă a articolului 50 din Tratatul UE. În rezoluţia adoptată în timpul sesiunii plenare de marţi, 28 iunie 2016, deputaţii subliniază că Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană înainte de a deschide discuţiile privind un nou tip de relaţie, informează PE prin biroul de presă.

Deasemenea Parlamentul cere Consiliului să modifice ordinea președințiilor pentru a împiedica ca procesul de retragere să afecteze gestionarea activităților curente ale UE. Marea Britanie ar fi trebuit să preia președinția în a doua jumătate a anului 2017. Parlamentul va modifica și organizarea sa internă pentru a reflecta voința cetățenilor britanici de a se retrage din UE.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.