În Parlamentul ungar de la Budapesta, Alexandru Vaida-Voevod citește Declaraţia de independenţă a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungare, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania în şedinţa din 12 octombrie de la Oradea

Declaraţia de autodeterminare a fost citită de Alexandru Vaida – Voevod în Parlamentul de la Budapesta, vineri, 18 octombrie 1918, în aceeaşi zi în care secretarul de stat american Robert Lansing a răspuns cererii de armistiţiu adresată de Ungaria, învocând cele 14 principii wilsoniene prin care SUA susțineau cauza cehilor, slovacilor şi a slavilor sudici. Deși, în mare, opinia publică maghiară încă nu realiza pe deplin dimensiunea punctelor wilsoniene, comunicatul a însemnat decesul Austro-Ungariei. Astfel, Declaraţia românilor citită în Parlamentul Ungariei de la Budapesta a căzut într-un moment extrem de tensionat, pe fondul unor critici acute ale politicii fostului prim ministru ungar, contele Istvan Tisza. Declarația citită de Alexandru Vaida – Voevod a fost adoptată de comitetul executiv al Partidului Naţional Român, la Oradea, cu câteva zile înainte, ea bazându-se și legitimându-se principiul autodeterminării naţionale, exprimat de preşedintele Wilson. Redăm mai jos, ședința Parlamentului de la Budapesta, din 18 octombrie 1918, cu accent pe momentul citirii Declarației de către deputatul Alexandru Vaida – Voevod, păstrând grafia acelor timpuri.

---

Alexandru Vaida: Onorată Cameră. N’a sosit încă timpul să încheiem bilanțul răsboiului mondial. Cu facultățile noastre debile omenești, fie cu ajutorul minții, fie cu al fanteziei, nu suntem în stare să prevedem, urmările rele sau bune pentru omenime ale răsboiului. Un fapt îl putem stabili de pe acum. Razboiul mondial a avut un rezultat mare: acceptarea din partea tuturor națiunilor a principiului, că în viitor nu va mai fi deosebire între națiune și națiune și națiunile mari și mici vor avea drepturi egale.

Cât de durerors a fost pentru noi, nationalitățile, cari ne-am considerat și numit întotdeauna “națiune” – să fim considerați și tratați din partea potestății de stat drept naționalităti. – Dela întemeierea creștinismului multe spirite geniale au luptat pentru propășirea omenirii și mai mulți au încercat să definească bazele de muncă pentru binele și progresul întregei omeniri.

Și dacă au fost spirite, cari în evul vechiu și după întemeierea creștinismului au aflat calea adevărată, propagând adevăratele principii ducătoare la scop, aceștia n’au avut putință să pună în aplicare principiile ce le profesau. E meritul lui Wilson, că în cunoscutele lui puncte a dat expresie acelorprincipii și le-a cristalizat așa, că nu se vor mai putea falșifica niciodată. Dacă omenirea va isbuti să realizeze, să înfăptuiască aceste principii, atunci dela întemeierea creștinismului n’a fost un eveniment mai însemnat ca acesta, pentru omenire.

Hock Janos: Așa-i!

Alexandru Vaida: Noi, reprezentanții micilor națiuni am așteptat cu nerăbdare atitudinea cercurilor conducătoare ale monarhiei față de aceste puncte și națiunile nemaghiare au primit cu nespusă bucurie știrea, că oficiul de externe al monarhiei a înaintat la Washington propunerea de pace, căci astfel s’a recunoscut oficial, atât din partea reprezentanței noastre externe, cât și din partea guvernului și partidelor maghiare, că noi de-acum nu mai suntem naționalități, ci națiuni. (Mișcare). Cunoaștem mărimea vremilor prin care trecem; cunoaștem că aceste probleme mari nu le putem trata conduși de egoism. Cunoaștem adevărul, care iese la iveală și într’unul dintre punctele lui Wilson, că nu trebue să lăsăm teren urei, egoismului, când se tratează aceste probleme a căror rezolvare reală și serioasă se poate face numai cu ajutorul deplinei sincerități. Drept-aceea, reprezentanța organizației national a românilor a hotărât să-și definească atitudinea față de aceste puncte și din încredințarea acesteia, comunic On. Camere următoarea declarațiune. (vezi textul Declarației adoptate la Oradea, aici)

On Cameră. Nu vreau să intru în polemică cu mult stimatul șef al guvernului și cu oratorii cari au vorbit înaintea ma, dați-mi voie însă să reflectez pe scurt asupra unor enunciațiuni ale antevorbilor.

