Revoluția Franceză în memorii, jurnale și biografii

Pentru cei dornici să afla mai multe despre Revoluția Franceză, cea care într-un final va modifica istoria unui întreg continent și chiar îi va depăsi granițele, am pregătit o listă cu jurnalele și memoriile celor care au trăit-o, dar și câteva biografii ale unor figuri centrale ale Revoluției. De la Generalul Lafayette, omul celor trei revoluții(Revoluția sau Razboiul de Independență American, Revoluția Franceză si 1789 și Revoluția Francezaă din 1730), la Contesa du Barry, ultima metresă a regelui Ludovic al XVI-lea, de la memoriile reginei Maria Antoaneta, posibil una dintre cele mai greșit înțelese regine ale Franței și până la memoriile contelui suedez, Axel von Fersen, presupus amant al reginei. Memorii de la curtea regilor Ludovic al XV și al XVI-lea dar și memoriile supraviețuitorilor răscoalei anti-revoluționare din Vandeea. Din păcate, toate sursele disponibile sunt în limba engleză.

1.Memorii de la curtea regilor Ludovic al XV si al XVI

Volumul apărut în 1899 cuprinde memoriile lui Madame du Hausset, memoriile unei fete aflate în serviciul lui Madame de Pompadour și memoriile Prințesei de Lamballe, cea care va sfârși tragic in timpul masacrelor din septembrie.

Citește gratuit online


2.Memoriile Contesei du Barry

Scrisă de baronul Etienne Leon Lamothe-Langon, volumul oferă detalii în amănunt despre cariera ei ca favorită a regelui Ludovic al XV-lea.

Citește gratuit online


3.Memorii de la curtea Mariei Antoaneta, regină a Franței

În fapt, memoriile istorice ale doamnei Campan, primă doamnă de companie a reginei.

Citește gratuit online


4.Jurnalul și corespondența contelui suedez Axel von Fersen 

Relatările sunt în strânsă legătură cu Curtea Franței și acoperă perioada 1780-1793.

Citește gratuit online


5.Ruina unei prințese Respectiv memoriile ducesei d'Angoulême, fiica Mariei Antoaneta și al Ludovic al XVI-lea al Franței, memoriile Elisabetei, sora regelui și ale lui Cléry, valetul regelui. Citește gratuit online
6.De la întemnițarea familiei regale și până la moartea Delfinului

Memorii și relatări despre viața familiei regale în închisoarea temple, scrise de ducesei d'Angoulême, fiica Mariei Antoaneta și al Ludovic al XVI-lea al Franței.

Citește gratuit online


7.Raimond Deseze, avocatul regelui

Memorii despre procesul regelui Ludovic al XVI-lea și apărarea construită de Deseze, avocatul său, în doar patru nopți.

Citește gratuit online


8.Generalul Lafayette

Memorii, coraspondență și manuscripte puse la dispoziție publicului și publicate de către familie în 1837, la trei de la moartea sa.

Citește gratuit online


9. Memoriile familiei Sanson

Sau memoriile călăilor oficiali ai Parisului, din familia Sanson. Memorii, documente și notițe private din 1688 până în 1847, editate de Henry Sanson și publicate în 1876.

Citește gratuit online


10.Memoriile Generalului Dumouriez

Relatări despre anul 1793, publicate în 1794, în Anglia.

Citește gratuit online


11. Maximilien Robespierre

Viața sa și extrase de corespondență, de George Henry Lewes.

Citește gratuit online


12.Camille Desmoulins

Viața lui Desmoulins, prieten din copilărie al lui Robespierre și într-un final victimă a Revoluției. O biografie scrisă de Violet M. Methley.

Citește gratuit online


13.Georges Danton

Un studiu asupra vieții și personalității lui Georges Danton de Hilaire Belloc.

Citește gratuit online


14. Charlote Corday și Jean-Paul Marat

Povestea tinerei care l-a asasinat pe revoluționarul ultra-radical, Jean-Paul Marat. Volum de Marie Scherr.

Citește gratuit online


15.Marchiza de Bonchamps

Memoriile marchizei de Bonchamps despre răscoala dinVandeea. Ediție îngrijită de contesa de Genlis.

Citește gratuit online


16.Madame de la Rochejaquelein

Viața Victoriei de Donnissan de La Rochejaquelein, verișoară și soție a liderilor răscoalei din Vandeea. Volum de Mary Monica Maxwell-Scott.

Citește gratuit online


17.Madame de Sapinaud

Memoriile unei mame în căutarea copiilor ei care au traversat Loara în octombrie 1793 și pe care nu îi va mai vedea niciodată. Această mărturie aruncă o lumină dură asupra războiului din Vandeea și ororile sale.

Citește gratuit online


18.Jean-Baptiste Carrier

Corespondența lui Jean-Baptiste Carrier, reprezentant al Convenției Naționale, în timpul misiunii sale în Bretagne.

Citește gratuit online
19.Joseph Fouché

Memorille lui Ducele de Otranto, ministru al poliției generale din Franța în timpul lui Napoleon Bonaparte.

Citește gratuit online


20. Madame Roland

Jurnal și memorii, redactate în mare parte în perioada de detenție, înainte de condamnarea sa la moarte de către Tribunalul Revoluționar.

Citește gratuit online
21.Olympe De Gouges

Una dintre primele femei care au luptat pentru egalitate între sexe. În sursa indicată veți găsi mai multe texte semnate de aceasta.

Citește gratuit online


22. Madame Tussaud

Percepută ca o simpatizantă a Vechiului Regim, Madame Tussaud a fost arestată împreună cu Josephine de Beauharnais. A fost rasă pe cap și pregătită pentru ghilotină. Este eliberată în ultimul moment grație unui prieten de familie și angajata mai apoi să faca măști mortuare victimelor celebre ale revoluției, prinyre care si Louis XVI, Marie Antoinette, Marat și Robespierre. Măstile ei fost purtate în parade pe străzile din Paris, ca setaguri ale Revoluției. În memoriile sale Tussaud povestește cum căuta printre cadavre pentru a colecta capetele personalităților ilustre ale vremii.

Citește gratuit online


23. Femeile Revoluției Franceze

Winifred Stephens în umra unei ample documentări în Arhivele Naționale ale Franței reușește să contureze personalitatea și rolul mai multor femei în desfășurarea Revoluției Franceze, punând accent pe implicarea lor în cluburile politice pe care le susțineau sau cu care simpatizau, precum și modul în care ele erau percepute în diferitele clase ale societății franceze din anii 1789-1794.

Citește gratuit online


24.Regimul Teroriii

Un compendiu al Revolutiei Franceze, de la izbucnire și până la căderea lui Robespierre realizat de Horatio Newton Moore.

Citește gratuit online
  Te-ar mai putea interesa și materialele publicate pe celălalt proiect al nostru, www.carteamea.ro:

Citeste si:

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Leave a Reply