S-a născut Elena Teodorini, mezzo-soprană română

Elena Teodorini, pe numele adevarat Elena de Mortun, s-a nascut pe 25 martie 1857 in Craiova si a decedat pe 27 februarie 1926 in Bucuresti. A fost o mezzo-soprana si soprana romana. Este prima cantareata romanca ce a cantat pe scena teatrului Scala din Milano.

Era nepoata actorilor Ion Vladicescu si Raluca Stavrescu, precum si verisoara primara cu Aristizza Romanescu. Si-a inceput studiile la varsta de 6 ani, iar la 14 ani, a plecat in Italia, fiind admisa la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto si de pian. Peste trei ani a debutat ca solista in provincie, urmand sa triumfe, peste alti trei ani, ca soprana dramatica la Scala din Milano, la varsta de 20 de ani.

A cantat in Romania, Italia, Franta, Spania, Portugalia, Rusia, la Viena, peste ocean si in America Latina. Devine Director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires in 1915. In 1918, la Rio de Janeior fondeaza Escola superior de canto “Ars et Vox” unde printre studenti se numara: America Fontes, Bidú Sayão, Irena Baptista, Itala Cortez, Rachel Marques da Silva, Leonor de Rezende, Linda Cardenale, Nanita Lutz, Gloria Sattamini, Alvaro Caminha. Bidú Sayão va interpreta de altfel Doina Oltului scrisa de Grigore Vasiliu, imbracat in costum popular romanesc. La intoarcerea in Romania, la Bucuresti, in 1922, fondeaza Academia Nationala de Lirica.

Elena Teodorini a refacut, pe cheltuiala sa, si teatrul din Craiova condus de catre tatal si mama ei. Muzicologi romani importanti s-au straduit sa creioneze personalitatea artistica a Elenei Teodorini. Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, in scrierile sale, a facut aprecieri importante si argumentate despre Elena Teodorini, despre care crede ca s-a impus cu desavarsire in elita liricii mondiale. Muzicologul Mihai Cosma a facut cateva dezvaluiri naucitoare despre Elena Teodorini in octombrie 2005. De asemenea, muzicologul Viorel Cosma doreste sa scoata la iveala toate informatiile despre ilustra soprana, iar criticul muzical Anca Florea nu a intarziat sa-i evidentieze exceptia.

Revenind la Mihai Cosma, redam un mic fragment: „Va spun deschis, am fost uluit de numarul si de calibrul personalitatilor cu care Elena Teodorini s-a intersectat, intr-un fel sau altul, pe parcursul carierei sale: Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Arigo Boito, Amilcare Ponchieli, Caruso, Giuseppe di Luca, Mattia Battistini, Franco Faccio, Sarah Bernardt, I.L. Caragiale, Vasile Alecsandri, George Stephanescu, Carl Teodor Wagner, Aron Bobescu etc., nume de aleasa stralucire atat din panteonul culturii universale, cat si legate de devenirea culturii nationale. Elena Teodorini a stralucit la Scala din Milano la varsta la care altii abia isi fac ucenicia, fiind prima artista din Romania al carei nume a fost incrustat pentru vecie pe placa de marmura a templului liric italian.”

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.