În Franța, în timpul Revoluției Franceze, Maria Antoaneta, fosta regină a Franței este audiată de Tribunalul Revoluționar si acuzată de trădare

Acuzat de subminarea Primei Republici Franceze, Ludovic al XVI-lea a fost separata de familia sa și judecat în decembrie 1792. Pe 15 decembrie 1793, cu o majoritate asigurată de un vot, cel al lui Philippe Egalite, Ludovic este condamnat la moarte de Convenție, fiind ghilotinat pe 21 ianuarie 1793. Regina, deposedată de drepturi și numită acum, “Văduva Capet”, se afundă într-un doliu adânc, nutrind speranța, că fiul său, Ludovic al XVII, pe care fratele lui Ludovic al XVI-lea, contele de Provence, aflat în exil, îl recunoaște ca urmaș la tron, va domni într-o bună zi în Franța. Regaliștii și clerul refractar și, în special, vandeenii o sprijină pe Maria Antoaneta și susțin reinstaurarea monarhiei. În timpul în care a fost încarcerată si până la executia ei, fosta regină s-a putut baza pe simpatia grupărilor conservatoare și a grupurilor social-religioase care s-au întors împotriva Revoluției, precum și pe persoane bogate, gata oricând să-i mituiască pe republicani pentru a facilita scăparea ei. Totuși, orice încercare de scăpare a reginei a eșuat, iar Maria Antoaneta, cei doi copii și Elisabeta, sora defunctului rege au avut de suferit insultele și disprețul gardienilor, în închisoarea Temple. În plus, ca urmare a acestor tentative eșuate, măsurile de securitate s-au înăsprit, asigurându-se ca fosta regină să nu poată comunica cu lumea exterioară. Asta nu înseamnă însă că gărzile ei nu au fost deschise spre luare de mită, păstrându-se astfel o linie de comunicare între fosta regină și lumea exterioară.

După execuția lui Ludovic al XVI-lea, soarta reginei a devenit o chestiune de o importanță majoră pentru Convenția Natională, care oscila între condamnarea ei la moarte, schimbarea ei cu prizonieri de război francezi sau obținerea unei răscumpărări din partea Sfântului Imperiu Roman. Thomas Paine pledează pentru exil în America. Proaspătul Comitet al Salvării Publice, care era dominat de Robespierre, și la cererea unor radicali precum Jacques Hébert, începe să ia în considere posibilitatea judecării fostei regine. Cu girondinii înlăturați de la putere, sunt făcute apeluri pentru re-educarea lui Ludovic al XVII, în vârstă de 8 ani, în spiritul valorilor Republicii. Astfel, pe 3 iulie 1793, Delfinul a fost separat de mama sa, dupa o luptă inimaginabilă a mamei cu gărzile. Copilul a fost predat lui Antoine Simon, un cizmar și un reprezentant al Comunei din Paris. În decurs de câteva săptămâni, copilul va fi întors împotriva mamei sale, pe care o va acuza de nelegiuiri.

În noaptea de 1 august 1793, la orele 1 dimineata, Maria Antoaneta este transferată din închisoarea Temple într-o celulă izolată din Conciergerie. Este înregistrată aici drept “prizoniera nr. 280”. Ajunsă în noul loc de detenție, departe de fiul său ținut încă în Temple, este surprinsă lovindu-și capul de tocul ușii, ceea ce-l determină pe unul dintre gardieni să o întrebe dacă a fost ranită.

“Nu, nimic nu mă mai poate răni acum”

a fost răspunsul fostei regine. Perioada petrecută în Conciergerie, va fi cea mai grea din întreaga ei captivitate. Este plasată sub supraveghere constantă, fără strop de intimitate. O încercare de a o ajută să evadeze a dat greș la sfârșitul lunii august, din cauza imposibilității de a mitui toți gardienii. În această perioadă a fost îngrijită de Rosalie Lamorlière și cel puțin o dată, i s-a permis vizita unui preot catolic.

Pe 14 octombrie 1793, Maria Antoaneta a fost judecată de Tribunalul Revoluționar. Sunt istorici care susțin că rezultatul procesului a fost stabilit în prealabil de către Comitetul Salvării Publice, cel mai probabil în jurul lunii august, când tentativa de evadare a fostei regine a eșuat.

Maria Antoaneta și avocații ei au primit mai puțin de o zi, timp pe a-și pregăti apărarea. Printre acuzațiile ca i s-au adus, multe calomnii publicate anterior, putem menționa: orchestrarea orgiilor de la Versailles, trimiterea a milioane de livre din trezorerie către Austria, planificarea masacrului Gărzilor Naționale în 1792, declararea fiului său Rege al Franței, incest(acuzație făcută sub presiune de fiul său de 8 ani, după ce au fost despărțiți). Această ultimă acuzație a stârnit puternice emoții în sufletul fostei regine, care a refuzat să îi răspundă, făcând în schimb apel la toate mamele prezente în sală. Reacția lor a fost o mângâiere pentru Maria Antoaneta, cu atât mai mult cu cât aceste femei nu au arătat mai niciodată vreo urmă de simpatie față de ea.

^*[76],[77]