Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și fratele Mariei-Antoaneta, emite “Padua Circular”, adresându-se tuturor caselor regale ale Europei să vină în ajutorul regelui Ludovic al XVI-lea al Franței, cumnatul său

“Padua Circular” sau “Circulara de la Padova” reprezintă o notă diplomatică emisă de împăratul Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, prin care a cerut suveranilor Europei să i se alăture în cererea de punere în libertate a regelui Ludovic al XVI-lea și a reginei Maria Antoaneta. Această circulară a fost urmată de inițiative diplomatice prin care Sfântul Imperiu Roman a căutat în special apropierea față de dușmanul său tradițional, Prusia condusă de Hohenzollerni.

Circualara a stârnit putin entuziasm în rândul celorlalte puteri europene, astfel încât nu a existat nicio bază pentru niciun fel de acțiune colectivă în numele regelui Franței. A condus însă la o convenție între Prusia și Austria, la 25 iulie 1791, prin care se soluționau pașnic toate litigiile, promițându-se cooperare în cazul Franței, deschizându-se astfel calea pentru Declarația de la Pillnitz, de mai târziu.

*[1],[28],[29]

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Leave a Reply