Fostul pirat Henry Mainwaring, autor al unui tratat despre piraterie, ajuns parlamentar, ține primul său discurs în Parlamentul englez

Mainwaring a jucat un rol relativ minor în Parlament, unde a activat între 1621 și 1622, deși nouă dintre discursurile sale au fost înregistrate. El a vorbit pentru prima dată în Parlament pe 27 februarie 1621, opunându-se transferului controlului farurilor de pe coastă către Casa Trinității din Deptford. Mainwaring susținea că Lordul Gardian al celor Cinci Porturi era mai îndreptățit, datorită cunoștințelor și experienței sale, să preia controlul farurilor de pe coasta Kent-ului decât Casa Trinității din Deptford. El a atras atenția asupra faptului că, deși Casa Trinitătii dispunea de marinari talentați, aceștia nu se puteau compara cu piloții din Dover, care cunoșteau cu mult mai bine acestă bucată dificilă de coastă. Opt zile mai târziu a fost numit în comisia pentru standardizarea armelor milițiilor și în comisia privind subvențiile. Pe 12 martie, a apărat dreptul celor Cinci Porturi de a rămâne scutite de plata subvențiilor. De altfel, în întregul său scurt mandat în Parlament, Mainwaring s-a dovedit un excelent reprezentant al intereselor marinarilor din Dover.

Însă Sir Henry Mainwaring, cu siguranță, nu și-a câștigat locul în istorie datorită scurtei sale cariere parlamentare. Cel mai de succes pirat al vremurilor sale, el rămâne în istorie, mai degrabă datorită indicațiilor sale pentru eradicarea pirateriei. După grațiere și reabilitare, Mainwaring și-a întors întreaga sa atenție spre prevenirea pirateriei, suprimarea ei și asigurarea siguranței mărilor. În 1617 a scris un scurt tratat despre originile pirateriei și despre măsurile necesare pentru combaterea ei, pe care l-a prezentat regelui Iacob I în 1618, sfătuindu-l, cu toată seriozitatea pe rege, să nu mai acorde grațieri piratilor. Tratatul său a devenit un manual pentru suprimarea pirateriei ilegale.

Mainwaring dezbate chestiunea pirateriei în cinci secțiuni:

  1. originile pirateriei;
  2. cauzele pentru care marinarii devin pirați;
  3. cum funcționează pirateria;
  4. geografia pirateriei;
  5. suprimarea pirateriei.

Mainwaring vorbește din vasta-i proprie experiență ca pirat de succes. El știe foarte bine care sunt porturile piraților de pe Coasta Berberă și nu numai, unde își stabilesc bazele și când se decid să atace. Cunoaște foarte bine cât de grea este viața unui marinar și de ce pirateria este o opțiune atât de atractivă. Nu îi desconsideră pe acești oameni, din contră, crede și subliniază faptul că statul ar putea beneficia de experiența lor în navigație. Mainwaring a fost preocupat de creșterea pirateriei. Pentru fiecare pirat din timpul regimului elisabetan au apărut alți zece în timpul domniei lui Iacob I, aprecia Mainwaring. Conform unui recensământ din 1563, deci de la începutul domniei Elisabetei I, existau 400 de pirați cunoscuți autorităților. Această creștere a numărului de pirați se datora în mare parte și turbulențelor și nemulțumirilor irlandezilor, Irlanda fiind o oază a piraților. Cu toate acestea, el mentionează că irlandezii, deși au încredere în pirați, refuză să facă negoț deschis cu ei de frica repercusiunilor legale. Astfel, irlandezii îi spun doar căpitanului pirat unde ar putea găsi bunurile dorite, căpitanii merg apoi după bunuri și lasă în locul lor o remunerație adecvată.

Motivele pentru care pirateria înflorea, erau mai multe. Unul dintre ele, credea Mainwaring, era faptul ca statul spânzura doar căpitanii pirați, în timp ce echipajul scăpa doar cu o pedeapsă cu închisoare, ceea ce nu era atât de diferit față de traiul pe o navă. În opinia sa, cei mai mulți marinari recurgeau la piraterie din cauza foametei și a lipsei unor locuri de muncă, iar cei mai mulți pirați rămâneau în această “afacere” doar cât să facă niște bani, sperând să scape neprinși, în timp ce doar cei mai căliți dintre ei așteaptau un nou război cu Spania pentru a-și putea legitima acțiunile. De asemenea, el mai credea că celor care suferiseră în trecut condamnări pentru piraterie trebuia să le fie interzis să traiască în apropierea coastei, în lipsa unor dovezi clare de reformare. Cu toate acestea, Mainwaring milita pentru găsirea unor locuri de muncă adecvate pentru acești oameni. El credea că cea mai bună măsură de combatere a pirateriei ar fi în primul prevenția, statul putând profita de abilitățile unor marinari talentați, canalizând energia acestora în propriul interes. Atenționa însă că Marina Regală nu era capabilă să servească acestui scop datorită condițiilor mizerabile și salariilor proaste pe care le oferea. În orașele de pe coastă, cea mai bună soluție pentru problema pirateriei o reprezenta furnizarea unor locuri de muncă plătite decent.

