Puritanii englezi ajung în golful Massachusetts unde pun bazele unei noi colonii engleze

În 1620, primii purtitani, numiți “peregrini”, au ajuns în Plymouth la bordul navei Mayflower, una din mai multele nave care aduceau purtitani în Lumea Nouă. Puritanii, numiți uneori și “separatiști” doreau să instituie un “model al carității creștine”. Într-o primă etapă, ei s-au separat de Biserica Anglicană și au fugit în Olanda, din cauza persecuțiilor. Olanda nu s-a dovedit însă nici ea o casă permanentă adecvată pentru puritani. Nedorind despărțirea completă de Anglia și moștenirea ei, puritanii au cerut o cartă regală și pământ peste Atlantic, spre care au plecat plini de speranță. Carta regală oferea pământ în Virginia, însă ei au ajuns accidental în alt loc. Până în 1630, Anglia a cunoscut o mare migrație a puritanilor spre America. Peste 14 000 de coloniști puritani au colonizat noi teritorii de pe coasta de Est a Americii de Nord, teritoriu ulterior cunoscut sub numele de Massachusetts.

Înființată de investitorii Companiei Golful Massachusetts, colonia puritană din Golful Massachusetts avea să devină în scurt timp cea mai mare colonie din Noua Anglie și punct de plecare pentru coloniile din Rhode Island și Connecticut. Puritanii erau oameni bine educați și chiar influenți, ei deosebindu-se astfel față de alți coloniști englezi. Colonia fondată de ei a fost atât de bine organizată, încât a absorbit cu ușurință și populația venită din colonia Plymouth. John Winthrop este considerat fondatorul coloniei din Golful Massachusetts. Om învățat și cu o avere substanțială. a atras de partea lui și alți puritani bogați, obținând astfel cu mai multă ușurință terenul râvnit de la regele Carol I al Angliei. Carta regală a fost obținută pe 4 martie 1629 și omitea o clauză semnificativă – locația pentu reuniunea anuală a acționarilor – , fapt care a contribuit semnificativ la independența coloniei, la menținerea practicilor religioase puritane fără intervenția regelui, a arhiepiscopului sau a Bisericii Anglicane. Carta a rămas în vigoare timp de 55 de ani până când Carol al II-lea a revocat-o în 1684. John Winthrop a fost de patru guvernator al coloniei și unul dintre cei mai puternici și de succes pionieri ai Americii Coloniale.

Flota lui Winthrop, care a dus coloniștii puritani în Noua Anglie, formată din 11 nave conduse de John Winthrop dintr-un grup de 16, a fost finanțată de Compania Golful Massachusetts și a transportat între 700 și 1000 de puritani, plus animalele și proviziile acestora din Anglia, în vara anului 1630, în prima perioadă a Marii Migrații. Celelalte 5 nave, conduse de Francis Higginson, plecaseră cu o lună înainte spre aceeași destinație, cu aproximativ 300 de coloniști la bord. Plecarea puritanilor a fost bine organizată încă de la început, liderii bogați recrutând mulți muncitori calificați pentru a asigura succesul coloniei. Arbella (sau Arabella) și escortele ei au plecat din Yarmouth, Insula Wight pe 8 aprilie 1630. Din jurnalul lui Winthrop aflăm că s-au confruntat cu o vreme rece și că mulți s-au îmbolnăvit pe durata călătoriei. Acești coloniști aveau să fie nucleul coloniei din Golful Massachusetts însă ei nu erau primii colonizatori ai zonei. La Salem exista deja, din 1626, o așezare de puritani condusă de John Endicott. Majoritatea au ajuns însă cu Winthrop iar acesta l-a înlocuit pe Endicott ca guvernator al coloniei la sosirea sa în 1630. Tot din jurnalul lui Winthrop aflăm numele navelor din flota sa: Arbella (sau Arabella), nava-amiral, numită astfel după Lady Arabella, fiica Contelui de Lincoln, Thomas Clinton, soția lui Isaac Johnson, Talbot, nava-viceamiral, Ambrose, nava-contraamiral, Jewel, nava-căpitan, Mayflower ( a nu fi însă confundată cu Mayflower a peregrinilor care au fondat Colonia Plymouth), Whale, Succes, Charles, William and Francis, Hopewell și Trial. Nouă dintre liderii Companiei Golful Massachusetts, care au fost printre cei care au depus cererea pentru Carta Coloniei, au ajuns în Noua Angliei cu flota lui Winthrop. Aceștia au fost: John Winthrop, guvernator și fiii săi, Henry Winthrop, și doi minori; Sir Richard Saltonstall cu trei fii și două fiice; Isaac Johnson și soția sa, Lady Arabella; Charles Fiennes; Thomas Dudley cu soția, doi fii și patru fiice; William Coddington, viitor guvernator al coloniei Rhode Island, împreună cu soția sa; William Pynchon cu soția și trei fiice; William Vassall și soția sa; John Revell și căpitanul Thomas Wiggin, care va deveni primul guvernator al provinciei New Hampshire. Arbella a ajuns la Salem pe 12 iunie 1630.

