A decedat Grigore Ureche, cronicar moldovean

Unul dintre cei mai mari carturari romani din prima jumatate a secolului XVII este cronicarul Grigore Ureche. Istoricul si scriitorul Grigore Ureche ne-a lasat mostenire cronica originala in limba romana “Letopisetul Tarii Moldovei”. Aceasta cronica se deosebeste in mai multe privinte de cele scrise in secolele XV-XVI. In primul rand “Letopisetul Tarii Moldovei” este scris nu in limba slavona, ci in limba romana, pentru prima data in istoria cronografiei tarii. In al doilea rand, spre deosebire de letopisetele slavo-moldovenesti sin secolele XV-XVI, cronica lui Grigore Ureche nu a fost scrisa la comanda, ci din proprie initiativa. In al treilea rand, “Letopisetul Tarii Moldovei” nu mai era scris de un prelat bisericesc, cum se facuse de atatea ori pana atunci, ci de o persoana laica, reprezentanta a marii boierimi, cu inalta functie in aparatul de stat al Moldovei.

Grigore Ureche se tragea dintr-o veche familie boiereasca. Nu intamplator unii istorici incearca, nu fara temeiuri documentare, sa-i urmareaca arborele genealogic pana la un “Ureache” contemporan cu Stefan cel Mare si Sfant. Tatal carturarului, Nestor Ureche, era un mare boier moldovean, care pe parcursul vietii sale a ocupat in repetate randuri inalte dregatorii in sfatul domnesc al Tarii Moldovei, acumuland de-a lungul anilor mosii intinse. La inceputul anilor ’90 ai secolului XVI, in anumite imprejurari politice nefavorabile, Nestor Ureche, impreuna cu familia sa a fost nevoit sa se refugieze in Tara Leseasca, cum era numita pe atunci Polonia, unde s-a aflat cu treruperi mai multa vreme. In aceasta tara cu bogate traditii culturale si carturaresti si-a facut studiile la scoala Fratiei ortodoxe din Lvov, al carei membru devenise ceva mai tarziu (1612) tatal sau, iar dupa alti cercetatori, poate chiar la unul din colegiile iezuite din Polonia, cum a procedat mai tarziu Miron Costin, urmasul sau direct in ale scrierii istoriei nationale.

Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate cu o rara cultura umanitara, cu un vast orizont carturaresc pentru timpul sau, cunoscand in afara de limba materna, limbile latina, poloneza, slava veche. Dupa mai multi ani de studii si sedere in Polonia, tanarul Grigore Ureche se intoarce in patrie catre 1617, unde se afla mai multi ani in umbra. Abia in 1627 Grigore Ureche devine al treilea logofat, pomenindu-se astfel in anturajul apropiat al domnilor Moldovei. Ajunge apoi in cele mai inalte dregatorii de stat, intre care si in cea de mare vornic al Tarii de Jos pe timpul domniei lui Vasile Lupu (cu incepere din 1643), functie pe care o detine pana la sfarsitul vietii.

Grigore Ureche a lasat posteritatii o singura dar deosebit de valoroasa opera istoriografica: “Letopisetul Tarii Moldovei, ce cand s-au descalicat tara si cursul anilor si de viata domnilor care scrie de la Dragos voda panp la Aron voda”, numit mai frecvent “Letopisetul Tarii Moldovei”. Cronica cuprinde perioade de la intemeierea Statului Moldovenesc in 1359 pana la domnia lui Aron voda (1594), cand se intrerupe brusc, probabil din cauza mortii carturarului, desi acesta avea intentia de a ajunge cu descrierea evenimentelor pana in timpul domniei contemporanului sau Vasile Lupu. Din nefericire, letopisetul lui Grigore Ureche nu s-a pastrat in original, ajungand pana la noi prin cateva copii mai tarzii, care au fost destul de mult refacute prin diferite adaosuri, numite interpolatii ale copistilor de mai tarziu – Simion Dascalul, Misail Calugarul si Axinte Uricarul. Se mai cere aratat totusi ca unii cercetatori il exclud pe Misail Calugarul din numarul interpolatorilor. Pierderea manuscrisului autograf al autorului a facut ca “Letopisetul Tarii Moldovei” sa devina cunoscut posteritatii datorita mai ales unei copii-redactii a cronicii efectuate prin anii 60 ai secolului XVII de catre Simion Dascalul. Aceasta imprejurare a facut ca problema paternitatii scrierii in cauza sa fie pusa sub semnul intrebarii in litereatura de specialitate. Astfel diversi cercetatori l-au considerat drept autor al acestui letopiset pe Grigore Ureche, Nestor Ureche, tatal cronicarului, Simion Dascalul in aceeasi masura drept coautori pe Grigore Ureche si Simion Dascalul. Discutia stiintifica in privinta paternitatii acestei opere nu a incetat pana in prezent. Dintre istoricii care au venit cu interesante investigatii in aceasta controversata problema fac parte P.P. Panaitescu, E. Russev, D. Velciu, M. Scarlat, I.D. Laudat, L. Onu etc. care il considera drept unic autor pe Grigore Ureche, precum si C. Giurescu, C.C. Giurescu, N.A. Ursu, care il considera autor al aceleeasi cronici pe Simion Dascalul sau in aceeasi masura pe Grigore Ureche si Simion Dascalul.

Pentru a scrie letopisetul sau, Grigore Ureche a folosit pe larg nu numai izvoare interne moldovenesti, ci si straine, in special cele ale istoricilor polonezi si transilvaneni. Dintre izvoarele interne, cel mai important dupa cum reiese din cronica este “Letopisetul Moldovenesc”, o sursa narativa complexa. Dintre autorii polonezi au fost in mod critic folosite mai ales operele istoricilor M. Bielski si ale fiului sau I. Bielski, ale lui M. Kromer si M. Miehovski, diverse lucrari cu caracter informativ si enciclopedic, care aveau circulatie pe acele timpuri in aria de cultura poloneza, in care patrunsera masiv si cartea vest-europeana. De rand cu izvoarele scrise, Grigore Ureche a folosit pe larg si traditia populara orala, amintirile tatalui sau, ale boierilor batrani din anturajul familiei sale. Autorul a utilizat toate aceste informatii in mod critic, cerandu-le si trecandu-le prin ratiunea si inima sa. Carturarul a stiut sa aleaga cu grija adevarul istoric si sa-l astearna pe hartie intr-o limba frumoasa si inteleasa.