Compania Newfoundland este autorizată de regele Iacob I al Angliei să opereze în Peninsula Avalon. Începe colonizarea engleză în Newfoundland (Canada)

Încă de la începutul secolului al XVII-lea, comercianții englezi au început să își exprime interesul pentru pescuitul în Newfoundland (Canada). Printre cei care au susținut dezvoltarea unor colonii în America de Nord s-a numărat și Sir Humphrey Gilbert, fratele vitreg al lui Sir Walter Raleigh. Ideea colonizării a plecat de la falsa premisă că în America de Nord, și mai ales în Newfoundland, condițiile climatice ar fi fost asemănătoare celor din Anglia sau Franța. În plus, englezii își doreau să își extindă controlul asupra comerțului cu pește. În ciuda promovării acestei idei, nimic concret nu s-a realizat până la sfârșitul războiului dintre Anglia și Spania în 1604. Pacea a condus la o creștere a interesului investitorilor pentru teritoriile de peste mări. Au fost create mai multe societăți comerciale, cum ar fi Compania Britanică a Indiilor de Est în 1600 sau Compania Virginiei în 1606, care vedeau în colonii o formă de investiție capabilă să genereze profituri frumoase prin explotarea resurselor locale. Prima așezare engleză permanentă de peste mări a fost înființată în Virginia în 1607.

Finanțat de un sindicat de investitori, John Guy, un comerciant de succes din Bristol, a vizitat Newfoundland în 1608 pentru a localiza un loc favorabil pentru o viitoare colonie engleză. După ce s-a întors în Anglia, împrună cu alți 40 de investitori, a solicitat înființarea unei companii în vederea realizării acestui scop. Compania din Londra și Bristol, sau Compania Newfoundland, a primit autorizație din partea regelui Iacob I al Angliei pe 2 mai 1610, autorizație care îi oferea monopol în agricultură, minerit, pescuit și vânătoare în Peninsula Avalon. Compania a păstrat drepturile exclusive asupra exploatării Peninsulei Avalon pâna în 1616, când Coroana a început să acorde terenuri și altor doritori. Noile subvenții au fost inițiate de Societatea Comercianților din Bristol (Bristol Society of Merchant Ventures), o societate în care erau angajați mai mulți acționari din Compania Newfoundland.

A doua așezare engleză permanentă de peste mări a fost stabilită în 1610, la Cupids, Conception Bay, Newfoundland. În 1610, 3 corăbii cu 39 de coloniști au plecat din portul Bristol alături de John Guy, numit primul guvernator din Newfoundland, pentru a pune bazele coloniei. Au ajuns în Newfoundland în august, având instrucțiuni detaliate despre ce trebuiau să facă prima oară. Trebuiau să fortifice o așezare la Cupids (Cuper’s Cove) în Conception Bay, să experimenteze cu agricultura, să taie și să pregătească lemn pentru construcții, să facă sare, potasă și sticlă, să colecteze probe de minereu și mai ales să pescuiască si să comercializeze pești conservați în sare și ulei de balenă. Primele două ierni au fost blânde cu coloniștii, rata mortalității a fost scăzută iar ei au reușit să împlinească mare parte din instrucțiunile Companiei. În 1612, 16 femei au ajuns în colonie, iar în 1613, s-a născut primul copil englez în Newfoundland, fiul lui Nicholas Guy.

Au existat însă și probleme. În primul rând, solul și clima nu au fost conform așteptărilor. Coloniștii au reușit să cultive legume, dar nu și cereale. Nu au putut sa recolteze suficient fân pentru a hrăni animalele peste iarnă. În al doilea rând, s-au temut de piratul Peter Easton care în 1612 a ajuns acolo și căruia i-au dat animale în schimbul protecției. Pescuitul a fost în permanentă amenințat de concurența flotelor de pescuit din vestul Europei și de agresiunile piraților care activau în zonă. În al treilea rând, Guy s-a certat cu Compania în legătură cu drepturile de proprietate și pentru neplata la timp a salariilor. Ca urmare, Guy s-a retras din Companie în 1615, iar alți investitori din Bristol i-au urmat exemplul. Nu s-a mai întors niciodată în Newfoundland și a murit în 1629. Totuși, comercianții din Bristol au fondat o nouă colonie numită Bristol’s Hope, astăzi Harbour Grace. Nu în ultimul rând mineralele prețioase s-au dovedit a fi inexistente.

