A decedat Ivan al IV-lea cel Groaznic, tar al Rusiei

Inceputul de secol al XVI-lea aducea in tinuturile inzapezite ale Rusiei un monarh cum lumea nu mai vazuse inca de pe vremea imparatilor romani. Sadic, mistic, sangeros dar in acelasi timp diplomat de geniu, manuitor neintrecut al condeiului si veritabil vizionar politic, Ivan al IV-lea Vasilyevich si-a atras deopotriva atributele „cel groaznic” si „cel mare”. Considerat de Stalin drept conducatorul ideal, tarul Ivan si-a depasit timpurile cu o imagine controversata si la fel de disputata in prezent ca si in urma cu secole.

Semnele divine si nasterea unui print

Trecusera 20 de ani de cand Marele Cneaz al Rusiei, Vasili al III-lea, era casatorit cu Salomeea Saburova, o descendenta a vechilor hani tatari, fara a avea nici un urmas. Constient de pericolul de a pierde tronul in favoarea fratilor sai, cneazul recurge la un gest indelung contestat, acela de a-si repudia sotia si de a o inchide pe viata intr-o manastire. Chiar daca divortul era ilegal in Rusia acelor vremuri, legile facute pentru cei umili pareau sa paleasca de la sine in fata capetelor incoronate.
In ciuda frumusetii sale proverbiale, a caracterului bland si a moralei fara cusur, Salomeea este batuta, tunsa si silita sa se retraga la manastirea din Suzdal sub numele de maica Sofia, nume sub care va fi canonizata ulterior. Boierii care ii iau apararea cneaghinei sunt, la randul lor, exilati. Locul ei avea sa fie luat de o lituanianca, Elena Glinski, o femeie ale carei moravuri urmau sa dea nastere unor interminabile discutii si controverse. Patru ani mai tarziu dupa legitimarea celei de a doua casatorii, Vasili al III-lea inca nu are un succesor. Zvonurile conform carora fosta cneaghina Salomeea ar fi nascut un baiat, George, intre zidurile manastirii il aduc pe monarhul rus aproape de pragul nebuniei. Doar rugaciunile unui preot obscur, Pafnutie Borovski, mai sunt in masura sa domoleasca furia cneazului.

La 25 august 1530, miracolul insa se produce, iar Elena Glinski da nastere unui fiu pe care il va boteza cu numele de Ivan. Se spune ca in acel moment un fulger a zguduit Kremlinul dand nastere unui puternic incendiu, iar noul nascut avea deja doi dinti. Semnele au fost interpretate ca o manifestare a vointei divine: printul avea sa ii sfasie cu un dinte pe dusmanii tarii, iar cu celalalt avea sa muste groaznic din propriul popor. Daniel, mitropolitul de atunci al Rusiei, il avertiza pe cneaz asupra napastei ce urma sa abata asupra tuturor din cauza pacatului celei de a doua casatorii. In acelasi timp, barfele boierilor de la Moscova il indicau ca tata al noului nascut nu pe Vasili, ci pe un nobil din suita acestuia, Obolenski Telepnev. Pentru cneaz, insa, acestea nu erau decat vorbe goale. Avea fiul pe care si-l dorise si asta era tot ce conta.

Vasili al III-lea nu va putea, insa, sa se bucure prea mult de nasterea mostenitorului sau. La 3 decembrie 1533, cneazul se stinge din viata in urma unei boli fulgeratoare, lasand in urma si un al doilea fiu, Yuri. Este momentul in care Rusia devine o veritabila arena in care familiile boieresti pornesc o lupta surda pentru putere. Desi Ivan fusese recunoscut drept mostenitor de drept al tronului, in realitate, copilul de numai trei ani era o piedica prea mica pentru nobilii ahtiati dupa putere. Elena Glisnki, alaturi de scutierul Obolenski Telepnev ordona arestarea celor mai temuti dintre boieri dar cad, la randul lor, prada intrigilor si asasinatelor de la Curte. O nesfasita serie de crime si de lupte surde, in special intre familiile Suiski si Bielski, vor caracteriza anii copilariei printului Ivan. Lipsit pana si de aportul doicii sale, deportata intr-o manastire indepartata, mostenitorul tronului este uitat, infometat si, uneori, batut de membrii celor doua familii boieresti combatante. In acele momente, Ivan da primele semne ale unui comportament deviant. Singur printre zidurile Kremlinului, printul se amuza smulgand penele pasarilor, scotandu-le ochii, eviscerandu-le sau aruncand puii animalelor de pe ziduri.

Astfel aveau sa decurga primii 13 ani de viata ai celui care avea sa devina primul tar al Rusiei. Constient de faptul ca in curand ar fi urmat sa devina un monarh legitim si acest fapt nu putea fi permis de catre cei ce doreau tronul, Ivan al IV-lea isi face curaj si da o adevarata lovitura de teatru in momentul in care, la numai 16 ani, se autointituleaza cezar, Tar in slavona, titlu pe care nu il mai purtase nici unul dintre strabunii sai. Luand de partea sa pe membrii Bisericii, Ivan se dovedeste un strateg innascut atunci cand le cere boierilor sa ii recunoasca dreptul divin de a guverna. In fata unei asemenea abordari, nobilii se recunosc invinsi si il asigura de bunele lor intentii. Era 16 ianuarie 1547.

Caligula

Unii istorici s-au grabit sa il asemene pe Ivan al IV-lea cu nu mai putin celebrul imparat roman din dinastia iulio-claudina, Caligula. La fel ca in cazul latinului, prima parte a domniei tarului este marcata de reforme ample si masuri care ii atrag admiratia atat a nobilimii cat si a marii mase populare. Astfel, Ivan ii iarta pe fostii sai tortionari si incearca o apropiere a Rusiei de Germania, cerand puterii europene mesteri si invatati care sa modernizeze o tara si asa destul de izolata. Acestia sunt, insa, arestati, in 1547, la cererea Poloniei si Livoniei, iar tarul se vede nevoit sa bata in retragere. Ignorat de monarhiile Europei continentale, tarul da din nou dovada de geniu politic si, in 1550, deschide portul Arhanghelsk negustorilor englezi. Bunavointa reginei Angliei, Elisabeta I, cea care il numeste „frate” pe Ivan si care rupe barierele dintre cele doua tari, anunta lumii intregi ca in indepartata Rusie se nascuse un monarh de care trebuia sa se tina seama.

In acelasi timp, tarul organizeaza prima armata profesionista din Rusia, cea a strelitilor, si da lovituri mortale tatarilor din Kazan si Astrahan, anexandu-le teritoriile. El are grija ca imaginea sa sa nu aiba de suferit in ochii multimii si isi alege o sotie de stirpe ruseasca, Anastasia Romanovna, din peste 1000 de pretendente. Nelipsit de la nicio slujba bisericeasca, mandru si neclintit in politica externa, bland si ingaduitor cu supusii sai, cu o sotie pe care o iubea nebuneste si care ii daruise deja doua fiice, Ana si Maria, si doi fii, Dmitri si Ivan, tarul parea, pe drept cuvant, monarhul ideal pentru poporul rus.

Avea sa vina, insa, anul fatidic 1553. Lovit de o boala misterioasa, Ivan al IV-lea este considerat pierdut de catre toti medicii, vracii si samanii care il consultasera. La fel ca si Caligula, tarul delireaza si are momente in care isi pierde cunostinta. Intr-un moment de luciditate, monarhul de numai 23 de ani convoaca o adunare a boierilor carora le cere sa jure credinta sotiei sale si tareviciului pe care sa il inscauneze dupa moartea sa.

Inevitabilul se produce. Aceiasi boieri ce il asigurasera de sustinerea lor neconditionata si care il lipsisera de aportul celor dragi in copilarie ii refuza cererea. Certurile dintre nobilii Suiski si Bielski izbucnesc la Kremlin desi tarul de drept inca nu isi daduse sfarsitul. Ivan asista neputincios la aceleasi episoade pe care le traise dupa moartea tatalui sau.

Urmeaza un episod rupt parca din paginile unui roman. Tarul se insanatoseste brusc, la fel de misterios pe cat se imbolnavise, iar ura sa fata de boieri devine evidenta. Desi nu porneste represalii impotriva acestora, intentiile sale sunt din ce in ce mai fatise. Ruptura fusese produsa. Lucrurile tergiverseaza timp de sapte ani, moment in care, la 7 august 1560, tarina Anastasia moare subit. Banuindu-i pe boieri de otravirea sotiei sale si de incercarea de a-l schimba la tron cu varul sau, Vladimir Andreievici, Ivan isi dezlantuie intreaga furie asupra clasei nobiliare.

Intr-un gest ale carui semnificatii putini si le imaginau la acea vreme, Ivan anunta ca va abdica si ca se va retrage alaturi de restul familiei in satul Alexandrov, la 120 de kilometri de Moscova. Era, practic, o cerere adresata poporului pentru ceea ce avea sa urmeze, iar raspunsul multimii nu s-a lasat asteptat. Intr-o manifestare de solidaritate cu tarul, zeci de mii de rusi, alaturi de numeroase fete bisericesti, veneau in pelerinaj in catunul izolat pentru a-l implora pe Ivan sa revina pe tron. Niciuna dintre conditiile lui Ivan nu a fost respinsa, nici macar aceea de a-si crea o garda imperiala care sa il protejeze de eventualele atentate…Opricinina. Zarurile fusesera aruncate!

Inger si demon

Reintors pe tron, tarul ravasit de pierderea sotiei sale si de ura viscerala impotriva boierilor da primele semne de nebunie. Abilul sau sfatuitor, Alexei Adasev, este primul condamnat. Pentru mai multa siguranta, Ivan nu ii permite acestuia sa se apere la proces. Doua luni mai tarziu, Adasev sfarsea batut crunt de temnicerii sai. Fratele acestuia, Daniel Adasev, erou al mai multor campanii impotriva tatarilor, impreuna cu fiul sau de 12 ani, sunt acuzati de tradare si executati. Orice ruda apropiata sau indepartata a sfetnicului este torturata si ucisa. Nici maica Maria, o prietena a lui Alexei ce traia intr-unul dintre schiturile moscovite nu este trecuta cu vederea. Alaturi de cei cinci fii ai sai, ea este condamnata la moarte prin inecare. Si nu era decat inceputul…

Intr-o atare atmosfera de teama, boierii incep sa se intrebe daca nu au nimic sa isi reproseze. Prietenii refuza sa isi mai vorbeasca de teama unui denunt. Fiecare isi controleaza limbajul si incearca sa ii faca pe plac monarhului dornic de razbunare. Prea tarziu, insa. Tarul nu numai ca s-a dezlantuit, dar pare sa savureze fiecare tortura in parte. El ia parte personal la schingiuirea condamnatilor si petrece ore intregi din noapte delectandu-se cu tipetele de durere ale acestora. Nici un denunt, oricat de marunt, nu este uitat. Nobilii se strang cu miile in inchisori si dispar la fel de repede pe cat au venit. Torturile clasice nu mai sunt de ajuns. Tarul inventeaza altele mai atroce. Experientele sadice din copilarie revin cu o intensitate insutita. Ivan nu mai ucide animale. De data aceasta, oamenii sunt cei care fac subiectul experientelor sale morbide.

Mai mult, monarhul incepe sa batjocoreasca sarbatorile crestine. El apare din ce in ce mai des beat, in compania unor personaje obscure, dansand si facand gesturi obscene in timpul slujbelor de la palat. Maliuta Skuratov, Alexei Basmanov sau Vasili Graznoi sunt doar cateva dintre sinistrele personaje care devin prietenii de pahar si sfatuitorii tarului. La indemnul acestora, Ivan cauta dragostea pierduta printre fetele boierilor si cele ale taranilor, doar ca nimic nu mai este interzis. Violurile se tin lant alaturi de crime. A face dragoste si a semana moartea devin expresiile supreme ale virilitatii tarului. In aceeasi nota, el ajunge sa se creada, asemenea Papei de la Roma, reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant si este convins ca poate capata iertare pentru orice faradelege.

Astfel, dupa fiecare crima, Ivan se retrage in rugaciuni care dureaza ore intregi. In acelasi timp, opricinicii imbracati in negru, purtand la brau capete de caine si maturi (simbol mai mult decat evident la adresa tradatorilor) se dedau la veritabile orgii de sange. Sate intregi sunt pustiite, boieri alaturi de tarani isi pleaca deopotriva capetele pe acelasi esafod in timp ce bunurile lor revin tortionarilor. Torturile nascocite de tar sunt puse in aplicare pe scara larga. Boierii varstnici sunt prajiti in tigai uriase, fierti in cazane sau pusi la frigare asemenea animalelor. Cei tineri sunt trasi in teapa iar in fata lor le sunt violate rudele de sex feminin. Femeile sunt trecuta prin supliciul sforilor, sfori astfel create incat sa taie trupul asemenea unui fierastrau.

Nebunia tarului atinge paroxismul in masacrul de la Novgorod, din 1570. Convins ca orasenii bogatului targ comploteaza impotriva sa, Ivan al IV-lea ordona opricinicilor sa ucida intreaga populatie. Doar dupa ce numarul victimelor atinge ordinul miilor sau zecilor de mii, iar apele raului sunt zagazuite de multimea cadavrelor, tarul le ingaduie supravietuitorilor sa isi continue existenta. Unul dintre opricinicii aflati sub conducerea lui Maliuta Skuratov mentiona cu un umor amar: „Am intrat in Novgord cu un cal si am iesit cu 49 de cai si 22 de carute incarcate”. Erau doar trofeele unui singur om.

Tarul, care isi capatase deja apelativul Groznii – cel groaznic -, nu pierde timpul si realizeaza casatorie dupa casatorie. De la printesa circaziana Maria Temrjukovna si pana la Maria Feodorovna Nagaya, Ivan schimba nu mai putin de 7 sotii. Cele mai multe mor otravite, in timp ce de altele divorteaza la scurt timp dupa casatorie. Nemultumit de femeile din Rusia, tarului i se nazare ca sotia cea mai potrivita pentru el este chiar Elisabeta I a Angliei. Mesagerii sai sunt, insa, luati in deradere.

Campaniile militare din Livonia esueaza lamentabil, in timp ce tatarii din Crimeea, aflati sub conducerea hanului Devlet Ghirei, devasteaza Rusia si ard din temelii Moscova. Tarul nu face altceva decat sa se retraga in nordul tarii, acolo de unde continua seria de masacre. Doar initiativa printului Vorotinski face ca armata tatarilor sa fie infranta in apropierea capitalei. Peste numai cativa ani, acelasi print Vorotinski, era acuzat de tradare si executat.

Rusia primeste, insa, si o veste buna. Cazacul Yermak Timofeievich cucereste Siberia din mana mongolilor si a triburilor locale la 26 octombrie 1581. Reticent initial la initiativa cazacului, Ivan il iarta de pedeapsa capitala pe Yermak si ii ofera acestuia o blana pe care el insusi o purtase, o platosa si cateva cufere cu bani de aur. Primea, in schimb, un teritoriu imes. Ca o ironie a sortii, Yermak murea inecat, tras in valtorile apelor tocmai de platosa primita de la tar.

Inceputul sfarsitului

Presat de armata polonezului Stefan Bathory si de cea a lui Frederik al II-lea in vest, amenintat de tatari in sud si in est, lipsit de aportul celor mai buni generali pe care el insusi ii ucisese, Ivan simtea, probabil, ca tot ceea ce construise in primii ani de domnie fusese in zadar. Cu exceptia Siberiei, totul parea sa fie ca la inceput. Rusia era pustiita si foametea era iminenta. O parte dintre boieri reusisera sa fuga in Polonia si sa intre in slujba lui Bathory. Poate cel mai important dintre acestia, Andrei Kurbski, se intorsese impotriva tarului si pustia Rusia in vest.

Sub spectrul paranoiei, Ivan se crede tradat de toti cei din jurul sau si, intr-un acces de furie incontrolabila, el isi loveste nora insarcinata pana cand aceasta avorteaza. Tareviciul Ivan, in varsta de 27 de ani, riposteaza si este batut cu cruzime, la randul sau. In timpul violentei, Ivan al IV-lea ii perforeaza tampla propriului fiu, cel care se stinge peste numai patru zile. Era mai mult decat putea suporta chiar si un tar. Nebun de-a binelea, monarhul isi petrece ultimele zile intregi admirand pietrele pretioase din tezaurul regal in timp ce noptile ii erau bantuite de stafiile celor ucisi. De cele mai multe ori, este nevoie de garda imperiala pentru a-l stapani pe tarul ce umbla prin palat cu bratele intinse ca un somnambul, strigandu-si fiul pe nume.

Cu ultimele momente de luciditate, Ivan incearca sa intocmeasca o lista cu numele celor ucisi pentru a o oferi preotilor spre iertarea pacatelor. Dupa aproximativ 3000 de nume isi da seama ca ii este imposibil sa si-i mai aminteasca pe toti si renunta. El cere, in schimb, ca in momentul mortii sa fie uns preot si sa fie inmormantat simplu, asemenea unui ascet. La numai 53 de ani, albit de timpuriu, lovit de nebunie si de o boala necunoscuta ce ii descompunea trupul, Ivan cel Groaznic isi dadea sfarsitul in timpul unei partide de sah alaturi de boierul Boris Godunov, viitorul tar al Rusiei. Desi populatia fusese instiintata ca monarhul a decedat in urma unei boli misterioase, raportul ambasadorului Angliei suna sec:”Tarul a murit otravit!”.

La mijlocul anilor 60, autoritatile sovietice au redeschis mormintele lui Ivan cel Groaznic si al primei sale sotii Anastasia Romanovna. Testele au indicat ca ambii fusesera intoxicati cu mercur.