Piratul englez Jack Ward capturează nava venețiană “Reniera e Soderina”, provocând un mare scandal diplomatic între Anglia și Veneția, după care se convertește la Islam

Jack Ward, numit și John Ward sau Birdy și mai târziu, după convertirea la Islam, Yusuf Raïs, a capturat pe 26 aprilie 1607, între Cipru și Turcia, o mare navă comercială venețiană de 1500 de tone, numită Reniera e Soderina. Ward conducea o flotă formată din Gift, Little John, Rubi, & Carminati, echipate de război dar mult mai mici, între 400 și 200 de tone, fiecare. Cu toate acestea, echipajul a ales să atace iar după o luptă de trei ore, Reniera e Soderina, mult prea mare și greoaie pentru manevre rapide, a ratat fiecare foc pe care l-a tras, în timp ce focurile de pe navele lui Ward au lovit-o de cinci ori. Văzând că pirații se pregătesc de abordaj, echipajul de pe Reniera e Soderina a votat pentru luptă. Pentru încercarea de respingere a abordajul, căpitanul a împărțit arme de calibru mic. Ghiulelele cu lanț lansate de pe Rubi au împrăștiat însă rapid linia de apărare, iar dulgherul de pe Reniera e Soderina i-a cerut căpitanului să se predea. Relizând că nu are nici o șansă, căpitanul a consimțit, iar Ward a capturat nava fară alte lupte. Potrivit lui Andrew Barker, încărcătura navei era în valoare de cel puțin 2 milioane de lire străine.

Un scandal diplomatic de amploare a izbucnit între Republica Venețiană și Anglia. Guvernul englez a estimat marfa la cel mult 500 000 de lire sterline, motiv pentru care Ambasadorul Veneției la Londra a anunțat consiliul englez că Veneția a fost la un pas de a declara război Angliei din cauza acțiunilor de piraterie conduse de Ward în Mediterană. Ambasadorul, secretarul Esposizioni, nota cu privire la acest incident:

“Acest faimos pirat, Ward, atât de bine-cunoscut în acest port pentru prejudiciile aduse, este dincolo de orice îndoială cel mare ticălos care a navigat vreodată din Anglia.”

Ward încercase să își obtină grațierea de la Iacob I al Angliei, fiind însă refuzat în iunie, s-a întors împreună cu premiul său pe Coasta Berberă în Tunisia unde își avea baza, transformând-o pe Reniera e Soderina într-o puternică navă de război, cu 40 de tunuri din bronz pe puntea inferioră și 20 pe puntea superioară, iar vechea sa navă a dat-o căpitanului Graves, având acum o flotă formată din 6 nave de luptă. În ceea ce îl privește pe Ambasadorul Angliei la Veneția, acesta a asigurat consiliul că “În ceea ce îl privește pe Ward, cel care a capturat Reniera e Soderina și a transformat-o într-o navă de război, acesta va avea parte de o “primire călduroasă” în cazul în care ar fi intrat în aceste ape.”

A plecat din nou pe mare la începutul anului 1608 iar în martie au fost văzute resturile unei corăbii eșuate pe coasta Greciei și s-a răspândit zvonul că ar fi fost vorba de fosta navă venețiană și că John Ward ar fi murit. Zvonul s-a dovedit fals, John Ward nu murise, el devenise Yusuf Reis. Kara Osman Dey, sau Uthman Dey, Dey-ul Tunisiei și unul dintre generalii flotei otomane, un entuziast susținător al cuceririlor pe mare și al extinderii controlului otoman asupra mărilor vestice, îi acordase protecția sa. Ward a acceptat convertirea la Islam împreună cu întregul său echipaj. În prezent există o dispută între istorici: a fost Ward doar un pirat sau a fost un muhjahedin. După convertire a continuat să prade Mediterana, comandând o flotă importantă de pirați, nava sa amiral fiind navă venețiană cu 60 de tunuri. Cândva după 1612 și-a încetat activitatea piraterească, alegând să îi învețe pe tinerii care doreau să îi pășească pe urme, arta artileriei și a navigației. S-a căsătorit cu o italiancă dar i-a trimis constant bani și soției sale din Anglia. Extrem de bogat, a trăit în Tunisia înconjurat de lux, pânâ când a murit în 1622 la aproape 70 de ani, foarte probabil răpus de ciumă.

