John Smith, căpitan, explorator, guvernator colonial și amiral al Noii Anglii și scriitor publică volumul “True Travels” în care abordează și chestiunea pirateriei pe mare

Volumul, cu titlul complet, “The true travels, adventures, and observations of Captaine Iohn Smith, in Europe, Asia, Affrica, and America from Anno Domini 1593 to 1629: his accidents and sea-fights in the Straights: his service and strategems of warre in Hungaria, Transilvania, Wallachia, and Moldavia, against the Turks, and Tartars: his three single combats betwixt the Christian Armie and the Turks : after how he taken prisoner by the Turks, sold for a slave, sent into Tartarias: his description of the Tartars, their strange manners and customes of religions, diets, buildings, warres, feasts, ceremonies, and living: how hee flew the Bashaw of Nalbrits in Cambia, and escaped from the Turkes and Tatars: together with a continuation of his Generall history of Virginia, Summer-Iles, New England, and their proceedings, since 1624 to this present 1629: as also of the new plantations of the great river of the Amazons, the iles of St. Christopher, Mevis, and Barbados in the West Indies / all written by actuall authors, whose names you shall finde along the history.” scris de John Smith, este tipărit de J[ohn] H[aviland] pentru Thomas Slater, la Londra, în 1630 și este dedicat onorabililor: William, Conte de Pembroke, Robert, Conte de Lindsey, Henry, Lord Hudson, Viconte de Rochford și Conte de Dover, precum și altor prieteni.

Este al șaptelea și penultimul volum, scris și publicat în timpul vieții sale, și descrie mare parte din viața și cariera sa militară. Mercenar încercat în lupte, explorator, guvernator colonial al Jamestown, prima colonie engleză din America de Nord, amiral al Noii Anglii, John Smith vorbește în încheierea volumului și despre problema pirateriei pe mare și efectele măsurilor lui Iacob I al Angliei pentru suprimarea acestei activități. Smith subliniază faptul că așa cum în ținuturile dens populate există hoți, și pe mările intens circulate există pirați, subliniind necesitatea susținerii unei mari marine, nu pentru efectuarea unor călătorii îndepărtate, ci pentru apărarea regiunilor de coastă si Canalului Mânecii. El apreciază eforturile regelui Iacob I de a trăi în pace cu toate națiunile, dar trage un semnal de alarmă în legătură cu războinicii rămași fără ocupație. Iabo I “nu a găsit nici un folos pentru războinici; astfel încât cei care erau bogați s-au bazat pe ce aveau; iar cei care erau săraci și nu aveau cu ce trăi de pe o zi pe alta, s-au orientat spre piraterie; alții pentru că nu au obținut ce li se datora; alții care au trăit cu curaj și nu doreau să se condamne la sărăcie, alții doar pentru a-și face un renume; alții din răzbunare, lăcomie sau răutate; și pe măsură ce se aflau din ce în ce mai asupriți, pasiunile lor alimentându-se din nemulțumire, deveneau pirați.” Smith menționează că cei mai mulți dintre cei care adoptă pirateria nu doar că îsi găsesc refugiu pe Coasta Berberă, dar îi și învață pe mauri cum să poarte “război pe mare”. Partea bună, credea Smith, era că deși acești pirați sfidau maltezi, florentini, genovezi, venețieni, pe Papă, pe francezi, olandezi și englezi, jefuindu-i uneori chiar în propriile porturi, totuși rareori ieșeau pe mare, trăind cel mai mult timp în orașele de pe Coasta Berberă, unde toată aceasta adunătură de pirați – englezi, francezei, olandezi și mauri, și câțiva spanioli sau italieni – duceau o viață atât de dezorganizată, dezgustătoare și mizerabilă încât pentru a pune capăt veșnicelor dispute, turcii și maurii i-au luat în sclavie forțându-i să își instruiască talentele, lucru pe care mulți renegați sau creștini convertiți la islam l-au făcut. Partea proastă era faptul că prin aceasta, acei mauri de pe Coasta Berberă au ajuns atât de puternici încât au provocat teroare în Strâmtoare și nu de puține ori s-au aventurat chiar și spre marele ocean, “iar uneori chiar și spre Marea Îngustă (Canalul Mânecii – n.n.), aceștia din urmă fiind cei mai nemiloși dintre răufăcători, restul părând niște oameni de bine, nobili, în comparație cu ei”. În concluzie, Smith credea că viața majorității piraților era una mizerabilă, renegați fiind oamenii de bine. El susținea că trebuia adusă la cunoștintă tuturor nechibzuiților, mizeria de care au parte aceștia. Deasemnea, sublinia faptul că cea mai bună măsură pentru eradicarea pirateriei e prevenția și sfătuia ca “toți comercianții, domnii și armatorii să nu facă economii de la plata adecvată a marinarilor, căci nici soldații, nici marinarii nu pot trăi fără mijloace de a se întreține, iar necesitatea îi va forța să fure; și atunci când se vor apuca de această practică, cu greu vor mai putea fi aduși pe calea cea dreaptă”. Mai mult, el consideră că energia și spiritul de aventură al militarilor și marinarilor, stimați în trecut, dar rămași fără surse de venit, ar putea fi canalizată spre folosul tuturor, în construirea plantațiilor din Lumea Nouă, “care deși la început au fost privite cu dispreț, se poate vedea acum bogăția de care se bucură cei care s-au încumetat în această aventură, care au plecat acolo mai săraci ca orice soldat sau marinar, și care câștiga acum mai mult într-un an, decât un pirat în șapte ani”.

Surse:

www.gutenberg.org/files/55199/55199-h/55199-h.htm

en.wikipedia.org/wiki/John_Smith_(explorer)

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.