Sf. Hugo (sarbatoare romano catolica)

Se cunosc cel putin 16 sfinti sau fericiti ce au purtat numele Hugo; intre ei, mai insemnati prin activitatea si influenta pe care au exercitat-o in viata Bisericii sunt doi: Sfantul Hugo, abate (staret) la renumita manastire benedictina din Cluny (Franta) – si Sfantul Hugo, episcop de Grenoble (Franta), reformator si exemplu de traire crestina. Ei au trait aproape in acelasi timp: Hugo episcop (1053-1132) si Hugo abate (1024-1109); in multe privinte, viata lor este foarte asemanatoare. Si unul, si altul au avut o foarte indelungata activitate calugareasca si preoteasca, indeplinind insarcinari de mare insemnatate si raspundere. La varsta de 20 de ani, Hugo de Cluny a fost sfintit preot, apoi a devenit prior (conducator al unui sector din manastire) si, la 25 de ani, este ales abate al manastirii din Cluny, un mare focar de viata religioasa si de cultura din acele timpuri. Hugo de Grenoble si-a facut studiile la Valencia si Roma, avandu-i ca profesori pe Ingmar si Sfantul Bruno, si, dupa implinirea varstei de 27 de ani, a fost numit de catre Papa Grigorie al VIl-lea episcop de Grenoble; cu toate protestele sale si repetatele incercari de a se retrage, timp de 52 de ani, a pastorit cu intelepciune si dragoste dieceza ce i-a fost incredintata.
In acel timp, Biserica Catolica trecea printr-o perioada de mari framantari si de scadere a nivelului de viata spirituala a credinciosilor si a clerului; simonia – vanzarea si cumpararea functiilor bisericesti –, nepotismul si imoralitatea multor clerici faceau ravagii in via Domnului. Sfantul Papa Grigore al VIl-lea Hildebrand (1073-1085) a inceput opera de refacere si reorganizare a Bisericii, opera pe care succesorii sai au continuat-o. Hugo de Cluny si Hugo de Grenoble au raspuns la chemarile Pastorilor supremi, angajandu-se cu sinceritate in lucrarea de reinnoire si deplina daruire sufleteasca. Viata lor personala era o marturie vie a acestei transformari. Si unul, si altul au contribuit mult la dezvoltarea vietii manastiresti: Hugo de Cluny este unul dintre principalii sustinatori si propagatori ai reformei vietii de manastire, reforma inceputa si realizata in mod stralucit in manastirea benedictina din Cluny. Aici, dupa cum nota acel sever observator care a fost Sfantul Petru Damian, viata calugareasca era luata in serios. „Ce sa mai spunem despre severitatea pocaintei, pastrarea cu strictete a Regulii, respectul pentru sfintenia manastirii si a orelor de tacere? In timpul de studiu sau de lucru, sau de citire a Sfintelor Scripturi, nimeni nu umbla pe culoare incoace si incolo, nimeni nu vorbeste decat in caz de trebuinta… Participarea la serviciile divine ocupa cea mai mare parte din zi, in asa fel incat, in afara de timpul folosit pentru munca, nu ramane decat o jumatate de ora de conversatie. Ei vorbesc foarte putin.
In timpul tacerii de noapte, iar in locurile special determinate (bucatarie, sacristie, dormitorul, sufrageria si holul exterior), chiar in timpul zilei, nu se vorbeste decat prin semne alese, astfel incat se exclude orice usuratate. Si Hugo de Grenoble a dovedit o intelegere si o pretuire deosebita pentru rolul si valoarea vietii de manastire. Cand Sfantul Bruno, fostul sau profesor, impreuna cu alti sase prieteni, au apelat la bunavointa lui, rugandu-l sa le dea posibilitatea de a se constitui intr-o manastire, el le-a oferit Valea Chartreuse, din muntii Alpi, unde a luat fiinta „La Grande Chartreuse”, manastire care si astazi atrage multe suflete mari. Bruno, ajutat de episcopul Hugo, face ca din stancile reci sa izvorasca un torent de lumina pentru sufletele insetate de adevar si de pace.
In decursul istoriei, mai ales in Evul Mediu, multi crestini considerau ca vor ajunge la o purificare si o inalta desavarsire a vietii, daca, parasind pentru un timp locurile si ocupatiile obisnuite, se vor duce sa viziteze Locurile sfinte unde a trait, a murit si a inviat Isus, sau morminte ale Sfintilor martiri. Cartea „Urmarea lui Cristos” – „Imitatio Christi” – afirma ca putini s-au intors acasa mai buni din aceste costisitoare si primejdioase calatorii. Sufletele mari, asemenea Sfintilor Hugo, au inteles ca purificarea si desavarsirea vietii se realizeaza in reculegerea ce ne permite sa ne apropiem sufleteste de Dumnezeu; de aceea, au iubit linistea si retragerea in singuratate, cel putin pentru anumite momente ale zilei. Este o alegere inteleapta, ce da un inteles adanc si numelui pe care l-au purtat numele Hugo provine din cuvantul hug = inteligenta, putere de cunoastere, de a intelege valoarea lucrurilor. Sfintii Hugo au inteles deplin cuvantul psalmistului: „Mai de pret este o zi in lacasul tau, Doamne, decat mii de zile in palatele celor ce nu te au pe Tine in inima”.