În Franța, în timpul Revoluției Franceze, Alexandre de Beauharnais, primul soț al viitoarei soții a lui Napoleon Bonaparte este judecat, condamnat și executat

Alexandre François Marie, viconte de Beauharnais s-a născut pe 28 mai 1760 în Fort-Royal (astăzi Fort-de-France), colonia franceză Martinica, tatăl său fiind guvernatorul insulei. A fost un om politic francez și General de armata în timpul Revoluției Franceze.

Pe 13 iulie 1779, la Paris, s-a căsătorit cu Joséphine Tascher de la Pagerie, viitoare Împărăteasă a Primului Imperiu Francez, prin căsătoria ulterioară cu Napoleon Bonaparte. Au avut împreună doi copii: Eugène de Beauharnais (3 septembrie 1781 – 21 februarie 1824) și Hortense de Beauharnais (10 aprilie 1783 – 5 octombrie 1837), mai târziu, mama lui Napoleon al III-lea din Franța.

Alexandre a luptat în armata lui Ludovic al XVI-lea în războiul revoluționar american. El a fost mai târziu deputat al nobilimii din Stările Generale și mai apoi președinte al Adunării Constituante Naționale din 19 iunie până în 3 iulie 1791 și din 31 iulie până în 14 august 1791. A devenit General în 1792(în timpul războaielor revoluționare franceze). A refuzat, în iunie 1793, să devină ministru de război și a fost numit general-șef al Armatei Rinului. Pe 2 martie 1794, Comitetul de Securitate Generală a dispus arestarea sa, fiind acuzat că a apărat defectuos Mainz în timpul asaltului din Mainz în 1793 și a fost considerat un “suspect” aristocratic. A fost închis în închisoarea Carmes și condamnat la moarte în timpul Marii Terori. Soția sa, Josephine de Beauharnais, a fost arestată în aceeași închisoare din 21 aprilie 1794, dar a fost eliberată după trei luni, datorită procesului lui Maximilien Robespierre.

Alexandre a fost ghilotinat, împreună cu vărul său Augustin, în Place de la Révolution din Paris, cu doar cinci zile înainte de căderea și executarea lui Robespierre.

Prin fiul său, el este un strămoș al actualilor monarhi din Belgia, Danemarca, Norvegia, Suedia și Luxemburg.

^*[1],[99]