A decedat Stefan Cicio Pop, politician roman

Stefan Cicio Pop s-a nascut pe 10 aprilie 1865 in Sigau, judetul Cluj si a decedat pe 16 februarie 1934 in Conop, Arad. A fost un om politic, jurist, membru marcant al Partidului National Roman din Transilvania, apoi al Partidului National Taranesc.

A luptat neincetat pentru recunoasterea drepturilor nationale ale romanilor din Ardeal. Ramas orfan de mic copil a fost adoptat si crescut de catre un unchi al sau, Vasile Pop din Gherla. A urmat scoala primara la Gherla, iar liceul la Sibiu. Studiile universitare le urmeaza la Viena si Budapesta, iar in 1891 obtine doctoratul in stiinte juridice.

Dupa terminarea studiilor, practica avocatura, timp in care devine membru al Partidului National Roman din Transilvania, dornic sa lupte pentru miscarea nationala unionista a romanilor din Ardeal. In „procesul memorandistilor” din 1894, Stefan Cicio Pop s-a numarat printre avocatii apararii, reusind sa obtina amnistierea semnatarilor cu ajutorul interventiei regelui Romaniei Carol I pe langa imparatul Franz Joseph.

In 1905, Pop accede in Parlamentul de la Budapesta, fiind ales deputat de Siria. Din aceasta pozitie, el incearca sa faca cunoscute drepturile nationale ale fratilor sai ardeleni. Pe 30 octombrie 1918, participa la formarea Consiliului National Roman Central, casa lui fiind sediul acestui consiliu. Pe 1 decembrie 1918, Stefan Cicio Pop a avut onoarea de a deschide lucrarile acestui for unionist, iar apoi activeaza in Consiliul Dirigent pentru a pregati unirea administrativa cu Vechiul Regat.

In primele guverne de dupa Marea Unire, este numit ministru de stat pentru Transilvania. Pe 10 ianuarie 1920, primul ministru in functie, Alexandru Vaida-Voevod, a plecat in strainatate pentru a obtine recunoasterea actelor legislative ce consfinteau Marea Unire. In aceste conditii, el nu si-a mai putut exercita sarcinile ce ii reveneau, iar in locul sau este ales ad-interim la presedintia Consiliului de ministri, Stefan Cicio Pop. Acest cabinet a guvernat doar pana in 12 martie 1920, caci influenta liberalului Ion I. C. Bratianu asupra regelui Ferdinand I a determinat formarea unui nou guvern condus de eroul general Alexandru Averescu.

Dupa istorica fuziune din 10 octombrie 1926, Pop va deveni vicepresedinte si membru marcant al Partidului National Taranesc. Din aceasta pozitie, va fi ales in doua randuri presedinte al Adunarii Deputatilor, in perioada guvernarii national-taraniste. Stefan Cicio Pop a incetat din viata pe 16 februarie 1934, la varsta de 68 de ani.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.