În timpul Revoluției Franceze, este ghilotinată Olympe de Gouges, luptătoare pentru drepturile femeilor

Olympe de Gouges a fost acuzată de simpatii girondine și atacuri la adresa regimului lui Robespierre și condamnată la moarte de Tribunalul Revoluționar în timpul Regimului Terorii.

S-a născut ca și Marie Gouze pe 7 mai 1748 și a murit pe 3 noiembrie 1793. A fost un dramaturg francez și activist politic, ale cărei scrieri feministe și aboliționiste au avut o deosebită influență. Este considerată astăzi, precursoare a feminismului, ea militând pentru ca femeile franceze să obțină aceleași drepturi ca și bărbații. În “Declarața drepturilor femeii și cetățenei”(1791) ea contestă practica autorității masculine și inegalitătile dintre sexe. Încă din 1788 militează pentru îmbunătățirea condiției sclavilor din coloniile franceze. Înverșunată apăratoare a drepturilor omului, Olympe de Gouges a salutat izbucnirea Revoluției cu speranță și bucurie, dar în curând a devenit dezamăgită când a văzut că “egalité” (drepturi egale) nu includea și femeile.

În 1791 devine memebru al Societății Prietenilor Adevărului, care promova egalitatea drepturilor politice și legale pentru femei. Membrii se adunau deseori la domiciliul cunoscutului avocat pentru drepturile femeilor, Sophie de Condorcet. Ca răspuns la Declarația drepturilor omului și cetățeanului, în 1791, Olympe scrie Declarația drepturilor femeii și a femeii-cetățean (Déclaration des droits de la Femme et de la Citoyenne). Urmează apoi Contratul Social (“Contract social”, numit după o lucrare faimoasă a lui Jean-Jacques Rousseau), propunând căsătoria bazată pe egalitatea de gen. Se implică în aproape orice chestiune în care simte că exista o nedreptate. Se opune execuției lui Ludovic al XVI-lea, parțial din opoziție față de pedeapsa capitală și, parțial, pentru ca preferă un rege blând, molatec și viu decât un regent rebel în exil. Această susținere îi va aduce furia mai multor republicani, chiar și în generațiile următoare. În decembrie 1792, când Ludovic al XVI-lea era pe punctul de a fi judecat, ea a scris Adunării Naționale, oferindu-se să-l apere, provocând astfel furie în rândul multor deputați. În scrisoarea ei, ea susținea că fusese înșelat – că era vinovat ca rege, dar nevinovat ca bărbat și că ar fi trebuit să fie exilat, mai degrabă decât executat. Deputații au ignorat oferta ei. Olympe de Gouges a apărat în mod repetat pe Rege și pe Regină în timpul zilelor din octombrie. I-a apărat și după episodul Fugii la Varennes. Pe Regina a apărat-o și în timpul celebrului scandal al colierului cu diamante. Deși cei mai mulți istorici au achitat-o pe Maria Antoaneta de orice vină în acel scandal, la acea vreme mai toată lumea o considera vinovată. Atât femeile cât și bărbații care trăiau în Paris o priveau pe Regina drept cauza tuturor nenorocirilor lor. Cu toate acestea, Gouges a apărat-o pe Regină și i-a dedicat prefața “Declarației drepturilor femeilor”. Prefața este intitulată “Către regină” și în ea, Gouges susține că, de la începutul Revoluției, a preluat apărarea reginei. Gouges imploră regina să-i susțină cauza pentru drepturile femeii și se semnează ca “slujitorul ei foarte umil și foarte supus”. Pe măsură ce Revoluția a progresat, ea a devenit din ce în ce mai vehementă în scrierile ei. La 2 iunie 1793, iacobinii i-au arestat pe aliații săi, pe Girondini, i-au închis și i-au trimis la ghilotină în octombrie. În cele din urmă, articolul ei,“Trei Urne sau Mântuirea Patriei”, din 1793, a condus la arestarea ei. Prin acest text, Gouges cerea organizarea unui plebiscit pentru o alegere între cele trei forme potențiale de guvernare: republică unitară, guvern federalist sau monarhie constitutională.

După ce a fost arestată, comisarii i-au percheziționat casa pentru a găzi dovezi. Cum nu au găsit nimic, Olympe i-a condus voluntar la depozitul unde își ținea hârtiile. Aici comisarii au găsit o piesă neterminată numită “La France Sauvee ou le Tyran Détroné”. În primul act, Maria Antoenata planifică strategii de apărare și de restaurarea a monarhiei de drept, confruntându-se cu forțe revolutionare dar și cu ea însăși. Primul act se încheie cu Gouges reproșându-i reginei aceste gânduri și explicându-i cum trebuie condus poporul. Atât procurorul cât și Gouges au folosit această pieasă ca dovadă în proces. Procurorul a acuzat-o pe Gouges că descrierea în acest mod a reginei ar fi provocat simpatie pentru aceasta și sprijin pentru regalisti. Gouges s-a apărat afirmând că scrierea demonstrează că ea a fost mereu un susținător al Revoluției. A petrecut trei luni în închisoare, încercând să se apere. Judecătorul care a condus procesul i-a negat dreptul la un avocat, pe motiv că e mai mult decât capabilă să se apere singură. Prin intermediul unor prieteni, a reușit însă să publice încă doua texte: “Olympe de Gouges au tribunal révolutionnaire” (“Olympe de Gouges la tribunalul revoluționar”), în care a raportat interogatoriile ei; și ultima sa lucrare, “Une patriote persécutée” (“Patriotul persecutat”), în care condamnat Regimul Terorii. Iacobinii au condamnat-o la moarte pe 3 noiembrie 1793 pentru comportament sedițios și încercări de restaurare a monarhiei. A fost executată prin ghilotinare a doua zi iar corpul ei a fost aruncat într-o groapa comună în cimitirul Madeleine.

Ultimele momente ale lui Olympe au fost descrise de un parizian anonim, care a ținut o cronică a evenimentelor:

“Ieri, la ora șapte seara, o persoană extraordinară numită Olympe de Gouges, care deținea titlul impunător de femeie de litere, a fost dusă la eșafod, în timp ce tot Parisul îi admira frumusețea… Se apropie de eșafod cu o expresie calmă și senină pe față, provocând furia călăilor ei, care au condus-o în locul ăsta de tortură, determinându-i să admită că asemenea curaj și frumusețe nu fuseseră niciodată văzute înainte … Această femeie … s-a aruncat în Revoluție, trup și suflet. Dar după ce a înțeles repede cât de agresiv a fost sistemul adoptat de Iacobini, ea a ales să-și cântărească pașii. A încercat să dea în vileag răufăcătorii prin producțiile literare pe care le-a scris. Ei nu i-au iertat-o niciodată, și ea a plătit pentru neatenția ei cu capul.”

^*[1],[79]