În România, la Ploiești, începe revolta republicană de la Ploiesti, cunoscută ca și Republica de la Ploiești

Republica de la Ploiești a fost o mișcare republicană antidinastică, care a avut loc la Ploiești, începând în 8 iulie 1870. Mișcarea a luat sfârșit în 9 august 1870.

Revolta a vut drept scop indeprtarea de la tron a Domnitorului Carol I (viitorul Rege Carol I) și instaurarea unei republici în locul sistemului monarhic. În data de 8 august mai mulți conspiratori membri ai grupării liberale, s-au întrunit la Ploiești, sub conducerea căpitanului Candiano Popescu, care anunța că deține informații de la București că domnitorul Carol I va fi îndepărtat de la tron în noaptea de 8 august, iar în fiecare județ va fi instaurată o conducere provizorie urmând să fie declarată republica.

Căpitanul Candiano Popescu, anunță planul de acțiune, conspiratorii urmând să ocupe telegraful, poșta, poliția și prefectura, arestând pe prefectul județului și pe șeful poliției, iar Candiano Popescu, urmând să devină Prefect al județului. În seara zilei de 8 august, Candiano Popescu, înarmat cu un revolver, împreună cu 40-50 de susținători, îl arestează pe prefect, pe șeful poliției și pe operatorul telegrafic. Deși pus sub pază strictă, operatorul telegrafic reușește să trimită o telegramă la București, aflând de la Primul Ministru Manolache Costache Epureanu, ca în toată țara este liniște.

Căpitanul Candiano Popescu trimite la București o telegramă în care anunță că și-a asumat conducerea administrativă a județului. În seara zilei de 9 august guvernul trimite trupele la Ploiești și toți conspiratorii sunt arestați. 36 de lideri ai Republicii de la Ploiești sunt arestați și acuzați de complot împotriva guvernului, fiind judecați la Târgoviște.

În final vor fi găsiți nevinovați. Alături de consipratori au fost acuzați și mai mulți lideri liberali printre care Ion Brătianu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Golescu și Nicolae Crețulescu.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.