John Guy a fost înlocuit cu John Mason, care a devenit al doilea guvernator din Newfoundland. Marinar experimentat și capabil, el a fost ales pentru a se ocupa eficient de pirații care activau în zonă. Din păcare el nu a acordat atenția cuvenită pescuitului iar acest lucru a afectat stabilitatea economică a coloniei. Henry Crout, un alt lider marcant al coloniei, a afirmat că pescuitul nu a fost niciodată explotat pe cât s-ar fi putut de către Companie, din cauză că cei mai mulți disprețuiau munca ulterioară de curățare și conservare a peștelui. Cu toate acestea, până în 1618, coloniștii au ajuns să fie priviți ca o compețiție serioasă de către pescarii flotelor sezoniere ale puterilor occidentale iar conflictele nu au întârziat să apară. Mason a părăsit colonia și s-a întors în Anglia în 1621, iar până în 1624 colonia Cupids a fost dispersată. Financiar, întreaga afacere s-a dovedit a fi un eșec, căci colonia nu putea să câștige suficient atât pentru a se întreține cât și pentru a satisface pretențiile acționarilor. Din alte puncte de vedere, ea a fost totuși un succes; englezii s-au stabilit într-un teritoriu nou, destul de ospitalier. Unii dintre coloniștii care au abandonat așezarea de la Cupids s-au mutat în Harbour Grace. Cupids are însă o importantă semnificație istorică; nu doar că a fost prima așezare engleză permanentă din Newfoundland, ea poate să fie considerată și strămoșul așezărilor ulterioare întemeiate de coloniștii inițiali.

Cum Cupids nu a produs însă profiturile așteptate de acționarii Companiei Newfoundland, aceștia și-au lichidat invesțițiile, subdivizând și scoțând la vânzare drepturile de proprietate. Proprietarii succesori au înființat la rândul lor colonii; Sir William Vaughan la Renews, Sir George Calvert la Ferryland, William Payne și alții la St. John’s. Vaughan a transferat, la rândul său, terenurile sale Lordului Falkland și lui Sir George Calvert. Sir William Vaughan a fost un vizionar care a văzut în colonizarea de peste mări soluția la problemele sociale și economice din Anglia, cum ar fi suprapopularea, șomajul și sărăcia. George Calvert, ajuns mai târziu Lordul Baltimore, fondatorul coloniei de la Ferryland în 1621, a crezut în mod clar că, coloniile de peste mări pot fi profitabile, dar și-a văzut colonia și ca pe un paradis al toleranței religioase. În ciuda discriminării oficiale împotriva romano-catolicilor din Anglia protestantă, Calvert a permis atât clerului romano-catolic, cât și celui anglican să slujească la Ferryland.

Pe lângă coloniile engleze, a existat și o încercare importantă de a înființa o colonie franceză în Newfoundland. Colonia de la Plaisance (Placentia) nu a fost sponsorizată de investitori sau persoane private. Ea a fost de la bun început o colonie regală, fondată de Coroana Franceză, pentru a servi intereselor statului. Francezii angajați în pescuitul migrator înfloritor foloseau de mai mulți ani plaja fină din Placentia pentru a-și usca peștele, iar propunerile pentru o colonie au fost înaintate din 1655. Pentru Jean-Baptiste Colbert, puternicul ministru al Finanțelor (și al coloniilor), o așeazare permanentă la Placentia făcea parte dintr-o mare schemă de integrare și întărire a implicării Franței în comerțul transatlantic. Colonia, cu toate acestea, s-a confruntat cu aceleași dificultăți pe care le-au întâlnit și coloniile engleze. Investițiile mari în fortificații, soldați și emigranți s-au dovedit nerentabile astfel că la sfârșitul Războiului de succesiune spaniol (1702-1714), guvernul francez a abandonat colonia de la Placentia pentru o altă încercare, de data aceasta în Cape Breton, unde au înființat colonia fortificată din Louisbourg.

Surse:

en.wikipedia.org/wiki/London_and_Bristol_Company

Sponsored Settlement: The Colonization of Newfoundland, Newfoundland and Labrador Heritage Web Site

The Cupids Colony and John Guy, Newfoundland and Labrador Heritage Web Site

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Lasă un gând: