A decedat Barbu Ștefănescu Delavrancea, dramaturg, publicist, politician și membru al Academiei Române

Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut pe 11 aprilie 1858 în București și a decedat pe 29 aprilie 1918 la Iași.

După ce ia primele lecții de scris și citit de la dascălul Ion Pestreanu, Barbu Ștefănescu urmează cursurile primare la Școala sucursala de băieți nr. 4 (astăzi Școala, “Barbu Ștefănescu Delavrancea”) primele două clase și la Școala Domnească, ultimile două clase. Între 1869-1877, Barbu Ștefănescu este elev la liceele “Gh. Lazăr”, prima clasa, urmând mai apoil la Liceul Sf. Sava, celelalte șapte clase. În anul 1877, în ultima clasă de liceu, are loc debutul literar al lui Barbu Ștefănescu. În 1878 Barbu Ștefănescu se înscrie la Facultatea de Drept din București și în același an debutează cu volumul de poezii intitulat “Poiana lungă”, semnat Barbu.

Începe să țină prelegeri de literatură și filosofie la pensionul particular condus de Elena Miller – Verghy. Între 1880-1882, Barbu Ștefănescu publică în ziarul “România Liberă” mai multe foiletoane semnate cu pseudonimul Argus. În 1882 obține diploma de licență în drept cu teza “Pedeapsa, natura și însușirile ei”. Tot în acest an pleacă la specializare la Paris. În 1883, Barbu Ștefănescu debutează ca nuvelist sub influența lui Emil Zola, cu Sultănica, în “România Liberă”. Începând cu 1884 Barbu Ștefănescu publică principalele sale opere cu pseudonimul Delavrancea, ca un omagiu adus înaintașilor săi vrânceni. Reîntors de la studii din Franța, devine redactor la ziarele “România Liberă” și “Epoca”. Leagă o strânsă prietenie cu Al. Vlahuță și I.L.Caragiale. În 1885 Delavrancea publică volumul de nuvele Sultănica, iar în cursul anului 1887 conduce pentru o scurtă perioadă revista “Lupta literară”, în care publică prima variantă a nuvelei Hagi-Tudose. Tot în acest an Delavrancea publică volumul de nuvele Trubadurul. În 1888 Delavrancea devine redactor la “Revista nouă” condusă de B.P. Hașdeu și colaborator al ziarelor liberale “Democrația” și “Voința națională”. În 1889 Delavrancea începe să publice o serie de articole în care elogiază picturile lui Ion Andreescu și Nicolae Grigorescu (va fi și unul dintre cei mai importanți colecționari ai operelor lui Grigorescu). Între 1892-1893 Delavrancea publică volumul de nuvele “Paraziții”. Este numit suplinitor la Facultatea de Litere din Bucuresti, în locul lui V.A. Urechia, predând cursuri despre trăsăturile specifice ale artei noastre populare. Tot în anul 1893 îi apare volumul de povestiri “Intre vis și viață”. Începe colaborarea la revista condusă de C. D. Gherea, “Literatură și știintă”.

În 1899 Delavrancea intră în politică și este numit primar al capitalei. În anul 1909 are loc premiera piesei “Apus de soare”. Tot în același an, spre sfârșit, va avea loc premiera celei de a doua piese din Triologia Moldovei: Viforul. În cursul anului 1910 are loc premiera celei de a treia piese din Trilogia Moldovei: Luceafărul. Tot în 1910, Delavrancea este numit ministru al Lucrărilor publice. În 1912 Delavrancea este ales membru al Academiei Române. Cu acest prilej rostește discursul “Din estetica poeziei populare”. Tot în acest an are loc premiera piesei Hagi-Tudose. Între 1914-1916 Delavrancea susține mai multe discursuri patriotice, îndeosebi pe tema unității naționale, pronunțându-se insistent pentru intrarea României în război în vederea desăvârșirii Marii Uniri. În 1918, pe 29 aprilie, scriitorul moare la Iași și este înmormântat la Cimitirul “Eternitatea”.