În Transilvania, la Sibiu, Consiliul Dirigent publică Manifestul către națiunea română din Transilvania, Banat și Țara Ungurească și citește nota guvernului maghiar, privitoare la declarația de unire cu România
Manifestul a fost o declarație de principii, care a fost publicată în nr. 1 din 14 decembrie 1918 al Gazetei Oficiale, în care se aducea la cunoștință tuturor constituirea Consiliului Dirigent, în vederea conducerii „provizorii a Transilvaniei până la întrunirea Constituantei” și a angajamentului Consiliului Dirigent să-și conducă activitatea după principiile democratice proclamate cu ocazia Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.
Guvernul maghiar condus de Károlyi Mihály, a citit în ședința sa din 9 decembrie 1918, Declarația Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care îi fusese înaintată de către Consiliului Dirigent. Printr-o notă adresată Consiliului Dirigent, Guvernul maghiar, făcea cunoscut că aflase despre Hotărârea de la Alba Iulia și despre formarea unui comitet compus din 15 membri, dar că, în conformitate cu prevederile Convenției de la Belgrad (convenția militară de armistițiu semnată între țările aliate câștigătoare în Primul Război Mondial și guvernul maghiar, succesor al Imperiului Austro-Ungar), potrivit cărora administrația va rămâne și în continuare sub autoritatea guvernului maghiar, declara că deciziile de la Alba Iulia veneau în contradicție cu actul sus-numit, din care cauză nu ia în considerare hotărârile adoptate și le condamnă cu asprime.