Mult stimatul d. ministru-prezident (Sandor Wekerle, ministru-prezident al Transleithania – numele oficial al vechiului regat al Ungarie, în mai multe mandate, cu orientare politică de centru-dreapta, n. red.) spunea în cuvântarea de ieri următoarele: “E știut, că guvernul avea de gând să pregătească în decursul vacanței parlamentare proiecte de lege necesare binelui țării; să pregătească reforma administrativă astfel, ca să fie mai aproape de felul de gândire al poporului”.  Apoi continuă: N’am prezidat spre desbatere aceste proiecte pentru că între timp s’au făcut în situația politică, schimbări, cari reclamă înlăturarea deocamdată a unor probleme cari ar putea să producă între membrii on. Camere.

Apoi d. ministru-president arată, că: Primirea punctelor lui Wilson nu înseamnă părăsirea atitudinei noastre tradiționale. Întrucât o permite acesta deplina egalitate individuală și e posibilă pe lângă susținerea unității și indisolubilității statului (așa-i, în stânga), vom îndestuli bucuros postulatele naționalităților și vom intra în tratative cu ele, ori – mai corect zis, – nu vom tratat cu ele, ci după ce le vom asculta dorintele vom face propuneri corespunzătoare parlamentului.

On. Cameră! Iată cum și-o închipuiește aceasta contele Ștefan Tisza (prim-ministru al Transleithaniei, în două mandate, susținut menținerea sistemului dualist austro-unga și reprezentant al „consensului liberal-conservativ”, n. red.): “Cred că va trebui să convingem cu armele dreptății opinia publică a adversarilor noștri, ca raporturile de-aici sunt mai aproap de punctele lui Wilson, și că realitatea postulatelor cuprinse în aceste puncte reclamă înoiri mult mai putine, de cum s-ar crede.

Paralel cu aceste opinii, vă rog, considerați duouă dintre punctele lui Wilson și anume înainte de toate punctul al 10-la, care e următorul …. (citește textul)(“Autonomia națiunilor din fostul Imperiu Austro-Ungar” -Dreptul la autodeterminare al popoarelor, n. red)… (Mișcare în mijloc). Cred că acest punct de vedere și-l’a însușit și d. ministru-prezident atunci când s-a alăturat la propunerea de pace a ministrului de externe austro-ungar.

Punctul 4 al lui Wilson enunță (citește textul). (“Ttoate armamentele naționale vor fi reduse până la ultimul punct compatibil cu securitatea țării’’ – punctul 4 al lui Wilson – n. red.)

Ștefan Cicio Pop: Supremația și egemonia au fost cauzele neînțelegerilor. (Sgomot).

Alexandru Vaida: Cred, ca nu trebue să aduc multe dovezi, cumcă între punctul de vedere al lui Tisza și al dlui ministru-prezident pe deoparte și între cel al lui Wilson, e o mare prăpastie, (Așa-i, în stânga extremă), peste care nu se poate trece nici cu rabulistica, nici aruncând praf în ochii oamenilor. (Așa-i, în stânga extremă).

D. deputat, contele Ștefan Tisza vorbește și despre democrație. Problema noastră nu e altceva, decât o lature a democrației: doar adevărata democrație nicăiri în lume nu se poate înfăptui înainte de a se solutiona chestiunile naționale, pentru că numai pe baze naționale și în cadre naționale e cu putință o dezvoltare în direcția normală a acestei consolidări. Și când contele Tisza polemizează cu problema națională, ori, cum o numește el, de naționalitate, la o întrerupare a lui Ioan Hock, care spune, că “fără reformă electorală nu este pace”, răspunde: s’o facem asta atunci, când suntem forțați.

Juhasz Nagy Sandor: Aceasta e politică de sinucidere. (Sgomot în stânga).

Kun Bela (liderul Partidului Comunist Ungar, n. red.): Cuvântare antinațională!

Ioan Hock: Șeful!

Fenyes Laszlo: Va distruge națiunea!

Juhasz Nagy Sandor: Aceasta e bărbatul de stat providențial.

Prezeindetul: Rog liniște.

Alexandru Vaida: După ce contele Ștefan Tisza și-a reluat activitatea politică, suspendată cum știți până în 1910, – de câteori am vorbit în această cameră m’a călcat în picoare, m’a sdrobitîn mai puțin de 48 ore. (Mișcare). Am avut norocul ca d ministru-prezident să afle cu cale a reflecta la gravaminele ce le-am înșirat eu. E o dovadă, că n’au putut să existe între noi ceva relații de prietenie intimă. Personal socotesc, bine înțeles, drept un om foarte simpatic pe d. ministru-prezident, dar ca politician îl socotesc foarte primejdios, căci e mult mai primejdios acela, care îți scapa din mână, ca peștele. (Mare mișcare).

Fenyes Laszlo: Șade pe grumazul poporului maghiar, întocmai ca și pe-al celui român.

Kun Bela: Wekerle e o primejdie a poporului maghiar.

Fenyes Laszlo: Nu e guvernul poporului maghiar.

Alexandru Vaida: Așa, apoi, On. cameră, e mai simpatic d. ministru-prezident ca adversar politic și totuși, prefer pe contele Ștefan Tisza. Cu el suntem în curat, totdeauna și … ne-a placut, pentru că , deși ieri a zis, că noi am agitat în streinătate, ca lucrăm în afară cu cine știe ce aparate, ca am isbutit șa câștigam de partea noastră opinia publică mondiala, cred, că suntem de acord în a constata, că politica lui Ștefan Tisza, ne-a făcut cele mai bune servicii, căci a înconjurat orice prilej de-a ne înțelege, continuqnd oprimarea nationalităților pe baza sistemului Apponyi și Banffy, urmând politica inaugurată de Coloman Tisza în Ungaria.

On. Cameră! Partidele maghiare n’ar putea să ne facă un mai bun serviciu, decât, alegând, dupa proclamarea independentei Ungariei pe Stefan Tisza de ministru de externe și delegându-l să reprezinte Ungaria la congresul de pace. Vorbirea de ieri a lui Ștefan Tisza a ajutat cauzei noastre mai mult decât am fi putut să-i ajutăm noi prin lupte de decenii.

Fenyes Laszlo: Auziți?

Richter Janos: Fraze goale.

Juhasz Nagy Sandor: Are dreptate. Tisza e cauza!

Prezidentul: Rog liniște!

Szilagyi Lajos: Nu provocați!

Prezidentul: Rog linste, On. Cameră!

Fenyes Laszlo: (întrerupere).

Mussa Gyula: Ești un farmacist neisprăvit! …

Fenyes Laszlo: Aceasta nu-i “afacere”, d-le Mussa.

Alexandru Vaida: Afirmațiunilor, după cumcă  în această țară națiunilenemaghiare și până acum au fostîntr-o stare fericită și ca e foarte mică deosebirea între concepția lui Wilson și stările din Ungaria, trebue să răspund, ca mă mir de cutezanța d-lui ministru-prezident de-a afirma așa ceva aici în parlament, în fața țării, în fața lumii…

Ștefn C. Pop: Cinic…

Alexandru Vaida: E doar a treia oara, ori a patra-oară ministru-prezident al Ungariei (strigăte în stânga extremă): A cincea oară! E timpul să pună punct!) și astfel dela el pe dreptul se așteaptă să cunoască chestia nationalităților, doar știe, că pe toate câmpurile de luptă au sângerat și națiunile nemaghiare și toate temnitele în acel timp, când fiii și părinții cădeau pe câmpul de rasboiu, erau pline și sunt pline și acum cu mamele și tații lor și că au încuiat chiar și copiii de 14 și 16 ani (Contraziceri în centru).

B. Iosif Szterenyi, ministrul de comerț: Calomnie ordinară! (Sgomot mare).

Prezidentul: Rog liniște!

Emeric Miskolczy: Calomnie! Minciuna!

Fenyes Laszlo: Numai acum au fost eliberați. Acesta-i adevărul! (Sgomot în dreapta).

Prezidentul: Rog pe domnii deputați să binevoiască să rămână în liniște. Binevoiască a fi cu răbdare, d. deputat îsi va primi răspunsul competent. (Sgomot. Să auzim! Sa auzim!).

Alexandru Vaida: D. ministru de comerț spune că aceasta e minciună…

B. Iosif Szentenyi, ministru de comerț: Da, așa-i (Așa-i! la centru).

Alexandru Vaida: Voi servi cu nume, la moment…. dr. Vale Braniște … (Sgomot și strigăte în stânga: Acesta e de 16 ani?).

Ștefan C. Pop: Sunt osânditi și tineri de 17 ani…

Teodor Mihalyi: Așteptați, vă rog. Nu se pot înșira toate cazurile dintr-o răsuflătură… (Sgomot).

