În timpul Revoluției Franceze, armata Austriei este înfrântă de Armata Convenției în Bătălia de la Wattignies

Maréchal d’Empire Jean-Baptiste Jourdan

Bătălia de la Wattignies (15-16 octombrie 1793) a avut loc între armata franceză republicană comandată de Jean-Baptiste Jourdan care a atacat o armată de coaliție condusă de prințul Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld. După două zile de luptă, trupele lui Jourdan au forțat liniile trupelor austrice conduse de François Sébastien Charles Joseph de Croix, conte de Clerfayt, forțându-le în retragere. Această victorie pentru Franța, din Războiul Primei Coaliții a permis francezilor să ridice asediul de la Maubeuge. Într-un moment în care generalii eșuați erau adesea executați sau încarcerați, Jourdan a trebuit să suporte intervenția lui Lazare Carnot de la Comitetul Salvării Publice. Satul, redenumit Wattignies-la-Victoire, în cinstea succesului important, este situat la 9 km (6 mi) sud-est de Maubeuge.

Armata principală a austriecilor a înconjurat 25 000 de soldați francezi în Maubeuge, în timp ce aproximativ 22 000 de austrieci sub Clerfayt erau dispuși într-un semicerc, acoperind zonele sudice ale cetății. În prima zi, 45.000 de soldați francezi au pornit un atac stângaci care a fost ușor respins, excepție făcând zona din lângă satul Wattignies. În cea de-a doua zi, Jourdan a concentrat jumătate din armata sa la Wattignies și, după o luptă dură, i-au forțat pe austrieci să bată în retragere. Deși armata austriacă a fost mai bine pregătită decât cea franceză, unitățile sale au fost prea împrăștiate iar naționalitățile diferite din care era foarmată nu au reușit să coopereze. Curând s-au trezit la început de iarnă, terminând o campanie care a început cu o mare promisiune dar care s-a încheiat în dezamăgire. Carnot a rescris istoria pentru ca el și reprezentanții politici să obțină cea mai mare parte a creditului pentru triumf; Jourdan a fost demis în ianuarie 1794.

*[1][78]

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.