Revoluția Franceză: Carol Wilhelm Ferdinand, duce de Brunswick emite o proclamație adresată locuitorilor Parisului. Documentul rămâne cunoscut sub numele de “Manifestul sau proclamația lui Brunswick”

Comandantul armatei aliate austro-prusace, Carol Wilhelm Ferdinand, duce de Brunswick, emite pe 25 iulie 1792 manifestul care îi poartă numele. Populația din Paris este practic amenințată că, dacă familia regală franceză este lezată, atunci civilii vor avea de suferit represalii.

Scopul proclamației era sa intimideze locuitorii Parisului, însă efectul dorit nu a fost atins, din contră, manifestul a stârnit și mai mult furia poporului, stimulând aripa tot mai radicală a revoluționarilor și ducând în cele din urmă la războiul dintre Franța Revoluționară și monarhiile europene contra-revoluționare.

“Declarația Alteței Sale Regale, Ducele de Brunswick-Lüneburg, comandantul armatelor unite ale Majestăților Lor Împăratul și Regele Prusiei, adresat poporului din Franța.
Majestățile lor Împăratul și Regele Prusiei după ce mi-au dat comanda armatelor aliate și aflate la granițele Franței, au vrut să anunțe oamenii acestui regat motivele care au determinat acțiunile celor două suverani, și intențiile pe care le vizează.
Ca urmare a încălcărilor în mod arbitrar a drepturilor prinților germani în Alsacia și Lorena, ca urmare a perturbării și răsturnării ordinii și guvernului legitim în interiorul regatului, ca urmare a abuzurilor brutale comise împotriva persoanei sacre a regelui și ca urmare a ofenselor aduse augustei sale familii, brutalități care continuă să fie reînnoite zi de zi, considerăm că cei care au uzurpat frâiele guvernului și-au finalizat acțiunea prin declararea unui război nedrept împotriva Majestății Sale Împăratul, atacând provinciile sale situate în Țările de Jos. O parte din teritoriile imperiului germanic au fost afectate de aceste opresiuni, iar alții au scăpat de această soartă doar cedând amenințărilor partidului dominant și emisarilor săi.
Majestatea Sa Regele Prusiei, împreună cu Majestatea Sa Imperială de care îl leagă o alianță strict defensivă, el însuși fiind membru al corpului germanic, a simțit că este de neiertat să refuze acest marș în ajutorul lui ca aliat și în ajutorul altor colegi membri ai Imperiului…
Acestor interese importante se adaugă un alt obiectiv la fel de apropiat inimilor celor doi suverani, și anume, încetarea anarhiei din interiorul Franței, tronului și altarului, restabilirea puterii legale, asigurarea securității și libertății regelui, de care acum este lipsit, nefiind în măsură să își exercite autoritatea legitimă care îi aparține.
Convinși că partea sănătoasă a națiunii franceze detestă excesele fracțiunii dominante și că majoritatea oamenilor așteaptă cu nerăbdare momentul în care să se poată declara deschis împotriva întreprinderilor odioase ale asupritorilor lor, Majestățile lor, Împăratul și Regele Prusiei, le adresează acest apel și îi invită să se întoarcă fără întârziere la calea rațiunii, justiției, ordinii și păcii. În conformitate cu acestea, eu, subsemnatul, comandantul suprem al celor două armate, declar:
1. Că, atrase în acest război de circumstanțe indezirabile, cele două curți aliate nu găsesc distracție în acest demers, dorindu-și doar bunăstarea Franței, fără nicio intenție de îmbogățire prin cuceriri.
2. Că ei nu propun să se amestece în guvernarea internă a Franței, ci doresc doar eliberarea regelui, a reginei și a familiei regale din captivitate, astfel încât Majestatea Sa, fără pericole și obstacole, să poată face angajamentele pe care le crede de cuviință, pentru bunăstarea subiecților săi.
3. Că armatele aliate vor proteja orașele și satele, precum și persoanele și bunurile celor care se vor închina regelui, cooperând pentru restabilirea imediată a ordinii și puterii legitime în întreaga Franță.
4. Că, dimpotrivă, membrii Gărzii Naționale, care vor lupta împotriva trupelor aliate, și vor fi prinși cu arme în mână vor fi tratați ca dușmani și pedepsiți pentru rebeliune împotriva Regelui și pentru perturbarea păcii publice.
5. Că generalii, ofițerii, subalternii și soldații trupelor de linie franceze sunt somați, în egală masură, să se întoarcă la fosta lor loialitate, și să se prezinte în fața suveranului lor legitim, regele.
6. Că membrii departamentelor, districtelor și municipalităților, vor răspunde cu capul și cu proprietățile lor pentru toate crimele, incendiile, jafurile și atacurile comise pe teritoriul lor și pe care nu au încercat să le prevină; obligația lor este să își continue îndatoririle, până când Majestatea Sa, în deplină libertate, va putea decide măsuri următoare.
7. Că locuitorii orașelor și satelor care vor cuteza să lupte și să deschidă focul împotriva trupelor Majestăților Lor, în spațiu deschis, sau prin uși, ferestre și alte deschideri ale caselor lor, vor fi pedepsiți imediat în conformitate cu cele mai stricte legi ale războiului iar casele și proprietățile lor vor fi arse sau distruse….
8. Orașul Paris și toți locuitorii săi, fără deosebire, sunt obligați să se prezinte de îndată și fără întârziere regelui, asigurându-i libertate deplină, asigurând atât lui cât și restului persoanelor regale, inviolabilitatea și respectul pe care legea naturii și a națiunilor o pretinde subiecților față de suverani… Majestățile Lor, mai sus numite, declară, pe cuvântul lor de onoare, că în cazul în care Patalul Tuileries este pătruns cu forța sau atacat, și în cazul în care se comite orice minimă urmă de violență la adresa Majestătilor Lor, Regele și Regina, și familia regală, și în cazul în care libertatea lor nu este asigurată, ei vor declanșa o răzbunare memorabilă asupra Parisului, execuții militare și distrugere completă, rebelilor vinovați de revoltă oferindu-li-se pedeapsa cuvenită.
În cele din urmă, mă angajez, în numele meu si al capacităților de care dispun, să mă asigur că trupele încredintate mie vor respecta o strictă disciplină, și promit să tratez cu bună-credință si moderație toți subiecții bine-intenționați, care se vor arăta pașnici și supuși, și să folosesc forța doar împotriva celor vinovați de violență și rea-credință.
Din acest motiv, lansez acest apel și îndemn toți locuitorii regatului să nu se opună mișcărilor și operațiunilor trupelor pe care le comand, ci dimpotrivă, să le asigure liberă trecere și să le arate ajutor și bună-credință, funcție de circumstanțe.
Emis la Coblenz, 25 iulie 1792.
Carol Wilhelm Ferdinand,
Duce de Brunswick-Luneburg.

^{*[38],[39],[40]}