Încă din timpul vieții sale, din 1609 până în 1615, Ward a fost subiectul a zeci de balade populare, cea mai cunoscută fiind probabil “Captain Ward and the Rainbow”, piese, pamflete, cărți și memorii, printre cele mai cunoscute astfel de scrieri numărându-se “Un adevărat și neîndoios raport despre originile, acțiunile, înfrângerile și situația actuală a Căpitanilor Ward și Danseker, doi pirați faimoși, de la începuturi și până în prezent” publicat de Andrew Barker, comandantul unei nave capturate de complicii lui Ward și prizonier pentru o vreme al acestuia.

Pentru contemporanii săi, Ward a fost o figură enigmatică și exotică, mai ales după convertirea la Islam. Născut în Faversham, Kent, la fel ca și alții născuți în zonele de coastă, și-a petrecut tinerețea la bordul vaselor de pescuit. După atacul eșuat al Armadei, își începe activitatea de corsar, jefuind navele spaniole în baza licențelor oferite de regimul elisabetan. În 1604 se angajează însă la bordul unei nave – Lyon’s Whelp – care naviga sub pavilionul regal, parte din flota care asigura paza Canalului. La fel ca și mulți alți corsari, când Iacob I pune capăt războiului cu Spania și condamnă pirateria ilegală și legală, refuză să renunțe la acest mod de viață. Potrivit relatărilor lui Andrew Baker, Ward și câțiva dintre colegii săi au dezertat și au furat o mică ambarcațiune din portul Portsmouth, navigând mai apoi spre Insula Wight. Tovarășii lui Ward l-au ales căpitan, unul dintre primele precedente din istoria pirateriei când echipajul și-a ales liderul. Din acest moment începe cariera de pirat a lui Ward. Lângă Insula Wigh au capturat o altă navă, Violet, despre care se zvonea ca ar purta comori ale refugiaților catolici. Nu au găsit comoara sperată, dar corabia capturată le-a fost de folos pentru a captura o navă franceză mult mai mare. Au navigat apoii spre Mediterană și au cumpărat o navă olandeză, cu 32 de tunuri, pe care au redenumit-o The Gift. Au plecat mai apoi spre Algeria, dar după ce mai mulți dintre oamenii săi au fost arestați la intrarea în oraș, si-au continuat drumul spre portul Salé din Maroc, unde mai mulți marinari englezi și olandezi i s-au alăturat. În august 1606, aranjează cu Uthman Dey să poată folosi Tunisul ca bază de oparațiuni în schimbul unei plați de 20% din fiecare pradă. În noiembrie 1606, capturează nava comercială John Baptist și o redenumește Little John. Din portul Tunis, centru comercial puternic și cel mai bine poziționat port de pe Coasta Berberă, îi e ușor să plece în raiduri în Mediterană și să captureze nave care navigau sub diverse pavilioane europene. Secundul său, William Graves capturează micul vas pentru comerț York Bonaventure comandat de Andrew Barker. Urmează mai apoi prețioasa navă venețiană Rubi, capturată pe 16 noiembrie 1606 și Carminati, capturată pe 28 ianuarie 1607. Succesul carierei sale de pirat culminează însă cu capturarea navei venețiane “Reniera e Soderina”, eveniment care îi va schimba însă cu mult mai profund viața. În prezent, numeroase filme și seriale s-au inspirat din viața și activitatea sa, cunoscutul personaj Jack Sparrow din seria Pirații din Caraibe, fiind doar un exemplu.

Surse:

en.wikipedia.org/wiki/Jack_Ward

1616: The World in Motion, by Thomas Christensen, Counterpoint Publishing, 2013 

Pirates of Barbary: Corsairs, Conquests and Captivity in the 17th-Century Mediterranean, by Adrian Tinniswood, Riverhead Books, 2011

A true and certaine report of the beginning, proceedings, ouerthrowes, and now present estate of Captaine Ward and Danseker, the two late famous pirates from their first setting foorth to this present time. As also the firing of 25. saile of the Tunis, men of warre: together with the death of diuers of Wards chiefe captaines. Published by Andrew Barker master of a ship, who was taken by the confederates of Ward, and by them some time detained prisoner. – Barker, Andrew, fl. 1609.

Was Captain John Ward a pirate or a Warrior for Islam?, by Sh. Abdal Hakim Murad (born Timothy Winter), Dean of the Cambridge Muslim College.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Lasă un gând: