10 nobili și o femeie care au luptat în Legiunea Străină Franceză

Din 1831, de când a fost fondată, Legiunea Străină a adunat aventurieri din întreaga lume, mulți dintre ei cu un trecut criminal. Inițial a fost gândită de regele Ludovic Filip ca o armată colonială pentru intervenții în Africa, având sediul în Algeria. Prin ea se încerca însă și eliminarea unor indivizi problematici din societate cărora această unitate specială le-ar fi putut arăta un nou drum în viață. La începuturile ei, candidații nu trebuiau nici măcar să își dea numele reale sau să dezvăluie informații despre trecutul lor. Cu timpul însă Legiunea Străină a devenit tot mai selectivă față de candidații săi. Un amănunt a rămas neschimbat, unitatea este în continuare formată din oameni de culturi diferite și deși Legiunea Străină este parte a armatei franceze, jurământul de credință depus este doar față de Legiune, aceasta inspirând un puternic spirit de echipă. Legiunea Străină oferă si multe avantaje, precum dobândirea cetățeniei franceze. Deși a fost considerată un ultim refugiu pentru criminali sau vânători de avere, marea majoritate a recruților provenind din păturile de jos ale societății, în Legiune au servit și oameni cu origini nobile, chiar regale. Aristocrații din întreaga lume dornici de adrenalină, exilați politici, membri ai înaltei societăți erau atrași de această structură militară care asigura disciplină, colegialitate dar și pradă de război. Deschisă în special cetățenilor străini de sex masculin, Legiunea a făcut și o excepție, pentru o persoană foarte meritoasă.

Susan Mary Gillian Travers s-a născut la Londra, în 23 septembrie 1909, într-o familie bogată. Tatăl ei a fost Francis Eaton Travers, un amiral în Marina Regală, care s-a căsătorit cu moștenitoarea Eleanor Catherine Turnbull. Căsnicia nu a fost una fericită, Travers susținând că era cu atât mai fericită cu cât era mai departe de casă. Finanțată de o mătușă a reușit să devină o jucătoare semi-profesionistă de tenis, asigurându-și astfel independența. Începutul celui de al Doilea Război Mondial a găsit-o în Franța. A intrat în Crucea Roșie, decizie pe care regretat-o imediat. După o viață de răsfăț nu avea stomac pentru sânge, amputări și boli. Se mută însă la Forțele Expediționare Franceze și se dovedește a fi un valoros șofer de ambulanță. În 1939 ajunge în Finlanda pentru a ajuta localnicii să reziste invaziei sovietice. După ce Germania a invadat Danemarca și Norvegia, fuge în Islanda și de acolo în Marea Britanie. Franța este divizată în partea ocupată care colaborează cu ocupația germană si jumătatea liberă care se opune ocupației. Optează să lupte împotriva germanilor și se alătură forțelor libere conduse de Generalul de Gaulle. Devine șofer de ambulanță pentru Semi-Brigada 13 a Legiunii Străine Franceze. În 1940 este alături de aliați atunci când aceștia atacă portul Dakar din Africa de Vest(acum Senegal). Cum atacul a eșuat se retrag prin Dahomey și Congo, unde își continuă munca reușind să își depășească repulsia față de sânge. Fosta vedetă a societății engleze nu se va da înapoi și va împărți la fel ca și colegii ei bărbați toate condițiile aspre, greutățile și riscurile, câștigându-și afectuoasa poreclă - La Miss. Staționată acum în Eritreea continuă să conducă mașinile ofițerilor superiori, dovedind o abilitate remarcabilă în evitarea minelor de teren, a rachetelor și gloanțelor. Nu a fost întotdeauna norocoasă, acumulând un număr impresionant de cicatrici. În 1941 devine șoferul colonelului Marie-Pierre Koenig, comandantul Brigăzii I Libere Franceze. Deși căsătorit, vor avea o aventură și va deveni marea dragoste a vieții ei.

