În Basarabia, la Chișinău, Congresul ostașilor moldoveni a adoptat rezoluţia pentru înființarea Sfatului Țării

Pentru apărarea drep­turilor şi intereselor autonomiei Basarabiei, proclamate câteva zile mai devreme, pe lângă stăpânirea vremelnică a guvernul Rusiei se cere existența unui organ reprezentativ suprem al Basarabiei autonome. Astfel, pe 23 octombrie 1917, Congresul ostaşilor moldoveni a adoptat rezoluţia pentru înființarea Sfatului Țării.

În urma alegerilor, Sfatul Țării va fi format din 150 de deputaţi, din cele mai variate straturi sociale, curente politice, reprezentanţi de judeţe şi comune, ai clerului, cadre didactice, corporaţii prefesionale, instituţii, funcţionari, etc. Şi din punct de vedere al naţionalităţii reprezentanţilor, structura a reflectat complexitatea etnică a Basarabiei: 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 nemţi, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. În procente circa 70% erau moldoveni şi 30% reprezentanţi ai minorităţilor. Printre membrii sfatului s-a aflat şi o femeie, luptătoarea naţionalistă Elena Alistar.*

Președintele Sfatului Țării, a fost ales, cu unanimitate de voturi, Ion Inculeț, iar activitatea noii structuri a început pe 21 noiembrie 1917.

*Sursă – enciclopediaromaniei.ro

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.