La Oradea, comitetul executiv al Partidului Naţional Român elaborează Declaraţia de autodeterminare a românilor din Ardeal şi Ungaria cunoscută şi sub numele de “Declaraţia de la Oradea”

Sâmbătă, 12 octombrie 1918, în salonul casei lui Aurel Lazăr, avocat, s-a întrunit un comitet mai lărgit al Partidului Naţional Român din care făceau parte dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru Vaida Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, dr. Gheorghe Popovici, Gheorghe Crişan, Nicolae Ivan, dr. Ioan Ciordaş, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, dr. Nicolae Cornean, potrivit ziarului Nagyvarad, şi alţii printre care Sever Dan, după mărturiile proprii. Comitetul era format din opt membri: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru – Vaida Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş şi doi invitaţi: Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheoghe Crişan, cu scopul de elabora declaraţia de autodeterminare a românilor din Ardeal şi Ungaria. Declarația redactată la Oradea a fost adoptată în unanimitate și s-a constituit un comitet de acţiune cu sediul la Arad. O chestiune importantă a fost modalitatea de a face cunoscută declaraţia, optându-se astfel pentru citirea ei în Parlamentul de la Budapesta şi apoi difuzarea ei în presa românească şi străină. Declarația va fi citită câteva zile mai târziu, pe 18 octombrie 1918 de către deputatul Alexandru Vaida-Voevod, în Parlamentul de la Budapesta. Textul Declarației de la Oradea a fost următorul:

Comitetul executiv al partidului național-român, în calitatea sa de organ reprezentativ al națiunii române din Ungaria și Transilvania, față de situația creiată prin răsboiul mondial, constată că rezultatele acestui răsboi justifică pe deplin aspirațiunile de veacuri ale poporului românesc pentru câștigarea deplinei libertăți naționale. În baza dreptului firesc, prin care orice națiune este liberă să hotarască asupra sortii sale, drept recunoscut și de către guvernul ungar prin cererea de armistțiu, declarăm, ca națiunea română din Transilvania și Ungaria dorește să uzeze de acest drept al său, și în consecință pretinde, ea ca singură, independentă, și nerestrânsă de aici o influență străinâ să poată decide asupra apartenenței sale de stat și asupra raporturilor sale în concernul natiunilor libere. Comitetul național-român nu recunoaște acestui guvern și parlament, competența sa ca să reprezinte interesele poporului român și nu recunoaște îndreptățirea nici unui amestec strein, în această privința, enunțând că la conferința de pace, numai factorii autorizați de către adunarea națională română pot să reprezinte interesele poporului român.

Nimeni în afară de comitetul național sau în afară de factorii delegați de către adunarea națională a românilor, nu are căderea să trateze și să decida în numele poporului român, și declarăm solemn de pe acuma, că toate hotărârile cari s’ar aduce fără autorizarea și adeziunea acestor factori sunt nule și neavenite, pe noi astfel de hotărâri nu ne pot obliga și noi nu le vom recunoaște valide.

După suferinți și lupte seculare, națiunea română pretinde și așteaptă valcvidarea complectă a drepturilor, cari, îi vor asigura o viață naționala integrală.*

*Textul decarației de la Oradea extras din ziarul Chemarea Tinerimei Româna, Anul VII, nr. 9, Cluj, 28 februarie 1932, ediție dedicată lui Alexandru Vaida-Voevod.