În Franța, în timpul Revoluției Franceze, Robespierre, fratele său mai tânăr, Saint-Just și alți 20 de apropiați sunt ghilotinați

La ora două dimineața, pe 28 iulie, soldați loiali Convenției sub comanda lui Paul Barras iau Hotelul de Ville – locul unde se retraseră Robespierre și restul fugarilor – fără luptă. Robespierre este rănit în maxilar printr-o împușcătură. Unii susțin că a încercat să se sinucidă, altii susțin ca ar fi fost împușcat de un jandarm. Fratele său însă este rănit grav, fie pentru că s-a aruncat, fie pentru că a fost aruncat de la o fereastră. Couthon a fost găsit culcat la capătul unei scări, căzând din scaunul cu rotile; Le Bas s-a sinucis împușcându-se în cap iar Hanriot a sărit de la o altă fereastră și a aterizat într-un canal deschis, dar nu a murit. Grupul este luat într-un final la Tribunalul revoluționar pentru identificare oficială. Fiind declarați deja în afara legii, nu se mai consideră necesar niciun proces.

Pentru restul nopții, Robespierre este pus pe o masă din camera Comitetul Salvării Publice în așteptarea execuției. Sângerează abundent până când este adus un medic. Ultimele cuvinte ale lui Robespierre se pare ca ar fi fost: “Multumesc, domnule” adresate unui bărbat care i-a dat o batistă pentru a-și curăța sângele de pe față și îmbrăcăminte. Mai târziu este plasat în celula unde Maria Antoaneta a fost reținută.

În seara zilei de 28 iulie, Robespierre (numit și “Incoruptibilul” de către revoluționari sau “Tiranul” de către dușmani) și susținătorii lui, inclusiv fratele său, Saint-Just, Couthon și Hanriot, și alți adepți, printre care și Antoine Simon, temnicierul lui Louis-Charles, Delfinul Franței sunt ghilotinați în Place de la Revolucion. În momentul în care a încercat să îi dezgolească gâtul, călăul a rupt bandajul care ținea falca sfărâmata a lui Robepierre, astfel că acesta a scos un țipăt plind e agonie până ce lama i-a curmat viața. Împreună cu cei executați cu el, a fost îngropat într-un mormânt comun la noul cimitir Errancis. O placă care indică locul anterior al acestui cimitir este situată la 97 rue de Monceau, Paris. Între 1844 și 1859 (probabil în 1848), rămășițele tuturor celor îngropați acolo au fost mutate în Catacombele din Paris. Singurul care pășește cu demnitate spre eșafod este Saint-Just. La cei 26 de ani își acceptă cu foarte mult calm soarta. În cazul ultimei formalități de identificare, văzând Constituția din 1793, spune: “Eu sunt cel care am făcut asta”(n.e. – constituția). Hanriot, fostul comandant al Gărzii Naționale este executat în stare de semiconștiență în urma accidentării. În cazul lui Couthon, călăului îi vor trebui mai bine de 15 minute să îl poziționeze corect pe scăndură, din cauza paraliziei și a strigătelor de durere. A doua zi sunt arestați și ghilotinați peste 70 de susținători ai lui Robespierre, membri ai Comunei din Paris.

Regimul Thermidorian care a urmat Regimului Terorii lui Robespierre, nu a fost nici el unul popular, confruntându-se cu mai multe rebeliuni, după executarea lui Robespierre și a aliaților săi, urmată apoi de executarea aîncă 70 de membri ai Comunei din Paris, cea mai mare execuție în masă care a avut loc vreodată în Paris. În cele din urma singura ieșire din această situație a fost văzută în transferul puterii în mâinile unui Directorat, un executiv format din 5 barbați care și-au asumat puterea în Franța în noiembrie 1795.

Până la instaurarea Directoratului puterea a fost însă preluata de Tallien, Barras, Fouché și Fréron. Alții, precum Billaud-Varenne, Collot d’Herbois, Barère și Vadier au fost condamnați la exil în America de Sud(Guiana Franceză). Multe Cluburi Iacobine au fost închise, iar libertatea religioasă s-a extins din Vandeea în toată Franța. Controlul prețurilor și al salariilor impus prin Legea maximului a fost eliminat. Teroarea Albă, care va fi instalată de către Muscadini va produce multe victime în rândurile iacobinilor și a celor suspectați că ar fi fost susținători ai acestora. Practic se va repeta episodul Masacrelor din Septembrie, dar de data aceasta victimele au fost foștii susținători ai Regimului Terorii. La Paris, sentimentele regaliate au fost tolerate în mod deschis. Desi, numărul victimelor este cu mult mai mic față de cel din timpul Regimului Terorii, care a însumat în jur de 40 000 de executii, el nu este de neglijat. În același timp toate aceste agitații precum și deciziile administrative luate au destabilizat economia. În ceea ce privește armata franceză, între timp aceasta a invadat Olanda, înființând Republica Batavia. A ocupat malul stâng al Rinului, forțând Spania, Prusia și alte State Germane să negocieze pacea, fapt ce a sporit prestigiul Convenției. Va apare și o nouă Constituție, a anului III, întocmită la 22 august 1795, care va reintroduce unele elemente democratice, precum colegiu electoral pentru alegerea funcționarilor, un legislativ bicameral și alte dispoziții menite să protejeze deținătorii actuali de putere. Pe 5 octombrie 1795 însă o revoltă condusă de regaliști contestă Convenția dar este înăbusită de Napoleon. În cele din urma singura ieșire din situația de criză în care se afla Franța a fost văzută în transferul puterii în mâinile unui Directorat, un executiv format din 5 barbați care și-au asumat puterea în Franța în noiembrie 1795. La 25 octombrie, Convenția s-a declarat dizolvată și înlocuită cu Directorul francez la 2 noiembrie 1795.

^{*[1],[101],[102]}