În Italia, lângă Padova, este semnat Armistițiul din Villa Giusti, între Austro-Ungaria și Antanta și Regatul Italiei

Pe 3 noiembrie 1918, în vila conților Giusti se pun capăt luptelor pe frontul italian dintre Austro-Ungaria și Antanta, respectiv Italia. Trupele austro-ungare, extenuate, încep o retragere haotică, căutând o soluție de încetare a focului, pe măsură ce italienii ajung la Trieste. Acordul intră în vigoare, a doua zi la ora 15:00.

Tot a doua zi în “Bollettino della Vittoria” apare și adresa finală a armatei și națiunii, emisă de șeful Statului Major, generalul italian Armando Diaz, cu ocazia încheierii bătăliei de la Vittorio Veneto, care a pus punct astfel Primul Război Mondial în Italia.


De la Comandamentul Suprem la orele 12:00, 4 noiembrie 1918

Războiul împotriva Austro-Ungariei, pe care armata italiană, în inferioritate numerică și mult mai slab dotată, început pe 24 mai 1915 sub conducerea Majestății Sale, Regele, liderul suprem, condus cu o credință neclintită, cu mult curaj și fără odihnă timp de 41 de luni, este câștigat.

Această bătălie gigantică care a început pe 24 octombrie și în care cincizeci și unu de divizii italiene, trei britanice, două franceze, una cehoslovacă și un americană s-au aliat împotriva celor șaptezeci și trei de divizii austrice s-a încheiat.

Avansul fulgerător și îndrăzneț al Corpului Armatei XXIX de la Trento care a blocat retragerea armatelor inamice din Trentino, deși copleșiți din vest de trupele Armatei a VII-a și din este de cele ale Armatei I, VI și IV, au condus la prăbușirea toatală a frontului inamic. de la Brenta la Torre, inamicul fugar este împins în continuare de atacul neînfricat al Armatelor XII, VII, X și al diviziilor de cavalerie.

Pe câmpul de luptă, Alteța Sa Regală Ducele de Aosta avansează în fruntea neînvinsei sale Armate a III-a, dornic să se întoarcă la pozițiile anterior cucerite cu succes și pe care nu le-a pierdut niciodată.

Armata austro-ungară este înfrânta; a suferit pierderi îngrozitoare în rezistența persistentă din primele zile iar în timpul urmăririi a pierdut o cantitate enormă de provizii de toate felurile, precum și aproape toate stocurile și depozitele de aprovizionare. Armata austro-ungară a lăsat până acum în jur de 300 000 de prizonieri de război, împreună cu mai multe corpuri de ofițeri și cel puțin 5 000 de piese de artilerie.

Resturile a ceea ce a fost una dintre cele mai puternice armate ale lumii se retrage în deznădejde și haos în văile din care a coborât cu o încredere plină de aroganță.

Statul Major al Armatei, generalul Diaz


Ungaria, în calitate de stat succesor al Austro-Ungariei, a negociat separat, încheind propriul acord pe 13 noiembrie 1918, la Belgrad.  După război, Italia anexează Tirolul de Sud, Trieste și Litoralul austriac.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.