Gheorghe Sincai este arestat de vicecomitele Gyujto Sandor

Nobilul Gheorghe Șincai de Șinca, istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene este arestat de vicecomitele Gyujto Sandor, sub acuzația că ar încerca să fie al doilea Horea, dupa ce a început să scrie “Hronica românilor si a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese”. Practic, Gheorghe Șincai a fost arestat la Blaj împreună cu menajera sa și întemnițat la Aiud, din cauza conflictului pe care l-a avut cu episcopul Ioan Bob, pe care l-a acuzat de nepotism și corupție și împotriva căruia Șincai a contribuit la întreținerea unei atmosfere potrivnice.
 
“1795, mai 2 Alba-Iulia
Contestația lui Gheorghe Șincai împotriva arestării sale și a scaunului filial de judecată, la care a fost înprocesuat în mod ilegal de vicecomitele Alexandru Gyujto.
Noi, Capitlul catedralei din Alba (Alba Iulia – n.n.) din Transilvania dăm de știre și facem cunoscut prin această scrisoare tuturor cărora se cuvine, că nobilul Gheorghe Șincai de același loc (de Șinca – n.n.), deținut în prezent în închisoarea din Aiud ne-a trimit nouă din acea închisoare și a făcut să ne fie prezentată, contestația în scris cuprinsă în aceste cuvinte: Contestația, opunerea și plângerea solemnă în fața veneratului Capitlu din Alba Transilvaniei a nobilului Gheorghe Șincai de același loc, director al școlii greco-catolice naționale (elementare – n.n.) din marele principat al Transilvaniei, contra și împotriva stimatului domn Alexandru Gyujto de Șepsi-Mártonos, unul din vicecomiții cinstitului comitat al Albei de Jos (și a instigatorilor și complicilor care eventual după aceea se vor descoperi și adeveri) ca parte reclamantă care a intentat proces împotriva sa.
După ce în ziua de 24 august a anului trecut 1794 am fost invitat în mod pașnic și sub pretext amical, de către prea-onoratul domn procuror al comitatului (Gyujto – n.n.) la locuința din Blaj a domnului Iosif-Papp Benyei de MagyarBenye, prefectul onoratului domeniu din Blaj, aici în contrazicere cu legile patriei anume a Decretului Tripartit, partea I, titlul 9, a Constituțiilor Aprobate, partea III, titlul 6, articolul 3 și a celorlalte legi, încărcându-mă cu înjurături grozave împotriva lui D-zeu și adăugând amenințări că îmi va smulge părul și îmi va scoate ochii, am fost mai întâi astfel pălmuit, încât din durerea aceea în timpul care s-a scurs mi-am pierdut și dinții.
 
După aceea am fost dus la palatul episcopal, iar apoi în prezența și cu încuviințarea aceluiași, ba încă și prin cuvintele de confirmare ale prea-ilustrului și reverendului domn Ioan Bob, episcopul Făgărașului, am fost arestat și în sfârșit am fost condamnat să fiu legat în lanțuri. În ziua următoare, adică în 19 a aceleiași luni septembrie, am cerut onoratei Adunări Generale a comitatului, că întrucât sunt nobil, cu proprietăți în satele Șamșud (azi Șincai – n.n.) și Țiptelnic din cinstitul scaun Mureș și în Perșani, Șinca și Veneția de Jos cuprinse în cinstitul district al Făgărașului, să fiu eliberat sub chezășie, măcar până la emiterea sentinței. Pentru a nu-mi satisface însă dorința, nobilitatea mea a fost pusă la îndoială și mi s-a refuzat cererea. Domnul procuror nu-și amintește deci că de trei ori am fost citat mai înainte la judecată în calitate de nobil, de asemenea că eu însumi m-am prezentat în puterea nobilității mele necontestate, pentru a depune mărturie, atât mai înainte cât și în prezent de când dânsul își exercită slujba de vicecomite. Fără de a ține seamă de acestea, acum tot dânsul, împotriva adevărului recunoscut, numai la o cerere a nu știu cui, de a mă aresta și de a mă preda sau a mă strămuta, nu s-a îngrozit nu numai a mă declara pe față ca nenobil, dar încă dimpotrivă, în ziua de 3 decembrie din anul prezent 1794 m-a dat în judecată și m-a urmărit la scaunul filial, ca nenobil.
 