În ceea ce privește tacticile de atac pe mare, navele piraților vor încerca să pară lente sau în primejdie, pentru ca navele comerciale să nu le suspecteze și să fugă de ele. Vor arbora pavilioane false pentru a le momi. Cum echipajele navelor de comerț sunt adesea depașite numeric, oamenii rareori având un motiv să lupte pentru o navă și o încărcătură care nu le aparține, pirații reușesc să captureze cu ușurință nave cu mult mai mari și mai bine înarmate, decât cele pe care ei le posedă în momentul atacului. Multe dintre aceste nave capturate vor fi mai apoi transformate în nave apte pentru război. Nu s-a ferit să recomannde utilizarea forței în suprimarea pirateriei. Cu niște nave potrivite, suficient de ușoare, rapide și bine înarmate, cei mai recalcitranți pirați puteau să fie vânați în ascunzătorile lor. El intră în detalii cu privire la modul de desfășurare a unei astfel de forțe împotriva piraților irlandezi, dar avertizează că acest efort va fi afectat de corupția oficială de la cel mai înalt nivel.

Cu toată seriozitatea, Mainwaring se pozitionează împotriva acordării grațierilor, motivând că aceasta încurajează oamenii să devină pirați de succes. În acest sens, se dă chiar pe el exemplu.

La vremea respectivă, Dover se afla, din punct de vedere economic, într-o stare foarte dificilă, Canalul Mânecii fiind o permanentă țintă mai ales a atacurilor piraților din Dunkirk. Cu ajutorul expertizei lui Henry Mainwaring, englezii au reușit să combată cu succes pirateria din aceste ape. Atât de impresinat a fost Iacob I de această reușită, încât l-a făcut cavaler pe Henry pe 20 martie 1618. Tot sub consilierea sa, guvernul a început să emită licențe și mandate pentru prinderea piraților, transformând chestiunea într-o afacere tentantă financiar, căci vânătorii de pirați urmau să primească 40% din valoarea navei și a încărcăturii capturate. Un astfel de mandat a fost emis pentru John Mason, guvernatorul coloniei Cupids din Newfoundland, între 1616 și 1626, și mai apoi fondator al coloniei din New Hampshire. Mason, a subcontractat echipaje care au reușit să captureze mai mulți pirați, făcând o avere frumoasă din vânzarea premiilor. Până în 1620, sub consilierea lui Mainwaring, guvernul nu doar că a emis mandate pentru corsarii dornici să prindă pirați și să încaseze premii, dar a pus și Marina Regală în serviciul combaterii pirateriei. În 1620, Sir Henry Mainwaring a fost numit la comanda Castelului Dover și adjunct al Lordului Gardian al celor Cinci Porturi, timp în care a îmbunătățit apărarea Castelului. Până în 1621, mai mulți marinari au fost forțați să intre în serviul Marinei Regale. Măsura a avut însă ca efect formarea unui nou val de pirați, căci puțini bărbați doreau să servească de bună voie în Marina Regală în acele vremuri, când erau înghesuiți precum vitele pe punți de către ofițeri, care îi amenințau cu armele și spânzurătoarea pentru orice nesupunere. Pentru a scăpa de servciul în Marina Regală, cei mai mulți marinari care aveau experiență pe navele comerciale au fugit cu flotele de pescuit în Newfoundland, unde mulți dintre ei s-au apucat de piraterie. Cu această ocazie și grație acestei măsuri nepopulare, Mainwaring și-a descoperit cel mai problematic succesor în matrie de piraterie, pe John Nutt din Lympston, Devonshire. După scurta carieră de parlamentar avansează rapid în Marina Regală până la funcția de vice-amiral.

În anii care au urmat și-a publicat memoriile și un scurt manual de marinărie în 1644 – The Seaman’s Dictionary (Dicționarul marinarului) – care a devenit baza tuturor următoarelor manuale de știință și tehnică de navigație.

Ușurința cu care s-a apropiat de marinarii din Dover, succesul înregistrat printre doamne, dar mai ales apropierea de noul favorit al Curții, noul Lord Amiral, George Villiers, Marchiz (și mai târziu) Duce de Buckingham, îi va aduce mari deservicii în relația cu mai bătrânul Lord Zouche, Lord Gardian al celor Cinci Porturi, iar poziționarea sa în favoarea cauzei regaliste în Războiul Civil Englez îl va conduce în exil în Franța unde va murit în sărăcie în 1653.

Mainwaring e adesea citat de istoricii navali, deși în rest e în general neglijat. Istoricii care s-au ocupat de biografia sa și de cercetarea lucrărilor sale în 1922, au concluzionat însă că este unul dintre cei care au avut o contribuție esentială în evoluția Marinei Regale de la o simplă miliție în regiunea de coastă la o mare putere maritimă. Indicațiile sale cu privire la piraterie au reprezentat un pas promițător în elaborarea unei strategii pentru una dintre problemele cu care se confrunta Marina Regală, deși, din păcate, indicațiile sale au fost adesea neglijate în secolul următor. Martor al unor vremuri complexe, Sir Henry Mainwaring a avut nenorocul de a-i sluji pe Stuarți și nu pe Tudori. Dacă s-ar fi născut cu câteva decenii mai repede, numele lui s-ar fi aflat alături de cel al lui Sir Francis Drake, ca unul dintre adevărații artizani ai domniație britanice a mărilor.

Surse:

Fighting Jacobean pirates: Sir Henry Mainwaring’s treatise, on Sillyhistory

Sir Henry Mainwaring – Dover’s piratical Member of Parliament, on The Dover Historian, a blog by Lorraine Sencicle.

MAINWARING, Sir Henry (1586/7-1653), of Dover Castle, Kent; later of Camberwell, Surr., published in The History of Parliament: the House of Commons 1604-1629, ed. Andrew Thrush and John P. Ferris, 2010

Plunder & Pillage: Atlantic Canada’s Brutal and Bloodthirsty Pirates and Privateers, by Harold Horwood, Formac Publishing Company Limited, 2011, pag 33-44

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.