Sovereign of the Seas, cea mai mare, scumpă și puternică navă de război din lume construită până atunci, este lansată la apă în Anglia

Sovereign of the Seas (Suveranul mărilor) a fost o navă de război (cuirasat) a Marinei Engleze, construită în secolul al XVII-lea. Ea a fost comandată în 1634 pentru a fi o navă de linie de mare viteză și de prim rang, cu 90 de tunuri la bord. La lansare, la insistențele regelui Carol I al Angliei, a fost însă dotată cu 102 tunuri de bronz. Mai târziu a fost redenumită Sovereign, și mai apoi Royal Sovereign. A fost lansată la apă pe 13 octombrie 1637 de la docurile Woolwich și a servit din 1638 până în în 1697, când a fost distrusă de un incendiu pe linia de plutire de la Chatham.

Comanda navei a întâmpinat opoziție din partea Casei Trinității, care a subliniat că “nu există port în regat care să poată găzdui această navă”, date fiind dinmensiunile sale colosale (1522 de tone). Regele a învins însă obiecțiile cu ajutorul amiralului John Pennington, iar din mai 1635, Peter Pett (mai târziu numit comisar în Marina Regală), sub îndrumarea tatălui său, Phineas, șeful de șantier naval al regelui, începe construcția navei. Ca a treia navă cu trei punți (prima fiind Prince Royal din 1610) ea poate să fie considerată predecesoarea lui Victory, nava comandată de Nelson, deși ca sursă de inspirație a servit Revenge, construită în 1577 de Mathew Baker, și care avea o întreagă punte dedicată în întregime armelor laterale, o adevărata inovație în domeniu.

Sovereign of the Seas a fost cea mai extravagant decorată navă de război din Marina Regală Engleză, pupa sa fiind complet împodobită cu sculpturi aurite realizate de John și Mathias Christmas, după un desen de Anthony van Dyck. Nava a costat £ 65,586 ( astăzi, £ 10,783,075) o sumă enormă, care a contribuit la adâncirea crizei financiare care amarcat domnia lui Carol I și care a condus într-un final la Războiul Civil Englez. Pentru ca să-și permită cheltuieli mai mari cu marina, Carol I a introdus o taxă specială, ‘taxa navelor’ (Ship money). Inițial aplicată doar locuitorilor din zonele de coastă, ea fost extinsă de Carol I și în comitatele interioare ale Angliei, fara a avea aprobarea Parlamentului. Putem înțelege nemulțumirea cetățenilor, căci doar partea aurită de la pupa a costat £ 6,691 (astăzi £ 1,100,076), sumă pentru care în acele zile putea fi comandată o navă de război de dimensiuni medii.

Cu cele 102 de tunuri de bronz de la bord, fabricate de John Browne, Sovereign of the Seas a fost cea mai puternic înarmată navă din lume în acel moment. Armele de bordul colosului cântăreau 155,9 tone, fără a lua în considerare greutatea afeturilor. Armamentul a costat £26,441, și pe fiecare tun era gravat trandafirul Tudorilor și motto-ul: “Carolvs Edgari sceptrvm aqvarum”. Afeturile realizate de Matthew Banks, au mai costat și ele £558.

Cu toate acestea, Sovereign of the Seas nu a fost cosntruită din considerente tactice, ci din considerente de imagine, pentru a susține reputația Coroanei Engleze. Chiar numele ei era o declarație politică, prin care Carol I a încercat să revigoreze veche tradiție prin care regii englezi erau recunoscuți ca “domnitori ai mărilor” iar navele engleze cereau altor nave să își coboare steagurile în semn de salut, chiar șoi în porturile străine. Cum în Mare Liberum, gânditorul și juristul olandez Hugo Grotius a susținut că mările trebuiau să fie libere pentru a fi folosite de orice națiune, concept favorabil, în principal, comerțului olandez, în 1635, John Selden și William Monson au publicat, cu permisiunea specială a lui Carol I, lucrarea Mare Clausum (Marea închisă) prin care încercau să demonstreze că regele Edgar (Edgar Pacificatorul) fusese deja recunoscut drept Rex Marium sau “suveran al mărilor. Această lucrare fusese dezaprobată în trecut de regele Iacob I al Angliei. Numele navei făcea deci referire, în mod explicit, la această dispută, iar regele Edgar era tema centrală a sculpturilor.

A slujit pe tot parcursul războaielor Commonwealth-ului și a devenit nava-amiral a generalului Robert Blake. A fost implicată în toate marile conflicte navale în care englezii au luptat împotriva Franței și a Provinciilor Unite. Olandezii o numeau “diavolul de aur” (den Gulden Duvel). În timpul războiului anglo-olandez, Adunarea Statelor Generale a Țărilor de Jos oferea o recompensă specială de 3 000 guldeni, oricărei nave care ar fi reușit sa o distrugă pe Sovereign of the Seas. Nu a luat parte la luptele din timpul Războiului Civil și deși a fost deseori capturată prin abordaj de olandezi, a fost întotdeauna luată înapoi de englezi, rămânând în serviciul Angliei pentru aproape 60 de ani, timp în care a fost cea mai bună și prețioasă navă de război din flota engleză. Cu timpul și după mai multe lucrări de reconstrucție, a început să ia apă și primele semne de defecțiune au apărut în timpul domniei lui William al III-lea al Angliei, când a fost ancorată la Chatham, luând accidental foc pe 27 ianuarie 1697. În onoarea ei, multe alte nave din Marina Regală au fost numite HMS Royal Sovereign.

Surse:

en.wikipedia.org/wiki/HMS_Sovereign_of_the_Seas

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Lasă un gând: