A decedat Ioan Molnar-Piuariu, medic roman titrat, oculist renumit si filolog

Ioan Molnar-Piuariu, titlu nobiliar Ioan Molnár-Piuariu de Müllersheim, s-a nascut in 1749 in Sadu si a decedat pe 16 martie 1815 in Cluj. A fost cel dintai medic roman titrat, oculist renumit si filolog.

S-a nascut in familia preotului Ioan Molnar si a preotesei Patrasia, care-si spuneau Piuariu dupa numele stramosilor lor. Primul sau invatator a fost insusi tatal sau si cel mai probabil a invatat carte romaneasca si greceasca in colonia aromana de la Sibiu. De acolo a trecut la liceul sasesc din Sibiu, unde a invatat latina, maghiara si germana. A absolvit liceul in jurul anilor 1767-1768. Dupa terminarea studiilor, fara a fi absolvit o facultate, s-a dedicat carierei medicale. Nu se stie cu exactitate de unde si de la cine a deprins meseria de oculist, insa relatarile sale amintesc de un doctor grec la care ar fi fost ucenic pentru o perioada de sase ani. Cert este ca faima sa de bun oculist s-a raspandit de timpuriu. Intre 1769-1770 se afla in Banat, la Orsova, apoi a functionat ca medic al regimentului romanesc de granita I, avand sediul la Jupalnic, unde a fost si dascal.

Conform dispozitiilor imperiale, pentru a practica medicina este nevoit sa se specializeze, astfel ca paraseste Banatul si merge la studii la Viena. Dupa doi ani de studii la Facultatea de medicina obtine la 24 octombrie 1774 titlul academic de „magistru oculist”, cu drept de a practica oculistica in intreg imperiul austriac. Ioan Molnar devine astfel primul doctor roman posesor al unei diplome al celebrei institutii academice.

Dupa obtinerea celei mai inalte calificari medicale in domeniul oculisticii, se reintoarce ala Sadu, unde devine in scurt timp foarte cunoscut. In urma cererii sale, in 1776 este angajat de Guberniul Transilvaniei pe postul de „medic al saracilor”, cu salariu fix, pe motiv ca era singurul oculist din tara si prea putini pacienti isi permiteau sa plateasca operatiile. In plus, ii este incredintata misiunea de a pregati si alti chirurgi oculisti care sa fie de folos statului transilvanean. Pentru a-si imbunatati cunostintele, obtine in 1776, cu sprijinul guvernatorului Samuel von Brukenthal, o bursa din partea Cancelariei transilvanene pentru frecventarea cursurilor de chirurgie la Universitatea din Viena. In 1777 a fost numit „medic oculist al Marelui Principat al Transilvaniei” si „protomedicus” al Ardealului, rang de frunte in ierarhia medicala a tarii. Din aceasta postura are posibilitatea sa actioneze pentru a imbunatati starea precara a dotarii medicale din Transilvania. In toamna lui 1778 termina studiile la Viena. Dar intre timp faima sa se raspandise in toata tara. Spre exemplu foarte multi din minerii din Apuseni, loviti de boli de ochi prin natura meseriei, sunt vindecati de Molnar. Primeste solicitari numeroase si din Tara Romaneasca, unde sta mai multe luni pentru a efectua operatii. Este chemat si in Moldova de catre principele Alexandru Calimachi.

De-a lungul anilor va face numeroase calatorii in Muntenia, Moldova si Bucovina, unde avea numerosi pacienti. Pe langa cei saraci, mineri, foarte multi reprezentanti ai boierimii muntene si moldovene, ai aristocratiei si burgheziei transilvanene isi gasesc vindecarea la medicul Molnar. In 1780 este cerut la Viena de catre feldmaresalul Petru de Gourcy pentru a-i efectua o operatie de cataracta la ambii ochi. Dintr-un raport al sau se arata ca numai in anul 1786 a vindecat nu mai putin de 101 cazuri, ceea ce, pentru conditiile de atunci, este un numar impresionant.

In 1781 s-a mutat la Sibiu si tot atunci s-a inscris in faimoasa Loja masonica a Sfantului Andrei, din care faceau parte Samuel von Brukenthal, Martin Hochmeister si multi alti reprezentanti ai elitei transilvane.

In 1791 este numit profesor de oftalmologie la Liceul medico-chirurgical din Cluj. Aici organizeaza catedra de oftalmologie prin intermediul caruia isi propune sa educe studentii in „arta tamaduirii ochilor”. Lectia de deschidere a cursului din 1791, publicata apoi in 1793, s-a intitulat „Paraenesis ad auditores chyrurgiae in lyceo regio academico Claudiopolitano habita a Ioanne Molnar de Mullersheim de morbis et medicina oculorum professore publico quum primum sua collegia ordiretur”. Intre timp el primise titlul nobiliar „de Müllersheim”, in ciuda protestelor Universitatii sasesti. Valeriu Bologa o considera prima lucrare stiintifica scrisa de un roman in domeniul medicinei. Molnar este pe buna dreptate considerat cel mai mare oculist din intreg Imperiul austriac. Din scoala sa vor iesi numerosi medici oculisti care vor face un titlu de glorie din faptul ca l-au avut ca profesor pe Molnar.

Pe plan cultural si social se implica in emanciparea taranimii, traduce si popularizeaza carti, incearca pe toate caile sa aduca un sprijin real maselor. In rascoala lui Horea, Closca si Crisan, se implica ca mediator, desi nu este de acord cu metoda revolutionara, pe care o considera daunatoare intereselor mai mari ale taranilor. Raportul intocmit de el este una dintre cele mai fidele descrieri ale starii rasculatilor. Desi este un burghez iluminat, un spirit reformist fidel idealurilor iosefiniene, rascoala are un puternic efect asupra ideilor sale cu privire la constiinta nationala. Despre acest lucru el va spune: „Noi romanii suntem asa de multi in tara aceasta, incat ar fi de ajuns sa ne inarmam numai cu pietre si cu bate, ca sa putem deveni stapanii ei”.

Pentru ca avea legaturi cu cele mai inalte cercuri ale aristocratiei din Transilvania si de la Viena, va incerca sa aduca imbunatatiri ale starii populatiei. In vizita împaratului Iosif al II-lea in Transilvania, Molnar l-a intampinat si intretinut la Sadu, expunandu-i problemele satelor romanesti. Sadu, ca si alte sate romanesti din imprejurimi, se gasea atunci sub jurisdictia scaunelor sasesti, care prin privilegiile lor impiedicau dezvoltarea economica a satelor de romani. In numele saracilor, Molnar trimite petitii la Viena, face la apel la progres, expune starea jalnica a scolilor din Transilvania, dand ca exemplu starea buna a celor din Banat, care au dus la o mai mare emancipare a satelor banatene fata de cele din Transilvania sau cazurile transilvanenilor care merg la scoala îi Tara Romaneasca sau in Moldova din lipsa de scoli nationale. Memoriile sale au ca rezultat o rezolutie a Imparatului care dispune cresterea fondului scolar pentru natiunea romana si treptat scoaterea din letargie a Curtii cu privire la problemele romanilor. Toate nemultumirile romanilor iau forma unui memoriu de extrema importanta, numit Supplex Libellus Valachorum, tiparit de Ioan Molnar in 1791.

In 1789 Ioan Molnar incearca pentru prima data sa infiinteze un ziar al romanilor cu numele „Wallachische Zeitung fur den Landman” („Foaie romaneasca pentru satean”). Urmand exemplul maghiarilor si sasilor care infiintasera propriile organe de presa nationale, in 1793 incearca din nou sa intemeieze un ziar al romanilor, dar se loveste de refuzul de a primi concesiunea din partea Cancelariei transilvanene. Problema principala o constituiau taxele postale, care faceau imposibila raspandirea si pe care guvernul refuza sa le scuteasca in cazul ziarului valah. Anul urmator incearca acelasi lucru impreuna cu tipograful Paul Iorgovici-Brancoveanu, dar nu are nici de aceasta data sorti de izbanda. Motivul este perfect exprimat de vocea autoritatilor: „Auzindu-se, ca proiectatul ziar valah se tipareste deja de catre un anumit Paul Iorgovici la Viena si ca s-au trimis cateva exemplare lui Gherasim Adamovici….guvernul a notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, facand in acelasi timp propunerea sa se interzica strict lui Molnar scoaterea ziarului, caci nu are nici o incuviintare si anume din motiv ca astazi, cand lucrurile se agraveaza din zi in zi, raspandirea de ziare este inadmisibila ca or si cand, caci periculoasele idei de eliberare ale francezilor se propaga cu mare iuteala, incat ori ce apare in ziar, usor s-ar putea rastalmaci, iar opiniile pot produce sguduirea linistei publice”. Vazand ca autoritatile sunt pornite impotriva oricaror incercari de a tipari ziarul de catre persoane particulare, a pus bazele unei societati stiintifice cu numele „Societatea filosoficeasca a Neamului Romanesc din Mare Printipatul Ardealului”, la care adera mai multi invatati ardeleni si din Principate. Prin intermediul asociatiei, ei incearca sa obtina dreptul de a tipari ziarul prin editorul Barth. Publicatia urma sa fie un „periodic compilat din carti de filozofie, matematica, istorie si geografie”. Autoritatile inteleg perfect ca in spatele asociatiei se gaseste tot Molnar si refuza raspandirea ei.

Interzicerea proiectului de ziar de inspiratie iluminista, enciclopedica, a insemnat amanarea cu trei decenii a eforturilor de emancipare ale romanilor. Daca ar fi reusit, Molnar ar fi devenit tot atat de important ca publicist ca si George Barit. Pana la sfarsitul vietii, Molnar si-a dorit cu obstinatie scoaterea acestui ziar, pe care nu l-a vazut infiintat niciodata. A decedat la 16 martie 1815, la varsta de 66 de ani.

Opera: Economia stupilor, Deutsch-walachische Sprachlehre, Gramatica romana pentru germani, compilata dupa aceia a lui Gheorghe Sincai, Supplex Libellus Valachorum, Retorica, adica invatatura si intocmirea frumoasei cuvantari etc.