În Budapesta, se formează Consiliul Național Român Central
Consiliul Național Român Central a fost un organ politic al românilor din Transilvania, de natură politică și administrativă, având funcții similare unui organism statal central și care a funcționat între 30 octombrie 1918 și 20 noiembrie 1920. Consiliul se formează la inițiativa reprezentanților Partidul Național Român, din Parlamentul de la Budapesta, care iau legătura cu reprezentanții mișcării social-democrate din Transilvania și care decid de comun acord formarea unui structuri de coordonare a românilor din Transilvania.
În componență Consiliului au intrat: Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad și șase socialiști Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu. Consiliul Național Român Central este condus de către avocatul Ștefan Cicio Pop, deputat în Parlamentul de la Budapesta și își începe activitatea la Arad, la 2 noiembrie 1918, în casa lui Ștefan Cicio Pop, care devine sediul central al Consiliului. În 9 noiembrie 1918, Consiliul decide să trimită Guvernului de la Budapesta o notă ultimativă în care se solicită guvernului maghiar să predea conducerea politică, administrativă și militară a celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din comitatele Bichiș, Cenad și Ugocea. Nota a fost redactată de către Vasile Goldiș și a fost trimisă în 10 noiembrie 1918, având ca termen de îndeplinire 12 noiembrie 1918, ora 18.
În urma unei solicitări a guvernului maghiar, termenul este decalat cu 12 ore. În 13 noiembrie încep la Arad, tratativele cu reprezentanții guvernului maghiar, care se sfârșesc cu un fiasco, în 14 noiembrie. În 14 noiembrie Consiliul dă un comunicat în cadrul căruia anunța eșecul tratativelor și reafirmă dorința românilor din Transilvania de desprindere totală de Ungaria. În 15 noiembrie, se ia decizia convocării unei Mari Adunări Naționale, care urma să declare unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul României. Hotărârea este cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaților care urmau să voteze Unirea cea Mare. Alegerea deputaților urma să se facă în următoarele 10 zile în conformitate cu Legea electorală din 1910, pe circumscripții, în toate localitățile desemnate a fi centre electorale. Numărul deputaților aleși, s-a decis a fi cinci pe circumscripție electorală, aleși prin vot universal deschis, atât de către bărbați cât și de către femei (este pentru prima oară când femeile puteau să își exprime votul).
La 20 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central anunță convocarea Marii Adunări Naționale, care urma să aibă loc în 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Orașul Alba Iulia a fost ales atât din motive istorice cât și datorită așezării sale strategice, departe de granița maghiară.