De aici, după ce a fost dovedită de mine adevărata mea nobilitate, la recursul meu împotriva forului (filial – n.n.), forul, după cum s-a cuvenit, a casat hotărârea și eu trebuia să fiu eliberat, iar el, conform Decretului Tripartit, partea 2 titlul 36, trebuia să fie condamnat la pedeapsa răscumpărării vinii sale. Totuși, întrucât el este puternic, iar eu slab, ușor i-a fost a obține ca eu să nu fiu lăsat înăuntru pentru a-mi asculta personal sentința, ci numai după ce s-a sfârșit ședința să-mi fie dat verbal răspunsul că nu poate încuviința eliberarea mea fără consimțământul și aprobarea Adunării generale (a comitatului – n.n.).
 
Astfel, contrar atât legilor divine, cât și legilor patriei, eu sunt silit acum a suferi ca deținut în închisoarea murdară, necitat și necondamnat și în realitate nici vinovat. În acest proces sunt împiedicat de a mă putea îngriji personal de drepturile mele juste, nepermițându-se nici să am pe altul, care conform Constituțiilor Aprobate, partea 3, titlul 1 să binevoiască a se îndura de mine nevinovatul și oprimatul, ca, bazat atât pe uniunea credinței cât și a condițiilor uniunii regnicolare, să înainteze acest proces la instanța înaltelor Staturi și Ordine. Deoarece eu nu pot ieși din închisoare spre a fi prezent în persoană, nici nu mi se permite să am un om pe care să-l pot împuternici pentru aceasta, prin această declarație subscrisă de mine și întărită cu sigiliul meu uzual, protestez solemn în fața veneratului Capitlu, pentru nedreptatea, dezonoarea și oprimarea care mi-a făcut. Fac contestație, și reclamație acum pentru atunci, cu cea mai mare amărăciune, spre a nu fi târziu de a cere oricând dreptate și despăgubire, după legile patriei și decretele regești, protestând din nou și din nou. Cer umilit ca această contestație, opunere și reclamație, transcrisă cu adeverirea veneratului Capitlu, să-mi fie predată în mână, pentru sprijinirea în viitor a drepturilor mele.
 
Și era subscrisă în stânga: eu Gheorghe Șincai de același loc, ca mai sus, director, și era întărită și confirmată cu sigilul obișnuit întipărit pe ceară roșie. În dreapta era scris: Semnat în Aiud la închisoare, în ziua de 30 aprilie 1795. Asupra cărei contestații prezentate în chipul obișnuit în fața noastră în numele lui, transcrisă aici cuvânt de cuvânt fără de vreo omisiune, adăugire sau schimbare, am hotărât să-i fie emisă și predată scrisoarea aceasta de adeverire, întărită cu puterea sigiliului nostru capitular și autentic, spre a-i servi de cea mai mare chezășie în viitor, așa cum cere drept obișnuit. Dat în sâmbăta proximă dinaintea duminicii a patra de după Paști, care cade în ziua a doua a lunii mai, în anul Domnului o mie șapte sute nouăzeci și cinci.
Sigil timbrat
Întocmită, corectată și înmânată de aceiași membri ai Capitlului.
Arh. Stat. Târgu-Mureș Fond Primăria orașului Târgu-Mureș, Acte Juridice,
dosar nr. 768/796, filele 5–6.
 
Contestația lui Gheorghe Șincai împotriva arestării sale și a abuzurilor la care a fost supus este cu atât mai importantă cu cât prevederile Benignum Examen al Împărătesei Maria Tereza, respectiv “ancheta făra tortura”, nu au fost respectate de vicomtele Gyujto Sandor. În spiritul acestor prevederi, anchetatorul nu ar fi avut dreptul să bată nici măcar un iobag, deci cu atât mai puțin un nobil.
Gheorghe Șincai rămâne în istorie și ca primul întemnițat de seamă al neamului românesc, dar și cel mai ilustru deținut al închisorii din Aiud, în primul ei secol de existență.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.