Exodul puritanilor din Anglia a început imediat ce Compania Golful Massachusetts a primit Carta regală. Congregații întregi și-au strâns tot avutul și au plecat spre Lumea Nouă pentru a scăpa de persecuțiile Bisericii Anglicane. Guvernarea coloniei a fost deținută de un guvernator și un guvernator-adjunct, aleși anual de către Companie. În mandatul său de guvernator, John Winthrop a strâns coloniștii și Compania într-o structură unică, contribuind astfel la crearea unei comunități autonome care nu era guvernată de Anglia, ci mai degrabă de oamenii din Massachusetts. Forma de guvernarea aleasă de puritani avea să influențeze și formele de guvernare din coloniile Connecticut, Rhode Island și provincia New Hampshire. În scurt timp toate aceste colonii aveau să fie cunoscute sub denumirea de coloniile Noii Anglii. Un alt pas pentru realizarea fuziunii dintre coloniști și Companie o reprezenta chestiunea libertății, căci un om liber avea dreptul de a vota pentru alegerea funcționarilor din guvernul local. Astfel, prin admiterea coloniștilor în Companie, aceasta a încetat să mai fie o societate comercială privată, devenind un organism politic.

Oamenii liberi din colonie au descoperit în curând că era incomod pentru toți să se reunească într-un singur loc și astfel au ales să își aleagă reprezentanți care să le reprezinte, mai departe, interesele. Puritanii din colonia Massachusetts au exercitat o influență foarte mare asupra mentalității viitorilor coloniști. Celebrul dicton “Nici o taxare fără reprezentare” fiind inițial rostit în Watertown în jurul anului 1631, deci cu 146 de ani înainte de revoluția americană. Forma de guvernare a fost asemnănătoare cu actuala formă de guvernare a SUA. Fiecare oraș își alegea doi reprezentanți, iar aceștia, alături de guvernator și asistenți, alcătuiau Adunarea Generală, care avea atribuții legislative și judiciare. Oamenii liberi se întâlneau anual pentru a alege un guvernator. John Winthrop a pierdut, la un moment dat mandatul, din cauza tendințelor sale aristocratice. Pentru că procesul s-a dovedit a fi greoi a fost introdusă utilizarea buletinelor de vot. Coloniștii au fost guvernați după legea engleză și învățăturile Bibliei, până în 1641, când au dezvoltat “Corpul libertăților”, un cod de legi adoptat de Adunarea Generală. Pedepsele erau deosebit de dure pentru cei care încălcau legea deoarece puritanii erau foarte religioși iar infracțiunile erau considerate încălcări ale legii lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, coloniștii puritani au fost cei care au pus bazele sistemului de educație în America. Actul din Massachusetts din 1642 a hotărât că este responsabilitatea stăpânilor și a a părinților să-si învețe copiii să scrie și să citească. Dacă educația asigurată nu îndeplinea criteriile oficiale, copiii puteau fi luați și plasați acolo unde ar fi primit o educație adecvată. O nouă lege, emisă în 1647, impunea ca orașele cu cel puțin cincizeci de familii să angajeze un maistru școlar responsabil cu predarea cititului și scrisului copiilor. Pentru orașele de o sută de familii se impunea angajarea unui profesor care trebuia să pregătească copiii pentru Colegiul Harvard, fondat în 1636. Numele școlii a fost dat de John Harvard, preot în Charlestown, care a donat jumătate din banii, averea și întreaga sa bibliotecă celei care va deveni cea mai veche instituție de învățământ superior din viitoarele State Unite ale Americii. Colegiul a avut și prima presă de tipărit din America.

