În Franța, proaspătul ales Președinte al Adunării Naționale, Honore de Mirabeau, moare

Mirabeau a murit din cauze naturale, la doar 42 de ani, suferind de pericardită. Excesele din tinerețe dar și munca intensă depusă au grăbit moartea sa, iar în ultimele luni a reușit să își exercite atribuțiile de președinte al Adunării Naționale în special datorită supravegherii medicale speciale oferite de bunul său prieten și medic, Pierre Jean Georges Cabanis. Chiar și în ultimele zile, a susținut dezbateri cu elocvență, bucurându-se de o popularitate în creștere, parizienii privindu-l ca pe unul dintre părinții Revoluției. A avut parte de o înmormântare grandioasă, trupul său fiind depus în Panteonul din Paris.

În 1792, în timpul procesului lui Ludovic al XVI-lea ies la iveala legăturile dintre acesta și curtea regală și prin urmare Mirabeau este rapid discreditat. Documente secrete, recent descoperite în arhivele din Viena, confirmă întâlniri aranjate de către ambasadorul austriac cu regele și regina. Deasemena se confirmă și faptul că regina a fost consiliată prost, ținându-se cont mai mult de necesitățile Austriei, decât de cele ale Franței.

Ca urmare a acestor dezvăluiri, rămășitele lui Mirabeau au fost scoase din Panteon și înlocuite cu cele ale lui Jean-Paul Marat. Mirabeau a fost îngropat în anonimat în cimitirul Clamart și nici până în ziua de astăzi, în ciuada căutărilor efectuate, locul în care a fost îngropat nu a fost găsit. După moartea lui orice încercare de a salva monarhia a devenit extrem de dificilă.

*[1],[22]

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.