În timpul Revoluției Franceze și a masacrelor din septembrie, prințesa de Lamballe, confidenta reginei, este asasinată de gloata furioasă

Prințesa Marie-Louise Thérèse de Savoia-Carignan s-a născut pe 8 septembrie 1749 în Palazzo Carignano din Torino, Italia și a fost membră a unai ramuri cadet a Casai de Savoia. La 17 ani s-a căsătorit cu Louis Alexandre de Bourbon-Penthièvre, prințul de Lamballe, moștenitorul celei mai mari averi din Franța. Soțul ei era fiul și moștenitorul lui Louis Jean Marie de Bourbon, nepotul Regelui Soare. Bunicul său a fost Louis Alexandre de Bourbon, fiul recunoscut al lui Ludovic al XIV-lea cu Madame de Montespan. Rămasă văduvă după nici un an de căsnicie, dorește să se retragă la o mânăstire, dar socrul său o convinge să abandoneze ideea. S-a alăturat proiectelor caritabile ale socrului său, numit și “Regele săracilor”. Cumnatul prințesei a fost Louis Philippe II, Duce de Orléans, cunoscut în timpul revoluției ca Philippe Égalité. A fost confidentă și prietenă de suflet a reginei Maria Antoaneta, motiv pentru care își va pierde viața în timpul Revoluției. Este ucisă pe 3 septembrie 1792, în timpul masacrelor din septembrie.

În timpul masacrelor din septembrie, închisorile au fost atacate de mulțime, iar prizonierii au fost judecați sumar de tribunalele populare. Fiecărui prizonier adus în fața tribunalului i se adresau câteva întrebări și în funcție de răspuns, prizonierul fie era eliberat sub îndemnul “Vive la nation”, fie era condamnat la moarte cu cuvintele “condu-l la abație” sau “lasă-l sa plece”, condamnații fiind duși într-o curte a închisorii La Force unde erau imediat uciși o gloată furioasa formată din bărbați, femei și copii. Mulți dintre cei care alcătuiau personalul închisorii s-au opus acestor masacre, motiv pentru care eu permis fuga mai multor prizonieri, în special a femeilor. Din cele aparoximativ 200 de femei închise în La Force, doar două au fost ucise în cele din urmă în închisoare. Dintre acestea, prințesa de Lamballe a fost cea mai faimoasă, evadarea fiind imposibil de aranjat pentru ea.

Pe 3 septembrie 1792, de Lamballe a fost adusă în fața tribunalului și supusă următoarei judecăți:

Tribunalul:Cine ești?

Prințesa de Lamballe: Marie Thérèse Louise de Savoy-Carignan.

Tribunalul: Funcția?

Prințesa de Lamballe: Superintendentul gospodăriei reginei.

Tribunalul: Ai știut de complotul de la 10 august?

Prințesa de Lamballe: Nu știu dacă a fost vreun complot pe 10 august; tot ce știu e ca nu am știu de vreun complot.

Tribunalul: Jură pentru libertate și egalitate și jură ură față de rege și regină.

Prințesa de Lamballe: Jur cu ușurință pentru libertate și egalitate dar nu pot jura pentru a doua parte, nu este ură în inima mea.

(mărturiile arată că prințesa a fost sfătuită de agenții socrului ei să depună jurământul pentru a-și salva viața, dar prințesa a refuzat, adăugând:)

Prințesa de Lamballe: Nu mai am nimic de spus; îmi este indiferent dacă mor puțin mai devreme sau mai târziu. Am făcut sacrificul vieții mele.

Tribunalul: Lăsați-o pe Madame să fie pusă în “libertate”.

A fost imediat predata gloatei care a ucis-o în câteva minute. A fost escortată de doi paznici până la ușa curții unde se desfășura masacrul; agenții socrului ei au urmat-o, implorând-o să își schimbe jurământul, dar ea părea să nu îi audă. Când ușa a fost deschisă și a văzut cadavrele pline de sânge din curte, a mai apucat doar să spună: “Ce oroare! Sunt pierdută!” în timp ce era împinsă spre gloata de cei doi gardieni. Prima oara a fost lovită în cap cu suliță, ceea ce a făcut ca părul să îi cadă pe umeri, dezvăluind o scrisoare de la Maria Antoaneta pe care o avea ascunsă în păr, apoi a fost lovită în frunte, provocqndu-i o sângerare puternică, după care a fost înjunghiată de mai multe ori până la moarte de mulțime. Agenții socrului ei au asistat neputincioși la întreaga scenă. A fost decapitată, iar capul său a fost purtat pe străzi înfipt într-o suliță de mulțimea care striga entuzismată “La Lamballe! La Lamballe!”. Mulțimea s-a îndreptat spre La Temple, locul în care era închisă Maria Antoaneta. Mulțimea dorea să intre peste regină și să o oblige pe aceasta să sărute buzele defunctei. Ofițerii au reușit totuși să împiedice intrarea gloatei. Deși Maria Antoaneta nu a văzut ce se întâmpla sub ferestrele temniței ei, era conștientă de ceea ce s-a întâmplat.

Trupul prințesei nu a mai fost recuperat. Agenții socrului au reușit însă recuperarea capului și îngroparea acestuia în cimitirul de lângă Spitalul Quinze Vingts.

Surse:

^{Hardy, B. C. (Blanche Christabel), The Princesse de Lamballe; a biography}

^{Joseph Weber, Memoirs of Maria Antoinetta Archduchess of Austria, Queen of France and Navarre; Including the Most Important Periods of the French Revolution (etc.)}

^{en.wikipedia.org/wiki/Marie_Threse_Louise_of_Savoy,_Princesse_de_Lamballe}