În Ungaria, bolșevicii sub conducerea lui Bela Kun preiau puterea și proclamă Republica Sovietică Ungară
După semnarea armistițiului dela Belgrad, stabilirea liniei de demarcație dintre Ungaria și România și abolirea monarhiei, guvernul condus de aristocratul cu orientare pro-antantistă, Mihaly Karoly încearcă să ofere minorităților naționale de pe teritoriul Ungariei autonomie culturală și adminsitrativă, dar acestea refuză, dorind separarea de statul ungar. Ca urmare a eșecului guvernului de a organiza statul după dizolvarea imperiului Austro-Ungar și a demisiei lui Mahaly Karoly, comuniștii preiau puterea, proclamând pe 21 martie 1916, Republica Sovietică Ungară, prima de acest fel din Europa, dupa Revoluția bolșevică din Rusia. Durata Republicii Sovietice Ungare a fost scurtă, patru luni(21 martie – 6 august 1919), regimul bolșevic fiind răsturnat de armata română care ocupă Budapesta, și înlocuit cu monarhia constituțională condusă de regentul Miklos Horthy.
Președintele noii republici a fost Sandor Garbai, de profesie zidar, dar puterea reală a avut-o ministrul de externe Bela Kun. Primele măsuri ale guvernului bolșevic au fost naționalizarea industriei, abolirea titlurilor și privilegiilor aristocrației, separarea statului de biserică. Bela Kun refuză însă să împartă pământ țăranilor și astfel pierde suportul popular. Armata, condusă de ofițeri ai vechiului regim, este la rândul ei dezamăgită de măsurile noului guvern. Sub presiunea cehoslovacilor și a românilor, Bela Kun care intenționa să recâștige teritoriile ungare pierdute, cere mobilizarea generală a muncitorimii, însă înrolarea se face cu forța iar măsurile disciplinare din armată de înăspresc. Societatea ungară este însă tot mai divizată și în scurt timp o parte importantă a populației va dori intervenția armatelor străine pentru rasturnarea guvernului comunist. Urmează o lovitură de stat eșuată și un nou guvern comunist care de această dată, declanșează “teroarea roșie”. Apar “tribunalele revoluționare”, execuțiile celor suspectați de implicare în lovitura de stat și jafuri.