Într-un deceniu, colonia a ajuns la 20 000 de oameni, cea mai de succes colonie engleză din Noua Anglie. Casele inițial sărăcăcioase au fost înlocuite cu case bine construite. Comerțul a început să se dezvolte, aducând multă prosperitate coloniștilor. Congregații întregi soseau din Anglia, punând astfel baza mai multor orașe care se încadrau în linie cu guvernarea deja stabilită. Colonia era înfloritoare, spre consternarea regelui Carol I al Angliei, care nu-i avea la inimă pe puritani. Mai mult, Carol I a încercat să înăbușe libertatea coloniei, însă problemele mult mai urgente cu care se confrunta în Anglia nu i-au permis. Colonia a rămas astfel independenetă și a prosperat. Printre primele așezări majore fondate de puritani s-au numărat: Boston – principalul centru de producție și comerț, va deveni lider în construcția de nave și principalul port al celor 13 colonii engleze, Plymouth – prima așezare engleză din așa-numita Nouă Anglie, Quincy – important santier naval, Salem – rămas în istorie mai ales datorită celebrului proces al vrăjitoarelor.

Viața de zi cu zi a populației din Massachusetts era definită de religie, statutul social și poziția economică. Mulți dintre locuitorii coloniei erau muncitori necalificați, fermieri, țărani, ucenici, slujitori și marinari. Majoritatea acestora, clasa inferioară, erau analfabeți și nu puteau să voteze sau să dețină funcții guvernamentale. Pentru ei viața era extrem de grea. Reprezentanții clasei mijlocii, conduceau mici magazine și erau meșteri calificați. Aceștia puteau vota, însă rareori detineau funcții publice. Din clasa superioară făceau parte oamenii de afaceri bogați și aritocrații care conduceau guvernul.

Cu toate acestea, colonia s-a dezvoltat doar cu imense sacrificii. Solul a fost teribil de prost pentru agricultură. Sezoanele de creștere erau mult prea scurte datorită iernilor lungi. Totuși, în ciuda solului stâncos, coloniștii au reușit să ridice ferme, practicând o agricultură de subzistență. Iernile lungi și reci aveau însă și avantaje: ucideau germenii și bacteriile, împiedicând astfel răspândirea bolilor la culturile agricole. Au crescut porumb, dovlecei, secară, fasole. Indienii i-au învățat cum să obțină zahăr din seva de arțar. Situată la malul Atlanticului, cea mai valoroasă resursă a Coloniei era oceanul. Massachusetts avea să se distingă de restul coloniilor datorită vânătorii de balene. Vânătoarea de balene devenise o industrie importantă datorită uleiului de balenă atât de necesar vieții de zi-cu-zi. Uleiul de balenă erau un combustibil esențial pentu oamenii din colonii. Pe lângă vânatoarea de balene, pescuitul a fost o altă industrie populară care asigura hrana și profitul coloniștilor. Zona era bogată în macrou, halibut și cod. Nu este de mirare deci, că aceste activități au dus la dezvoltarea porturilor și că, construcția de nave, a jucat un rol proeminent în Massachusetts. Economia s-a bazat pe comerțul cu Anglia.  Comerțul cu blănuri și produse zootehnice, fabricarea și exportul romului, whisky-ului și a berii a reprezentat o altă sursă importantă de venit, pe lângă pescuit, vânătoarea de balene sau construcția de nave, susținută de rezervele de lemn impoertante din zonă. Pinii albaștri înalți erau perfecți pentru construirea catargelor. Massachusetts va avea cea mai mare flotă comercială din cele 13 colonii engleze.