În mai 1942 cuplul a fost alături de Armata a 8-a staționată la Fortul Bir Hakeim, în Libia, înconjurați pe de o parte de Divizia 132 de Blindate Italiene și pe de alta parte de Divizia Germana 21 Tancuri și Divizia 15 Tancuri, aflate sub comanda generalului Erwin Rommel, numit și "Vulpea deșertului" deoarece s-a dovedit a fi șiret și de neoprit pe frontul african. Forțele Axei au încercat să ajungă în orașul El Adem unde Forțele Aeriene Regale Britanice(RAF) aveau o bază. Ținta lor finală era însă orașul Tobruk, port strategic din nordul Africii, controlat de Aliați. Confruntându-se cu francezii la Bir Hakeim, Rommel a spus cu încredere oamenilor săi ca orașul va fi al lor în cel mult 15 minute. Pe 26 mai el a ordonat avioanelor sale de luptă, tancurilor și întregii divizii de artilerie grea să atace. A fost însă surprins; francezii nu au cedat după 15 minute. În 10 iunie Rommel era tot la Bir Hakeim și nu mai era fericit. Nici francezilor nu le era însă mai ușor, ordonând ca toate persoanele de sex feminin să părăsească orașul. Au fost toate evacuate, cu excepția lui Travers care nu dorea să îl lase în urmă pe Koenig. Fără hrană, apă sau alte provizii vitale, Koenig a trebuit să recunoască inevitabilul - toți trebuiau să plece. Deoarece ideea capitulării nu îi surâdea, noaptea târziu i-a cerut lui Travers să conducă evadarea folosind mașinile disponibile. Mai târziu ea avea să noteze - "Era un sentiment încântător, șa mergi cât de departe poți în noapte. Singura mea grijă era ca motorul să nu se blocheze." Motorul nu a cedat însă o mină a explodat și i-a expus unui atac din toate direcțiile. Nu au avut de ales, tot ce puteau face era să își continue drumul. Celelalte mașini, parte a convoiului de fugari, au urmat-o chiar și atunci când a condus direct printr-o linie de tancuri germane staționate. Au condus fără oprire până a doua zi când la 10:30 dimineața au ajuns la liniile britanice. Travers avea să remarce că mașina ei a fost lovită de 11 gloanțe iar sistemul de frânare era complet distrus. Din cei 3700 de aliați care au luptat la Bir Hakeim, 2400 au reuși să scape cu viață. Koenig a devenit erou și s-a întors la soția sa. Travers a continuat să fie șoferul său. A fost rănită atunci când l-a lăsat pe el să conducă și a trecut peste o mină. Nu s-au mai văzut după accident. În mai 1945 Travers aplică oficial pentru Legiunea Străină, dar nu menționează sexul în formular. Au acceptat-o iar De Gaulle a avansat-o la gradul de general. Travers a servit ulterior în Italia, Franța, Germania, iar mai târziu în Vietnam, în timpul Primului Război Indochinez. L-a revăzut pe Koenig abia în 1956, când i-a prins Medalia Militară în piept. A mai fost decorată cu Legiunea de Onoare și  Crucea de Război în 1996 pentru serviciul său adus Franței. Travers a așteptat moartea soțului ei și a lui Koenig, pentru a-și publica memoriile - Tomorrow to be Brave - în 2000.

Alexandre Florian Joseph, conte Colonna-Walewski, a fost un nobil polonez, fiul ilegitim al lui Napoleon Bonaparte și al contesei Marie Walewska. Implicat în Răscoala din noiembrie 1830 de la Varșovia, din Polonia, parte atunci a Imperiului Rus a fost nevoit să fugă în Franța după înăbușirea revoltei de către ruși. A plecat într-o călătorie spre Algeria, alăturându-se aici noi formatei Legiuni Străine, unde a servit timp de 5 ani ca chasseur în unitatea de cavalerie ușoară. Pentru realizările sale militare a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cel mai înalt ordin al Franței.

Petru I Karadjordjevic al Serbiei s-a mutat la Geneva împreună cu familia sa, după ce tatăl său, prințul Alexandru a fost nevoit să abdice în favoarea dinastiei rivale. Se înscrie ulterior la prestigioasa academie militară Saint-Cyr după care urmează Școala Militară Superioară din Metz. Se alătură Legiunii Străine(în 1870) chiar înainte de izbucnirea războiului franco-prusac. Având gradul de locotenent va servi în Batalionul al 5-lea al Regimentului I Străin, participând la a doua bătălie de la Orleans(1870) și la bătălia de la Villersexel(1871). Petru I al Serbiei a luptat sub pseudonimul Petru Kara și s-a distins ca un luptător de temut. În 1903, după o lovitură de stat sângeroasă, el devine rege al Serbiei și restabilește statutul dinastiei sale. În apropiere de Champs-Elysees, un bulevard îi poartă numele, un monument închinat lui se găsește la Orleans și un monument la Porte de la Muette, Paris îl înfățișează alături de fiul său, Alexandru I al Iugoslaviei.

