În Franța, la Paris, în timpul Revoluției Franceze, Madame Roland este ghilotinată. Înainte de a fi executată, spune “Libertate, ce crime se comit în numele tău!”
Madame Roland s-a născut ca Marie-Jeanne Phlippon, fiind cunoscută și ca Jeanne Manon Roland, în 17 martie 1754, în Paris. Se căsătorește cu filozoful Jean-Marie Roland de la Platière, cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Ambițiile politice ale soțului și dragostea lui Manon pentru literatură vor constitui o nouă bază pentru dezvoltarea ei intelectuală. În încercarea de a se conforma modelului de feminitate imaginat de Rousseau, ea a încercat să rămână cu atenție în “limitele funcțiilor domestice” atribuite femeilor. Își va manifesta însă influența prin soț.
În 1784 obține o promovare pentru soțul ei la Lyon. Începe aici să construiască o rețea de preieteni și asociați. Soții încep să îsi exprime la Lyon sprijinul politic pentru revoluție, prin scrisori către revista “Patriote Français”. Vocea lor nu trece neobservata astfel că în 1790, sotul ei este ales să reprezinte Lyonul la Paris, pentru a negocia un împrumut care să reducă datoria Lyonului. După ce se mută la Paris, încep sa joace un rol și mai activ, iar salonul pe care îl conduce la Hotelul Britannique din Paris, devine în curând loc de întâlnire pentru Brissot, Pétion, Robespierre și alți lideri ai mișcării populare. Acești lideri ai fracțiunii girondiste a clubului Jacobin s-au întâlnit pentru a discuta drepturile cetățenilor și strategiile de transformare ale francezilor de la subiecți ai monarhiei la cetățeni ai unei republici constituționale.
Despre Madame Roland se spune ca a fost atractivă, dar nu frumoasă. Ideile ei erau clare și profundă, maniera ei liniștită. Poseda un simț de observație extrem de ascuțit. Abilitatea ei de a lega rețele sociale, le-a crescut popularitatea soților; o invitație de la doamna Roland însemna o importantă recunoaștere din partea Guvernului Francez în curs de formare. Prin intermediul ei se putea ajunge la cercurile mai intime ale Girondei, a cărei popularitate era în creștere. Inevital, prin activitatea ei a ajuns în centrul aspirațiilor politice ale celor mai talentați si ambitioși oameni ai progresului. Deși inițial a acționat ca și secretar al soțului său, treptat ea a devenit un membru recunoscut si mult mai influent al politicii revoluționare. Cu timpul, a început sa ajusteze scrisori ale soțului pe care le semna în numele lui. Pe măsură ce soțul ei avansa în politica și în facțiunea girondină, creștea și influența ei. Deși Madame Roland nu a vorbit niciodată în timpul întâlnirilor oficiale, ea asculta cu atenție la biroul ei, luând notițe și educându-se astfel în probleme politice. În mod independent, sotul ei, și-a îndeplinit suficient de bine rolul de ministru, având suficiente cunoștințe, dar și o activitate și integritate rezonabilă. Alături de soția sa, el însă a strălucit, datorită abilității ei de a articula scrieri pline de spirit, blândețe, rațiune și autoritate. În consecintă, ori de câte ori domnul Roland vorbea se știa ca în spatele acelor cuvinte se află Madame Roland. Politicle Girondinilor au reflectat sentimentele ei. Această influență politica a continuat pâna la căderea girondinilor, fiind de notorietate puternica opoziție a doamnei Roland față de figuri celebre, precum Robespierre, Danton și Marat.
Ca urmare a diferențelor ideologice ireconciliabile, Madame Roland și soțul ei au ieșit din clubul Iacobin, punând bazele partidului moderat Girondin la începutul anului 1792, împreună cu Jacques-Pierre Brissot. Pe scurt ideologia lui Madame Roland ar putea fi rezumată astfel:
“Toate gusturile ei erau cu nobilimea antică și apărătorii lor, toate principiile ei erau cu oamenii”.
