Simboluri

Romania si romanii, traiesc si se hranesc cu simboluri. Intreaga noastra istorie este cladita pe lucruri considerate simbolice sau pe care am fost invatati sa le consideram ca si simboluri, ori chiar exemple. In perioada medievala, au existat mai multe figuri luminoase de Domni, pamanteni sau nu (Fanariotii uneori au facut mai multe pentru tara decat un Domn pamantean), pe care si acum ii consideram simboluri, le omagiem si ii consideram modele. In perioada afirmarii constiintei noastre de neam, avem de asemenea simboluri, modelul lui Tudor Vadimirescu, urmat de pasoptisti, iar mai apoi de luminoasa figura a Domnului Cuza. A urmat perioada cea mai fericita din existenta poporului roman, cea a Regatului, condus de o dinastie straina, care a adus Romaniei o recunoastere internationala si un progres general. A urmat perioada de bezna comunista, cand simbolurile adevarate erau fie rebotezate, dar mai adesea simbolurile erau nascocite, iar numele adevaratelor simboluri era rostit cu teama si in soapta. Dupa revolutie, am redescoperit in unele cazuri simbolurile adevarate. Langa aceste simboluri, au stat multi oameni, in lina a doua, care au facut posibil ca toti acestia sa devina simboluri.

Intrebarea care ma framanta insa este, de ce uneori, oamenii pe care ii consideram repere umane in diverse domenii, nu ii apreciem la adevarata lor valoare in timpul vietii acestora si sa ii luam in seama atunci cand au ceva de spus, nu doar atunci cand trec in nefiinta, adica devin simboluri? Ma refer aici la exemple recente (desi istoria e plina de repere umane, de care in timpul vietii romanii si-au batut joc), din perioada post comunista, care toti au fost ignorati (daca nu chiar terfeliti) cat erau in viata, ca dupa trecerea la Domnul sa fie omagiati si sa devina simboluri, sa umplem netul de citate din gandirea acestora si sa le folosim imaginea ca si simbol. E o intrebare insa la care nu i-am gasit raspunsul si care din pacate devine tot mai actuala, odata cu trecerea timpului. Intrebare pe care o consider tot mai actuala din doua motive: Romania pare tot mai lipsita de busola si tot mai lipsita de repere umane.

De astazi mai avem un simbol, Regina Ana, un om modest, care a stat in umbra unui om Mare, Regele Mihai si care prin trecerea la Domnul a devenit un simbol. Vorbesc de Regina Ana, ca despre un simbol, deoarece, chiar daca activitatea Domniei Sale nu a fost una care sa influenteze covarsitor istoria acestuia neam, este un simbol al devotiunii fata de soarta unui om de care s-a sacrificat pentru tara sa, inca de la cea mai frageda varsta. Regina Ana, a fost omul care l-a sprijinit pe Rege in lupta sa pentru Romania, pentru normalitatea noastra si care atunci cand Regele era scos din tara ca ultimul borfas, a fost alaturi de Majestatea Sa. Nu discut institutia monarhica ori optiunea ca Romania sa devina Regat, ma intereseaza acum doar un om, care a sprijinit o idee, numita Romania, care a acceptat sacrificii uriase, pentru normalitatea care refuza sa se instaureze (chiar si azi), in Romania, vorbesc despre un om, care a fost un model de modestie si devotiune, despre un om care astazi, din pacate, a devenit un simbol.

As dori ca Romania sa aiba mai multe astfel de repere umane adevarate, dar as prefera ca sa invatam ca nu doar dupa moarte trebuie sa apreciezi un om, ci un om trebuie apreciat in timpul vietii. Mai avem cativa romani, putini, care au reusit sa stea cu spinarea dreapta si nu serpuita. Unul este Regele Mihai al Romaniei, care nu trebuie lasat sa devina un simbol!

*Sursa imagine - http://royalchatter.com/

radu@ghidau.ro'

RG

Opinii din vârful pixului.

One thought on “Simboluri

Leave a Reply