În Franța, în timpul Revoluției Franceze, Catedrala Notre Dame, devine Templu al Rațiunii, în noua religie civică, Cultul Rațiunii

Cultul Rațiunii a fost prima religie ateistă sponsorizată de stat pentru a înlocui romano-catolicismul în timpul Revoluției Franceze. Pentru că opoziția față de Bisercia Romano-Catolică a fost una dintre cauzele revoluției, anti-clericalismul s-a transformat și consolidat în politică guvernamentală oficială imediat după declararea Primei Republici Franceze în 1792. Decreștinarea Franței a fost motivată politic și economic, alternativele la Biserică evoluând.

Conceptele Cultului Rațiunii au fost definite de Jacques Hébert, Antoine-François Momoro, Pierre-Gaspard Chaumette, Joseph Fouché și alți revoluționari radicali. Diferența majoră între Cultul Ființei Supreme al lui Robespierre și Cultul Rațiunii lui Hebert este că în cel de al doilea caz este respinsă existența unei divinități. Există un lucru pe care nu trebuie să ne plictisim să-l spunem oamenilor, explica Momoro,

“Libertatea, rațiunea, adevărulul sunt doar ființe abstracte. Nu sunt Zei, pentru ca la drept vorbind, fac parte din noi înșine.”

Antropocentric, scopul Cultului Rațiunii era perfecționarea omenirii cu ajutorul Rațiunii pentru atingerea Adevărului și a Libertății. După cum va declara Anacharsis Cloots la Festivalul Rațiunii,

“de acum încolo va exista un singur Dumnezeu, Poporul!”.

Cultul a fost conceput ca o religie civică și inspirat de operele lui Rousseau, Quatremère de Quincy și Jacques-Louis David. Acest cult a fost larg îmbrățișat de sanculoți.

O campanie deosebit de zeloasă de decreștinare a fost dusă de Joseph Fouché, în calitate de comandant militar numit de iacobini. Metodele lui au fost brutale dar eficiente și au ajutat la impunerea noului cult. Sub odinele sale toate crucile și statuile sfinților au fost scoase din biserici și cimitire. Tot din ordinul său, pe toate porțile cimitirelor a apărut inscipția

“Moartea este un somn veșnic”.

Festivalul sau Sărbătoarea Rațiunii, a fost supravegheată de Hébert și Momoro și ținută pe 10 noiembrie 1793( 20 Brumar, Anul II) a semnificat noul model republican de religie. În ceremoniile concepute și organizate de Chaumette, bisericile din Franța au fost transformate în temple moderne ale Rațiunii. Cea mai mare ceremonie a avut loc la catedrala Notre Dame din Paris. Altarul creștin a fost desființat și un altar al lui Libertății a fost instalat. Inscripția “Pentru filosofie” a fost sculptată în piatră peste ușile catedralei. O flacără a ars pe altar ca simbol al Adevărului.

Deși Georges Danton a avertizat în legătură cu decreștinarea și excesele retorice, sprijinul pentru Cultul Rațiunii a crescut constant în primii ani de zel ai primei Republici. La sfârșitul anului 1793 exista posibilitatea ca membrii Convenției Nationale să accepte invitația de a participa la festivitățile din Paris, dându-le un caracter oficial, însă Robespierre s-a opus cu vehemență. Totusi, Chaumette și Hébert au condus cu mândrie o delegație considerabilă de deputați la Notre Dame.

Mai multe mărturii contemporane, prezintă festivitățile în note licențioase, pline de depravări scandaloase. Aceste relatări, mai mult sau mai puțin adevărate au dinamizat însă forțele anti-revoluționare și au determinat chiar și mulți iacobini dedicați, precum Robespierre, să se delimiteze public de facțiunea radicală a hebertiștilor. Robespierre a disprețuit în mod deosebit Cultul Rațiunii și a denunțat festivitățile ca “farse ridicole”. În 1794, Robespierre, apropiindu-se de o putere dictatorială completă în timpul domniei Terorii, repudiază oficial Cultul rațiunii si anunță înființarea unei noi religii deiste pentru Republică, Cultul Ființei Supreme. Robespierre respinge ateismul din Cultul Rațiunii, iar după ce Hébert, Momoro, Ronsin, Vincent și alții au fost trimiși la ghilotină, pe 24 martie 1794, cultul a încetat efectiv să existe. Ulterior, ambele culte – al Rațiunii, dar și al Ființei Supreme – vor fi interzise oficial de către Napoleon Bonaparte.

^{*[1],[83],[84]}