După detronarea lui Ludovic al XVI-lea, girondinii l-au instalat pe sotul ei în funcția de ministru de interne; la acea vreme o pozitie foarte periculoasă, creând o reprezentare alternativă a monarhiei franceze. În această perioadă mare parte din corespondența oficială a sotului ei este scrisă de ea, inclusiv scrisoarea adresată regelui din 21 iunie 1792, prin care îi cerea acestuia să își asume public loialitatea și cooperarea în noua republică sau să sufere consecințele escaladării tulburărilor civile. Scrisoarea l-a costat pe sotul ei postul de ministru, dar ei i-a hrănit orgoliul, această scrisoare putând fi considerată vârful influenței sale politice. După ce Monsieur Roland se opune celor mai grave excese ale revoluției, cuplul începe să devină nepopular. După ce denunță masacrele din septembrie și voteaza împotriva execuției regelui în ianuarie 1793, Danton îl învinuiește că s-a lasat influențat de soția sa. Pe 9 septembrie 1792, Madame Roland îi scrie lui François Buzot:
“Danton conduce totul, Robespierre este marioneta lui, Marat ține torța și pumnalul, acești oratori înfricoșători conduc iar noi suntem asupriți până când vom cădea ca victime.”
Madame Roland a apărut personal în Adunare pentru a respinge falsurile unui acuzator, iar ușurința și demnitatea ei au evocat entuziasmul și au obligat achitarea. Conducerea, concentrarea și inteligența radiantă au făcut-o egală în realizările oricărui politician de sex masculin contemporan. Cu toate acestea, acuzațiile s-au reunit. În dimineața zilei de 1 iunie 1793, ea – împreună cu alți Girondini – a fost arestată pentru trădare și, ca o femeie care și-a trădat genul, pentru activismul ei politic. A fost aruncată în închisoarea Abbaye. Soțul ei a scăpat, fugind în Rouen. Eliberată timp de o oră de la Abbaye, ea a fost din nou arestată și plasată în Sainte-Pelagie și, în cele din urmă, transferată la Conciergerie. În închisoare, ea a fost respectată de gardieni și i s-a permis privilegiul de a scrie materiale și a primi vizite ocazionale de la prieteni dedicați. Acolo, ea și-a scris “Appel à l’impartiale postérité”, amintiri care arată o alternanță ciudată între auto-laudă și iubire de țară, trivial și sublim. A fost judecată pe baza acuzațiilor ca ar fi adăpostit simpatizanți regaliști, dar era evident că moartea ei era deja hotărâtă. Totuși, la 22 iunie 1793, într-o altă scrisoare către Buzot, ea a exclamat cu o hotărâre nesigură ” Tiranii mă pot asupri, dar să mă învingă? Niciodată, niciodată!”
Madame Roland a dovedit că femeile sunt parteneri valoroși pentru succesul politic. După ce și-a ajutat soțul să fugă din Paris, și-a acceptat soarta și ghilotina ca singura modalitate de a-și curăța imaginea și reputația. În memoriile pe care le-a scris în timpul în care a fost în detenție, ea a reflectat asupra studiilor, pasiunilor și evenimentelor politice. Nu și-a compromis principiile și a rămas fidelă idealurilor lui Rousseau, Voltaire și Plutarh. A murit ca cetățean al Republicii și nu ca subiect al monarhiei. Memoriile ei au fost publicate în 1795.
Pe 8 noiembrie 1793 a fost ghilotinată. Ultimele sale cuvinte au fost:
“Oh, Libertate! Ce crime se comit în numele tău!”
La o săptămână după execuția sa, aflând vestea, sotul ei, s-a sinucis în afara Rouenului. Pe biletul de adio, a lăsat scris:
“Din momentul în care am aflat că mi-au ucis soția mea, nu mi-am mai dorit să rămân într-o lume plină de dușmani”.
*[1],[81],[82]