În timpul Primului Război Mondial, România începe acțiunile militare din Dobrogea (1 sept. – 16 dec. 1916)

În intervalul 1 septembrie – 16 decembrie 1916, România a condus o serie de acțiuni militare în Dobrogea, pentru apărarea frontului de sud care se întindea de la Orșova la marea Neagră și respingerea atacurilor executate de armatele bulgare și germane. Frontul sudic a fost apărat de aproximativ un sfert din totalul efectivelor operative ale armatei române, cărora, conform Convenției militare dintre România și Antanta, trebuia să li se alăutre și un corp al armatei ruse.

Pe lânga Bătălia de la Turtucaia, care a debutat pe 1 septembrie și Manevra Flămânda, cele mai importante acțiuni de pe frontul de sud, ambele încheiate cu un eșec pentru armata română, mai putem aminti următoarele lupte:

  • Luptele de la Bazarcic desfășurate între 5 și 7 septembrie, încheiate cu cucerirea orașului Bazarcic(astăzi Dobrici, în Bulgaria) de către Puterile Centrale;
  • Luptele de pe vechea frontieră dobrogeană care au avut loc pe 13 și 14 septembrie, din nou pierdute de către armata română;
  • Bătălia de pe aliniamentul Rosova-Cobadin-Tuzla care a avut loc între 16 și 21 septembrie care au reușit stoparea ofensivei Puterilor Centrale;
  • Luptele de pe aliniamentul Topalu-Tașaul desfășurate între 8 și 16 decembrie, când aici două divizii de infanterie rusă și una de cavalerie au reușit stoparea înaintarea forțelor Puterilor Centrale.

Frontul de sud a fost apărat de următoarele divizii ale Armatei Române – Diviziile 19, 9, 2, 5, 15 și 15 Infanterie alături de Brigada 5 Călărași -, în srijinul carora au venit Diviziile 61 și 115 Infanterie rusă, Divizia 3 Cavalerie rusă și Divizia 1 Voluntari sârbi. Marea majoritate a celor care s-au înrolat în Divizia 1 Voluntari sârbi erau prizonieri de război din Armata Austro-Ungară, capturați de Armata Rusiei Imperiale, având o componentă etnică foarte diversă din rândul popoarelor iugoslave, sârbi, croați, bosniaci dar și cehi sau slovaci.

„Formată din oameni care-și pierduseră aproape tot: patrie, familie, casă, dominată de un patriotism fanatic ce nu era egalat poate decât de ura împotriva dușmanului perfid și sălbatec, ei vor constitui elementul de elită al ajutorului rusesc.” – Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. I, Editura Casei Școalelor, București, 1925 (Divizia sârbă) [p.445]

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.