A decedat Nichifor Crainic, scriitor, ziarist si politician roman, membru al Academiei Romane
Ion Nichifor Crainic s-a născut ca și Ion Dobre în 22 decembrie 1889, în Bulbucata și a încetat din viață la 20 august 1972, la Mogoșoaia, în Ilfov. A fost un scriitor, poet, ziarist, om politic, editor, filosof (creator al curentului gândirist) și teolog român, membru al Academiei Române (1940), cunoscut ca unul dintre principalii ideologi antisemiți din România. A fost membru al Guvernului Antonescu, fiind Ministru al Propagandei și membru al Guvernului Național Legionar, fiind Secretar General al Ministerului Culturii. A fost încarcerat pentru activitatea politică atât înainte cât și după instaurarea comunisului. A debutat ca poet înainte de Primul Război Mondial. Ca scriitor și teolog a condus revista “Flamura” și a fost directorul și mentorul uneia dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, “Gândirea”. A fost principalul inițiator al curentului gândirist, de orientare tradiționalistă, naționalistă și profund ortodoxă. În 1945 este condamnat la închisoare pe viață în cadrul procesului „lotului ziariștilor fasciști”. Convins că după încheierea păcii de la Paris rejudecarea lui se va face mai puțin pătimaș, pe 24 mai 1947 se predă autorităților. Este arestat în 1947 și după anularea sentinței din 1945 a urmat rejudecarea care s-a întrerupt brusc, fără niciun motiv juridic, fiind încarcerat pentru 15 ani, fără a exista însă o sentință. În timpul detenției a devenit informator și colaborator al Securității. Dupa eliberare este numit redactor la revista Glasul Patriei, editat de Ministerul Afacerilor Interne, destinat intelectualilor români din străinătate, unde devine redactor, până la pensionare în 1968.