În România, la București, Carol I se adresează delegației Adunării Deputaților cu ocazia proclamării independenței României

Domnul către delegațiunea Adunării Deputaților.

10/22 mai 1877

În fruntea unei delegațiuni de deputați, C.A. Rosetti, președintele Camerei, adcresează cu prilejul independenței, cuvinte de înălțare Domnului, care arată că acest act e o verigă a trecutului nostru de libertate și mândrie, că neamul românesc l-a dorit și că Europa va sprijini această dreaptă cucerire a României.

Domnule Președinte, 

Domnilor Deputați,

Îmi readuceți aminte cuvintele ce, sunt acum unsprezece ani, le-am rostit atunci, când pentru prima oară am pus piciorul în palatul națiunii. Aceste cuvinte sunt scumpe inimii Mele; ele au fost povață Domniei Mele în tot șirul de ani ce am parcurs împreună.

Și astăzi, ca și la Zece Mai 1866, nu Mă căesc nici că Mi-am lăsat familia, nici că M’am despărțit de țara nașterii Mele. Nu, d-lor Deputați, nu Mă căesc că Mi-am Făcut din România țara Mea, că Mi-am făcut din națiunea română însăși familia Mea.

Dimpotrivă, astăzi, când cunosc mai bine frumusețile acestei țări și destinele la care ea are drept de a aspira; astăzi, când am putut aprecia mai de aproape marile calități ce disting poporul român, cu bucurie Îmi readuc aminte de ziua alegerii Mele ca Domn, de ziua în care am venit în mijlocul Românilor, de ziua când M-‘ați pus pe un Tron ce este ilustrat de atâția mari și glorioși Domni, apărători ai independenței naționale și ai creștinătății în fața semilunii.

O singură umbră acoperă anii acum trecuți; o singură umilire există pentru România și pentru Domnul ei; voiesc a vorbi de acele legăminte rău definite și fără temei, care se numiau în Constantinopol suzeranitate și pentru București vasalitate.

Pentru înlăturarea acestor legăminte, nepotrivite nici cu pozițiunea, nici cu interesele, nici chiar cu drepturile noastre ab antiquo, pentru înlocuirea lor cu legămintele secolului al nouăsprezecelea, acele pe care State și popoare libere le încheie cu State și popoare libere, au lucrat două generațiuni de Români și mai cu deosebire dela o mie opt sute cinci zeci și șapte încoace.

Și sunt în drept de a susține că alegerea Mea, că chemarea Mea la gurile Dunării tocmai dela sorgintea marelui fluviu, că însăși misiunea Domniei Mele n’a însemnat decât emanciparea României de aceste legăminte.

În mijlocul evenimentelor nedorite, neprovocate de noi, Înalta Poartă a rupt singură aceste legăminte. Nu noi le vom restatornici! Au nu d-voastre, au nu toate Corpurile Statului, au nu națiunea întreagă au proclamat, au declarat că, prin ruperea acestor legăminte, România reintră în vechea sa independență, ca națiune liberă, ca Stat de sine stătător, ca membru viril, pacinic, civilizator, în marea familie a Statelor europene?

Aparține acum energiei și devotamentului tuturor fiilor acestei țări, aparține prudenței politice a Corpurilor Statului, aparține acum și Mie, iertați-Mi această afirmațiune, aparține râvnei, activității și neobositelor Mele stăruințe, de a mijloci, de a ajunge, ca noua stare politică a României să primească o consacrațiune europeană.

Când ne uităm la bunăvoința, la înalta solicitudine cu care marile Puteri, cu care Auguștii Monarhi au înconjurat toate sforțările Noastre de renaștere, toate actele Noastre naționale, fie-ne permis a spera, ba să avem ferma credință, că puternicul lor concurs nu va lipsi României nici în aceste momente supreme, când ea nu reclamă decât ceea ce-i revine ca popor demn a fi liber, ca țară care n’a demeritat dela așteptările Europei, ca Stat care are forța și inteligența de a îndeplini misiunea ce-i este trasă prin pozițiunea sa geografică.

Aceasta să o sperăm, să o credem, să o voim și independența României, departe de a fi o îngrijire pentru pacea Europei, pentru liniștea Statelor vecine, am ferma convicțiune că ea va fi nu numai o satisfacțiune dată trebuințelor noastre naționale, dar va îndestula totodată și un mare interes european.

Încă odată, vă mulțumesc, domnilor Deputați, de bunele cuvinte ce-Mi adresați în această zi memorabilă și Doamna, asociindu-Se la aceste mulțumiri, împreună vă urăm: Să trăiască Deputații României și, mai presus de noi toți, să trăiască România!

(M.O., 1877, nr. 106, p. 3146-7)

Sursă:

Cuvântarile Regelui Carol I, Ediție îngrijită de Constantin C. Giurescu, volumul I, 1866-1886, Editura Fundatiei pentru Literatură și Artă, “Regele Carol II”, București, 1939

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Lasă un gând: