De ce și cum a sfârșit Constantin Vodă Brâncoveanu și membrii familiei sale în 1714

Domnia lui Constantin Brancoveanu(1688 – 1714) a fost una dintre cele mai indelungate din istoria romanilor. Frumoasa si prospera domnie a avut. Pentru tara si pentru el. Dar, e de recunoscut ca a avut si unele umbre(de aici insa pana la uciderea salbatica a sa si a rudelor apropiate, e cale prea lunga), pedeapsa fiind de neiertat, de neinchipuit.

In 1714 a fost omorat impreuna cu foarte apropiatii sai copii si cumnat. Ce vina sa fi avut niste baietandrii? Dar batranul Domn? (Ce crima groaznica, inclusiv felul in care s-a petrecut!)

A luat domnia in 1688 ca om al pamantului. Tanar, pentru un voievod(avea 34 de ani), inalt, distins, cultivat. A incurajat progresul Tarii Romanesti din punct de vedere economic. Fisclaitatea a fost, ce-i drept, prea aspra. A sprijinit cultura sub multiplele ei infatisari(arhitectura, pictura – fresca si icoane, sculptura – piatra si lemn, argintarie, broderie s.a.). S-a creat atunci un stil – brancovenesc. Capodoperele vremii au dainuit, daca nu fizic in forma lor originala, atunci ca modele peste timp. Bisericile, manastirile (Hurez, Coltea, Sambata de Sus, ultima din Transilvania s.a.), constructiile laice(palatul de la Mogosoaia, spre pilda) stau marturie . In stilul brancovenesc sunt ridicate dupa incheierea domniei lui Brancoveanu, manastirile Antim, Vacaresti etc.

Brancoveanu avea legaturi nu numai in tarile Europei, ci si dincolo de marginile acestui continent. In politica externa si-a luat multe “libertati” deloc pe placul Constantinopolului.

Era prea bogat, iar pungile cu aur, de-a lungul celor 25 de ani de domnie – multe, foarte multe – care au luat drumul Portii nu au fost totusi suficiente. Otomanii voiau si mai mult.

Si-a luat “libertatea” sa bata la Alba Iulia o medalie proprie, semn al dorintei sale de neatarnare. Crestinismul era imbratisat de sufletul sau, erau unul, de nedespartit. Tot asa se intampla si in cazul rudelor sale apropiate si a tuturor binecredinciosilor romani. El si ai sai au refuzat sa renunte la religia lor(“N-ai inteles nimic, Sultane!”). Vinovati pentru sfarsitul domniei sale erau Poarta – mai intai – dar si Cantacuzinii.

In primavara lui 1714 vine la Bucuresti marele dregator turc, Mustafa-aga. Intalnindu-se, capugiul a scos naframa de matasa neagra a maziliei si o aseza pe umerii Brancoveanului. “Porunca sultanului este ca tu esti mazilit si trebuie sa pleci cu toata casa ta, cu fiii si ginerii la Constantinopol. Te compatimesc si-mi pare rau ca ti-am adus stiri asa de rele.”(Cei doi se cunosteau de mai multa vreme). Nu tarziu, in fata mitropolitului, boierilor si bineinteles a Brancoveanului, i-a dat citire hatiserifului(porunca domneasca).

In ziua Coborarii de pe cruce a ajuns in tara imbrohorul imparatesc spre a-i calauzi pe Brancoveanu, familia si apropiatii sai spre capitala imperiului. Se citi cel de al doilea hatiserif.

Ajunsi la Constantinopol fura intemnitati si supusi unor chinuri groaznice spre a declara averile.

In ziua de Sfanta Maria Mare, ziua Doamnei si a Domnului(implinea 60 de ani) se curma viata lui Constantin Brancoveanu si a copiilor. Desculti, in camasa si cu capul descoperit au fost adusi mai intai in fata sultanului, a vizirilului si a altor inalti dregatori si acolo au fost decapitati. Primul a fost Ianache Vacarescu, apoi copiii. Batranul a vazut tot, plin de durere. Capetele au fost tintuite de poarta cea mare a seraiului iar la lasarea serii au fost aruncate in mare.

Cativa crestini milostivi i-au pescuit si ingropat pe furis. De acolo, mai tarziu, Doamna Maria ajutata de Ioan Voda Mavrocordat i-au adus ramasitele sotului si le-a ingropat in biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti, unde odihneste si azi.

Pentru a intelege mai usor contextul politic intern si extern al acelor vremuri, dar si pentru a afla mai multe despre viata brancovenilor va recomandam urmatoarele lecturi(click pe imagine pentru detalii):

constantin-brancoveanu-in-cronici-de-epoca_1_fullsize  viata-si-domnia-lui-constantin-voda-brancoveanu_1_fullsize  cuvintele-fiilor-lui-brancoveanu_1_fullsize

doamna-maria-brancoveanu---tainica-biruinta-a-lacrimilor_1_fullsize  trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-cele-mai-frumoase-istorii_1_fullsize

*sursa imagine – Martiriul brancovenilor de Constantin Lecca

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.