Singurul copil al prințului Albert I de Monaco și al Lady Maria Victoria Hamilton, Louis al II-lea, Prinț de Monaco a urmat, de asemenea, Academia Militară Saint-Cyr. La patru ani după absolvire a cerut să fie transferat în coloniile franceze din Africa, unde a servit ca membru al Legiunii. În Algeria, s-a îndrăgostit de o cântăreață de cabaret, Marie Juliette Louvet, care la acea vreme avea deja doi copii. Există dovezi care susțin că prințul a avut o fiică nelegitimă cu aceasta. Desigur, părinții săi au dezaprobat această relație și în cele din urmă au reușit să îl convingă să renunțe la ea. Louis a servit 10 ani în armată, fiind distins cu Crucea Legiunii de Onoare. In 1908 s-a întors acasă iar la izbucnirea Primului Război Mondial s-a reînrolat în armata franceză, dovedindu-se unul dintre cei mai remarcabili soldați ai Armatei a Cincea. A fost făcut Mare Ofițer al Legiunii de Onoare și în cele din urmă a devenit general de brigadă.

În 1909, Prințul Aage al Danemarcei, conte de Rosenborg s-a alăturat armatei daneze, ridicându-se la gradul de locotenent. În timpul primului război mondial, a fost trimis în Italia pentru a acționa în calitate de observator. La întoarcere a fost promovat la gradul de căpitan. Deoarece s-a căsătorit cu contesa italiana Matilda Calvi, a fost nevoit să renunțe la dreptul său la tron. Cu permisiunea regelui, părăsește Armata Regală Daneză și se alătură Legiunii Străine Franceze, unde intră în serviciu în calitate de căpitan în 1922. După un an fost transferat în Maroc unde a participat la războiul împotriva berberilor. Este împușcat în picior și primește Crucea de Război. În cei 17 ani petrecuți în Legiunea Străină atinge gradul de locotenent-colonel și este decorat cu Legiunea de Onoare. În autobiografia sa, scrisă în engleză - "A Royal Adventurer" - a descris anii petrecuți în Legiunea Străină.

Louis Jérôme Victor Emmanuel Léopold Marie, din Casa lui Bonaparte, a fost fiul prințului Victor Napoleon Bonaparte. Cum legile celei de a Treia Republici Franceze stabileau că este interzisă reședința în Franța a moștenitorilor oricărei dinastii franceze, el s-a născut la Bruxelles, în Belgia, în 1914. În momentul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial, Louis, Prinț Napoleon i-a oferit lui Edouard Daladier, prim-ministru al Franței, serviciile sale în cadrul armatei franceze dar a fost refuzat. Va adopta un pseudonim ca și nume de război - Louis Blanchard - și pentru a putea servi Franța, se va înrola în Legiunea Străină. Va fi detașat în Africa de Nord, însă după capitularea Franței, Legiunea a primit ordin de a înceta toate ostilitățile. Decide să se alăture rezistenței. În încercarea de a ajunge prin Spania la Londra, pentru a se alătura Forțelor Franceze Libere este arestat de o patrulă de frontieră germană. Cea mai mare parte a războiului va fi mutat dintr-o închisoare în alta, însă într-un final a reușit să își obțină libertatea. Se alătură din nou rezistenței, de data aceasta sub numele Louis Monnier și este grav rănit în 1944, după ce patrula din care făcea parte cade într-o ambuscadă germană. Este singurul supraviețuitor din cei 7. A fost decorat pentru curaj după război și i s-a permis întoarcerea în Franța în 1950.

Familia Amilkhvari a emigrat din Gori, Georgia, după revoluția din Rusia, în 1905, într-un oraș izolat, Bazorkino, din Osetia de Nord. Casa lui Zedguinidze-Amilakhvari, cu o veche tradiție, și-a păstrat demnitatea domnească în timpul dominației Imperiale Ruse din Georgia. Dimitri Zedguinidze-Amilakhvari a urmat și el cursurile faimoasei academii Saint-Cyr iar în 1926 s-a alăturat Legiunii Străine ca locotenent, participând la toate acțiunile majore din Marocul de Sud. După serviciul militar activ din cadrul Legiunii, devine șeful școlii militare franceze din Agadir, Maroc. Deține această poziție timp de 5 ani și ajunge la gradul de căpitan. La izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, rămâne staționat în Africa de Nord. La scurt timp va participa însă la bătălia de la Narvik alături de forțele britanice, încercând să reziste invaziei germane din Norvegia. Retras la Londra devine parte a Forțelor Franceze Libere, sub comanda Generalului De Gaulle și continuă să lupte în teatrele de război din Africa de Nord, în Libia. Cade în luptă în 1942 și este decorat post-mortem cu Legiunea de Onoare.

