În timpul primului Război Mondial are loc semnarea Armistițiului de la Compiegne prin care încetează lupta pe toate fronturile

Semnarea Armistitiului de la Compiegne între Puterile Antantei și Imperiul German pune capăt ostilităților pe sol, din aer sau apă, iar Imperiul German recunoaște, printre altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, Germania fiind obligată să-și retragă armata din România și să cadă la o înțelegere financiară pentru stabilirea despăgubirilor de război, și restituirea bunurilor confiscate sau jefuite din Belgia, România și Rusia dar și eliberarea tuturor prizonierilor de război și a civililor internați.

Armistițiul a fost semnat într-un vagon de tren, în pădurea Compiegne, de către mareșalul Ferdinand Foch, comandant al forțelor Antantei și Matthias Erzberger, secretar de stat al Imperiului German alături de alți reprezentanți ai părților și a întrat în vigoare la ora 11:00, nu înainte de amai produce însă niște victime care s-au adăugat la cele peste 20 de milioane de victime atât civili cât și militari, peste 20 de milioane de raniti și peste 10 milioane de persoane dispărute. Americanul Henry Gunther este recunoscut a fi ultimul soldat ucis în acțiunile Primului Război Mondial, cu doar 1 minut înainte de intrarea în vigoare a armistițiului. Este împușcat în timp ce își reîncârca arma de către trupele germane uimite și care credeau că armistițiul era deja în vigoare.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.