A decedat Regele României Ferdinand I Întregitorul

Ferdinand I, Rege al României, Principe al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, s-a născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, la 24 august 1865, Sigmaringen și a încetat din viață la 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia. A fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. A fost supranumit “Întregitorul”, deoarece sub domnia sa și prin efortul său, România a atins cea mai mare întindere teritorială, la sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar intre 1914 si 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. A fost nepotul de frate al Regelui Carol I al României și a devenit principe moștenitor după renunțarea la tron a tatălui și apoi a fratelui său mai în vârstă. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. A fost căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Din mariajul regal, au rezultat trei fii și trei fiice. Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost nepotul său, principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.

---

Comunicarea oficială a morţii M. S. Regelui Ferdinand.*

Ca urmare a afecţiunii de care M. Sa Regele suferia dinainte şi a bronheopneumoniei declarată în luna Martie, starea Sa generală a declinat continuu. Anemia şi greutatea respiraţiei au îngreuiat din ce în ce munca Inimii, provocând în noaptea de 20 Iulie 1927, o stare colapus, în urma căreia Maiestatea Sa a sucombat la ora 2 şi 15 minute, în braţele M. S. Regina, în prezenţa medicului curţii Dr. Mamulea. Până în ultimele momente Maiestatea Sa şi-a păstrat întreaga conştiinţă şi a încetat din viaţă fără durere. Ultimele sale cuvinte adresate Maiestăţii Sale Reginei, care-l susţinea, au fost: „Mă simt obosit”.

Ministru de Interne: I. G. DUCA.

Actul de deces.*

De la anul una mie nouă sute douăzeci şi şapte, luna Iulie, ziua douăzeci, orele 2:15 dimineaţa a încetat din viaţă la palatul regal dela Sinaia, Maiestatea Sa Regele. Ferdinand, Victor, Albert, Meinrad, al României, în vârstă de 62 ani, născut la Sigmaringen, la 24 August 1865, fiu al Alteţei Sale principele Carol, Anton, Gustav, Eduard Thasilo de Hohenzollern, şl al Alteţei Sale Regale principesa de Hohenzollern, Dona Antonia, Infanta Portugaliei, ducesă de Saxa. Moartea a fost verificată de drul Mamulea, medicul Curţii regale.

---

Presa vremii – din țară și internatională -, va aduce multe elogii defunctului rege Ferdinand I, chiar și la luni distanță de la moartea sa. În numărul 7, din iulie 1927, din Revista Transilvania, număr dedicat memoriei M. Sale Regele Ferdinand I, semnează articole Vasile Goldiș, Dr. Gheorghe Preda, Dr. I. Lupaș, Medie Fr. I. Popu, Victor Slăvescu, Dr. Onisifor Ghibu, Prof. Dr. Al. Borza, Dr. Vas. Bologa, Măria B. Baiuiescu și alții. Din acelasi număr, preluăm și noi, cele câteva pasaje spicuite din articolul “Figurii veridice a unui mare rege: Ferdinand I al României” semnat de Contele de Saint-Aulaire, fost ministru al Franței în România pentru presa franceză.

_____________________________________

„Istoria va spune că regele Ferdinand I al României a fost un rege mare, un rege foarte mare. El a fost mare prin luciditatea unei inteligențe admirabil adaptată funcţiunei sale, dar mai ales printr’o tărie de caracter şi o nobleţe de suflet care au stat deasupra în vâltoarea evenimentelor celor mai tragice. Şi aceste evenimente sunt de aşa natură că după România, nici o altă ţară decât Franţa nu are o mai mare datorie să aducă memoriei sale un cult de recunoştinţă şi de veneraţiune. Nici un suveran , nu ne-a dat dovezi mai mari de pretinie, de încredere şi de credinţă ca dânsul.

„Iată pentru ce, după ce fu înfăptuită unitatea politică a României Marii Regele se adresă unor dascăli francezi, pentru a naţionaliza învăţâmântul în noile provincii, unde, în timpul unei seculare subjugări, universităţile au fost întreprinderi contra sufletului românesc.

„Regele Ferdinand care cunoştea tot atât de bine Rusia precizase progresele bolşevismului şi era categorie, asupra necesităţii ca şi asupra posibilităţii de a termina cu această pacoste, care ameninţă astăzi civilizaţia noastră. Am avut adesea prilejul să am în această privinţă, schimburi de vederi cu Regele Ferdinand, care era gata să pue la dispoziţia Aliaţilor armata sa reconstituită pentru a-i ajuta să potolească Rusia sau să consolideze o ordine nouă în Europa centrală. Această vedere limpede şi această generozitate au atras asupră-i fulgerele consiliului suprem, când a ferit Europa, fără voia ei, de bol­şevism, nimicind focarul cel mai ameninţător, aprins de către Bela Kuhn la Buda-Pesta.

„Admirând prevederile lui Ferdinand I, simţul său profund european, şi constatând identitatea evidentă a intereselor vitale ale poporului său şi acelora a păcei generale, adesea, am plăsnuit visul, foarte cuminte după planul rațiunei pure, şi cu atât mai absurd după acela al politicei contimporane, a-i încredințat, un comandament unic interaliat, pentru a evita sau a repara greşelile Păcei. „Ne rămâne să expirăm dorinţa ca, dacă reversibilitatea meritelor se face pe lumea aceasta, sacrificiul supraomenesc al Regelui Ferdinand să se reverse în binecuvântări asupra poporului său. Nicăeri lumea nu se va bucura mai mult decât în Franța. Ne vom bucura de două ori, pentru România şi pentru noi. S’a spus că o Românie tare este o armată franceză pe Dunăre, după cum o Polonie tare, era, după Napoleon, o armată franceză pe Vistula. Şi e deasemenea o garanție de stabilitate pentru lumea întreagă, istoria şi geografia conferind României primejdioasa onoare de a fi, în această parte a Europei Thermopilele păcei şi a civilizaţiei”. *

*Revista Transilvania, anul 59, numărul 7, iulie 1927, Sibiu