În primii ani, la guvernarea coloniei au alternat John Winthrop și Thomas Dudley, dar în 1636 coloniștii l-au votat pe Harry Vane, un radical, ale cărui politici au provocat o ruptură severă în colonie, oamenii poziționându-se între el și ministrul Roger Williams, ale cărui idei erau cu mult înaintea timpului său. În colonie nu exista o separare între Biserică și Stat. Cetățenia era determinată de religia fiecăruia, iar Williams credea că Biserica și Statul ar trebui să fie separate. Pentru acele timpuri, convingerile sale au fost considerate radicale, coloniștii nefiind pregătiți pentru ele, cu atât mai mult cu cât colonia era oricum înfloritoare și oamenii erau multumiți de sistemul de guvernare. Roger Williams a fost alungat din colonia Massachusetts. Astfel, el și adepții săi au înfiintat o colonie în Rhode Island, numită Providence Plantations. Aceasta va deveni în cele din urmă parte a Confederației Noii Anglii din care făcea parte și colonia din Golful Massachusetts.

La scurt timp după ce Williams a plecat, în colonie a fost ridicată o nouă problemă de către o tânăra femeie numită Anne Hutchinson. În acele timpuri, bărbații se întâlneau pentru a discuta problemele politice și teologice, dar femeile nu avea voie să participe la aceste întâlniri. Anne Hutchinson s-a considerat ofensată de această practică discriminatorie și a organizat și ea întâlniri pentru femeile din colonie, unde își exprimau opiniile și dezacordurile referitoare la măsurile magistraților și miniștrilor din colonie. Ea a susținut că ea și adepții ei se aflau sub legământul harului, în timp ce restul erau sub legământul faptelor. Spre deosebire de guvernatorul Vane care a susținut punctul ei de vedere, Winthrop a fost împotrivă, astfel că după ce a ajuns din nou în funcție, a judecat-o pentru erezie pe Anne Hutchinson. Condamnată la exil, ea și susținătorii ei, s-au îndreptat spre colonia din Rhode Island. Amenințată în permanență pentru ideile sale, se mută în cele din urmă în colonia Noii Olande, unde moarea în urma unui masacru condus de nativii indieni. Doar unul dintre cei 15 copii ai săi supraviețuiește masacrului.

Cam la douăzeci de ani de la alungarea Annei Hutchinson în colonie au început să ajungă quakerii. Pacifiști convinși, care refuzau să punâ mâna pe arme si să ucidă chiar și pentru auto-aparare, aceștia au provocat alte probleme în colonie. Pentru a trăi în Golful Massachusetts, era necesară depunerea unui jurământ pentru respectarea principiilor religioase care guvernau colonia. Quakerii au refuzat însă să depună acest jurământ. Astfel, primii veniți au fost repede trimiși înapoi în Anglia și au fost adoptate legi care să le interzică în viitor accesul în colonie. Cu toate acestea, quakerii au fost sfidători și au continuat să emigreze în Massachusetts. Astfel, în colonie a apărut o lege care ordona condamnarea la moarte a oricărei persoane care încerca să se întoarcă în colonie după ce a fost exilată. Quakerii însă nu doar că s-au întors în număr și mai mare dar au și denuțat practicile religioase ale puritanilor, care luați prin surprindere aveau două opțiuni: fie să abroge legea, fie să o pună în aplicare. Patru quakeri au fost spânzurați, însă în urma acestei execuții opinia publică s-a întors în favoarea quakerilor iar legea a fost abrogată. Quakerii au trăit în pace cu puritanii; s-au stabilit la zona de graniță și au dezvoltat o bună relație cu indienii.

Carol al II-lea al Angliei, înțelegând valoarea coloniei Massachusetts a căutat să o aducă sub controlul său. El a acuzat colonia de încălcarea drepturilor de navigație și a continuat să urmărească sfârștiul independeței coloniei până în ultimii săi ani de viață. A reușit să pună capăt temporar Commonwealth-ului din Golful Massachusetts, însă anii de independență nu au fost uitați și nu e o coincidența faptul că primele focuri din războiul de independență american au fost trase în Massachusetts. Prin Carta regală din 1691, Colonia Massachusetts Bay și Colonia Plymouth s-au unit pentru a forma o colonie – Colonia Massachusetts.

Surse:

Massachusetts Bay Colony, The History Junkie

Massachusetts Colony Project

History of Massachusetts Blog

en.wikipedia.org/wiki/Massachusetts_Bay_Colony

Citeste si:

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Lasă un gând: