S-a nascut Vincent Van Gogh, pictor, desenator si gravor olandez

Vincent Willem van Gogh s-a nascut pe 30 martie 1853 in Zundert, Olanda si a decedat pe 29 iulie 1890, in Auvers-sur-Oise, Franta. Este un pictor, desenator si gravor olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, considerat astazi unul dintre cei mai importanti pictori din istoria artei.

Lucrarile sale prezinta obiecte, persoane si locuri cunoscute de acesta, printr-o viziune puternica, de obicei distorsionata, cu un colorit subtil si in acelasi timp foarte viu.

Despre van Gogh circula trei povesti, inspirate din realitate, care i-au construit o imagine stranie si excentrica: ca si-a taiat urechea intr-un acces de furie (de fapt doar lobul acesteia), ca s-a sinucis pentru ca nimeni nu ii aprecia lucrarile (in realitate in ultimele sase luni ale vietii a beneficiat de aprecierile publicului si criticilor, ceea ce de fapt l-a deprimat), si ca a pictat in acest stil suferind de o boala psihica (lucrarile sale erau realizate doar in perioadele de luciditate).

Vincent van Gogh a realizat aproximativ 900 lucrari de pictura si 1100 de desene, o opera impresionanta si cantitativ, in doar un deceniu. Multe dintre cele mai cunoscute dintre lucrarile sale au fost create in ultimii doi ani ai vietii. Paradoxal chiar inainte de sinucidere s-a dovedit un artist deosebit de prolific: in ultimele doua luni de viata a pictat peste 90 de lucrari.

A suferit din cauza bolilor psihice, avand lungi perioade in care era internat in sanatorii. Starea sa mintala a fost puternic afectata de ritmul infernal de lucru pe care si-l impusese, de mancarea proasta si dependenta de tutun, cafea si alcool.

A inceput sa fie apreciat postum, in buna parte datorita eforturilor de a-i promova lucrarile, facute de cumnata sa. La 11 ani dupa disparitia artistului a fost deschisa la Paris o expozitie cu 71 de tablouri, primul gest de recunoastere a valorii lui van Gogh.

Considerat un pionier al curentului expresionist, van Gogh a avut o influenta covarsitoare asupra artei secolului XX, in special in prima parte a acestuia, cand majoritatea artistilor au fost marcati de opera si personalitatea pictorului olandez. Fratele sau, Theo van Gogh, care a lucrat pentru dealerii Goupil & Cie, a jucat un rol deosebit de important in viata lui Vincent, sprijinindu-l moral si mai ales financiar. I-a legat o stransa prietenie, documentata si de numeroasele scrisori pe care si le-au trimis incepand din august 1872.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.