În Franța, la Paris are loc Festivalul Ființei Supreme

La 4 zile după ce a fost ales unanim președinte al Convenției, Robespierre prezidează Festivalul Ființei Supreme, enervând în mod vizibil mai mulți deputați, prin comportamentul său. Cultul Ființei Supreme s-a intenționat să devină religia de stat a noii republici franceze, un înlocuitor al catolicismului și al rivalului său, Cultul Rațiunii. Spre desosebire însă de Cultul Rațiunii, promovat de Jacques Hébert și Antoine-François Momoro, care era un amestec de opinii ateiste, Cultul Ființei Supreme se definea ca o forma de de deism, stabilită de Robespierre.

Respingerea întregii idei de Dumnezeu din Cultul Rațiunii l-a înfuriat pe Robespierre care a continuat să lucreze la propria viziunea asupra unei religii revoluționare corecte, care să reprezinte un devotament mai rațional față de Dumnezeu. Principelele principii ale Cultului Ființei Supreme, au fost deci credința în existența unui Dumnezeu și nemurirea sufletului uman, bazate însă pe o virtute civică inspirată de greci și romani. Această virtute putea fi atinsă doar prin fidelitate față de libertate și democrație. Din punctul de vedere al lui Robespierre, credința într-un Zeu viu și un cod moral înalt era o “amintire constantă a dreptătii”, deci esențială pentru o societate republicană.

Introducerea acestui Cult al Ființei Supreme a reprezentat practic inversarea procesului de decreștinizaren, care a decurs grosolan și violent și a marcat totodată apogeul puterii lui Robespierre, care deși era doar un membru egal al Comisiei Salvării Publice, a căpătat acum o importanță națională de neegalat. Folosindu-se de problema religioasă, Robespierre a denunțat public radicalii atei, care nu erau în tabăra sa, conducând direct sau indirect la execuțiile lui Hébert, Momoro și Anacharsis Cloots.

Pentru a inaugura noua religie de stat, Robespierre a declarat ca în data de 20 Prairial a anului Revoluționar II(8 iunie 1794) să fie prima sărbătoare națională a Fiintei Supreme în Franța, iar următoarele sărbători republicane să aibă loc la fiecare zece zile, în zilele de odihnă. Evenimentul a fost marcat cu mult fast la Paris, fiind organizat de artistul Jacques-Louis David pe Champ de Mars. Robespierre și-a asumat conducerea deplină a festivitătilor, într-un mod forțat și mult prea ostentativ pentru unii, dezvăluind “adevărul” și “utilitatea socială” a noii religii.

Cultul Ființei Supreme și festivitățile din jurul său au contribuit la Reacția Thermidoriană și la căderea lui Robespierre. După moartea lui Robespierre, Cultul a dispărut din viziunea publică și a fost oficial interzis de Napoleon Bonaparte pe 8 aprilie 1802.

^*[1],[97]