Alexandru Vaida: Acest om a fost deținut fără vină și a fost eliberat numai după ce ministrul de externe în numele monarhiei și al Ungariei a acceptat punctele lui Wilson. (Sgomot și întreruperi în centru: Mult înainte!). Afară de el înca patru domni… (Strigăte în stânga: Cine sunt aceia? Dați numele lor!). Poftiti, telefonați și întrebați la Cluj, iar după ce primiți răspunsul, desmințiți-mă! (Stigăte în dreapta: Sunt arestați desigur pentru alte delicte. Profesor de 16 ani.).

Prezidentul: Rog liniște, dlor deputați.

Ștefan C. Pop: Poftiți, ordonați cercetare! De doi ani de zile opt judecători tot judecă.

Prezidentul: Rog pe d. deputat Ștefan C. Pop să rămână în liniște.

Ferdinand Jurega: Și în temniță au murit de foame și de tifos.

Szilagyi Lajos: Iată, efectul provocărilor… (Sgomot în stânga extremă).

Alexandru Vaida: On. cameră! Această fericită situație este așa de aproape de principiile lui Wilson? Școalele noastre sunt închise cu sutele, asta o știți poate. Veți ști, apoi, că ne maghiarizează liceele și că pretind condiții imposibile pe cari nu le putem împlini, numai ca să se maghiarizeze liceele.

Ferdinand Jurega: Dela noi au sechestrat banii Matcei!

Alexandru Vaida: Daca v’ați interesa cum v’ar fi datoria, de aceste probleme, ați ști și din ziare, că în Sibiu comisarul guvernial nu s’a oprit nici la Sfântul Altar și că au trimis jandarmi în bisericile noastre. Veți recunoaște că acetsa nu e punctul de vedere al lui Wilson! … Uitați-vă, sunt în parlament patru deputați români și doi tăuți, slovaci …. (Ilaritate).

Fenyes Laszlo: Nici un deputat al social-democrației.

Alexandru Vaida: Și nu este de fața niciun deputat maghiar social-democrat, care să-i reprezinte…

Fenyes Laszlo: Acesta e parlamentul de clasă! …

Alexandru Vaida: Când în acestă fericită țară există aceaste fericite raporturi, a spune, că între punctul de vedere al lui Wilson și raporturile cari dominează pe aici e abia o mică deosebire, dați-mi voie să nu spun ce însemnă, pentru ca aș fi silit înca o dată să folosesc expresii neparlamentare.

După semnele ce se arată, probabil se vor începe în curând presiunile de care s’a folosit odată și Ștefan Tisza pentru a dovedi, că s’au declarat cei întru-adevăr chemați și pentru a prezinta astfel lucrurile, ca și când noi nu am fi adevărații reprezentanți ai națiunii române. Prin presiunile solgabirailor și mici grațiozități ale fișpanilor probabil, se va afla ici-colo câte un nemaghiar, care sa facă declarații patriotice. Căci, ce este declarația patriotică? Nu e patriotism, ci un mic serviciu adus guvernului, ca să scape pentru moment din situatii neplăcute. E o nizuintă vrednică de compătimit folosirea unor astfel de mijloace, în așa vremi…

Singura cale însă, e cea a deplinei sincerități, a deplinei recunoașteri, a acceptării baselor cu adevărat democratice, cu adevărat creștine, cu adevărat wilsoniene. Și atunci când cu drepturi egale fiind, ne vom întâlni ca națiuni egale, vom putea să ne întindem mâna și pentru viitor, dar între oprimatori și oprimați de când e lumea n’au putut să fie raporturi sincere. Trebuie să tindem așadar, ca să fim toți cu drepturi și ranguri egale și liberi. Nu-i nevoie de discuții lungi în acest scop, ci e deajuns să se dea posibilitatea fiecărei națiuni din Ungaria de a-și întemeia organizația națională, ca să aveți cu cine să intrați în discuție, nu în cadrele strâmte ale acestei țări, pentru că această problemă nu o vor rezolva acei politiciani cu vederi strâmte, cari cu atâta predilecție se numeau “bărbați de stat”; aceasta problema e acum internaționala, e chestia de onoare a omenirii, care trebuie cinstit rezolvată. Și să știți că nu persoana mea neînsemnată, ci națiunea română întregită a vorbit prin mine și ca în aceste clipe istorice, fiecare Român simte la fel cu mine și inima fiecărui Român e pătrunsă de aceleași sentimente, dorințe și speranțe, cărora eu le-am dat expresie. *

---

*Textul este extras din ziarul Chemarea Tinerimei Româna, Anul VII, nr. 9, Cluj, 28 februarie 1932, ediție dedicată lui Alexandru Vaida-Voevod.