sursa - http://www.la-couronne.org/

Casa de Orléans și descendenții săi erau pretendenți la tronul Franței și restaurarea monarhiei franceze. Henri de Orléans, conte de Paris a crescut în Maroc, și a fost școlit acasă. Henri a fost fluent - în afară de franceză, limba sa maternă - în arabă, engleză, germană și italiană. În 1926 devine Delfinul neoficial al Franței. În 1939 intră în Legiunea Străină, participând la cel de al Doilea Război Mondial și la Războiul de Independență Algerian. A fost decorat pentru serviciul său militar cu Legiunea de Onoare a Franței, și alte distincții precum Crucea Virtuții Militare, Crucea de Combatant și Medalia Colonială. După ce Legea Exilului a fost desființată în 1950 s-a întors în Franța unde a pledat pentru restaurarea monarhiei până la moartea sa, în 1999.

Sisowath Monivong a fost regele protectoratului francez din Cambodgia din 1927 și până la moartea sa în 1941. În 1906, prințul moștenitor al Cambodgiei a călătorit în Franța, împreună cu tatăl său și s-a înscris într-o altă școală militară majoră, Saint-Maixent. Doi ani mai târziu, devine Locotenent secund în Legiunea străină și este staționat în Franța. În 1909 se întoarce în Cambodgia. În 1910 este promovat la rangul de locotenent, iar în 1916 devine căpitan. În timpul Primului Război Mondial recrutează în mod activ personal și voluntari militari, servicii care vor fi recunoscute cu Crucea de Comandor a Legiunii Străine și titlul combodgian Samdech Preah Keofea. Este numit Secretar General al Consiliului de Miniștri și Președinte al Consiliului Familiei Regale. În 1922 este promovat la rangul de șef de batalion și își termină serviciul în legiune. Încă din 1930 coloniile franceze din Indochina încep lupta pentru independență care se va încheia cu multă vărsare de sânge abia peste două decenii. Cum popularitatea și influența regelui a început să scadă constant, monarhia a fost abolită în 1953 luând ființă statul cambodgian independent.

sursa - http://baotang.hcmussh.edu.vn/

Bao Long s-a născut în 1936, în Hue, Vietnam. În 1939, el a fost declarat moștenitorul oficial al dinastiei Nguyen. Bao trebuia să îi urmeze la tron, tatălui său, împăratul Bao Dai, dar din cauza complicațiilor politice din țara sa de origine, la scurt timp după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, care va conduce la proclamarea Republicii Vietnam, el a decis să nu preia rolul unui monarh. Prințul Bao Long a servit în Legiunea Străină în Războiul din Algeria, fiind decorat cu Crucea de Război cu trei stele pentru curajul său în luptă și multe alte distincții militare, atât din Cambodgia și Laos cât și din Franța sau Marea Britanie. După 10 ani de serviciu în Legiunea Străină se stabilește la Paris unde va lucra în domeniul bancar pentru tot restul vieții sale.

Shapour Bakhtiar s-a născut pe 26 iunie 1914 în sud-vestul Iranului într-o familie nobilă, căpetenia puternicului trib Bakhtiari. A urmat cursurile Colegiului de Științe Politice din Paris și apoi s-a alăturat republicanilor din Spania la izbucnirea războiului civil, unde a luptat împotriva regimului fascist al lui Franciso Franco. Mai târziu, se alătură Legiunii Străine unde servește în Regimentul 30 artilerie "Orleans". După capitularea Franței se alătură mișcării de rezistență din Saint-Nicolas-du-Pelem. În 1945, obține doctoratul în științe politice, dar și grade în drept și filosofie, la Sorbona. Revine în Iran după război și devine ministrul muncii în guvernul lui Mohammad Mosaddegh, care va fi răsturnat printr-o lovitură de stat regizată de CIA în urma căreia va fi reinstaurată monarhia sub Shah Reza Pahlavi. Va trece printr-o serie de penitenciare iar într-un final va fi declarat prim-ministru sub Shah în 1978, ca un compromis față de opoziția radicală a ayatollahului Khomeini. În scurtul timp în care a fost prim-ministru a încercat să organizeze alegeri democratice dar a fost considerat trădător de către opoziție. S-a exilat în Franța unde a fost asasinat, împreună cu secretara lui, de către agenții lui Khomeini în 1991.

*surse imagini - https://commons.wikimedia.org ** surse articol - traducere după următoarele articole publicate pe www.warhistoryonline.com
  • The Only Woman Ever To Join The French Foreign Legion Served In World War Two And Vietnam, by Shahan Russell, December, 2016
  • 10 Noblemen Who Fought in the French Foreign Legion, by Nikola Budanovic, April, 2016

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Leave a Reply