Andrei Șaguna, așa cum l-au văzut câteva personalități

Un om ales. Cărturar de seamă. Înalt ierarh. Profesor și academician. Susținător al ideii naționale. Cu un deosebit respect față de tradițiile românești.

Aromânul Andrei baron de Șaguna(cu numele de botez Anastasie, n. 20 decembrie 1808, d. 28 iunie 1873) a fost întemeietor. A clădit biserici, școli, publicații, o tipografie (și nu una oarecare), Asociațiunea Transilvană pentru literatură Română și Cultura Poporului Român(ASTRA), apoi rânduieli noi în viața ecleziastică. A scris numeroase lucrări de însemnătate aparte. A fost un luptător fără odihnă pentru apărarea credinței și a identității naționale, inclusiv în diete(ca deputat), în Parlament(la Viena sau Pesta), în cadrul Senatului imperial, ca membru al acestuia, pentru împlinirea idealului Unirii celei Mari. Dar mai presus de orice, cu blândețe, curaj, inteligență, dragoste de Dumnezeu și de semeni, a crescut oameni. Deplini. Adevărați.

“Tu Doamne, știi că înspre scopul meu a alerga doresc, pe toți românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deștept și în voie către tot ce-i adevărat, plăcut și demn să-i atrag” – Andrei Șaguna

Redăm mai jos câteva fragmente din scrierile oamenilor de cultură și nu numai, despre mitropolitul Andrei Șaguna.

Mihai Eminescu

(…) Șaguna(…), când dreptatea era de partea poporului său, o susținea în contra a orice și oricui.

Nicolae Popea

“Mitropiltul Șaguna era de statură mare, înalt și drept ca un brad (…) Fruntea-i era înaltă și deschisă, ca o coroană, ce dădea omului privire maiestatică (…) Ochii, mari (…) erau plini de foc și pătrunzători (…) Avea o minte foarte ageră. Judecata-i era clară, matură, serioasă în toate lucrurile fără deosebire (…) Memoria lui era extraordinară (…) Vorba lui era rară, răspicată și apăsată (…) Vorbea fără sfială și în mod convingător, cu o elocință strălucită. Umbla cu mare gravitate și cu aerul  unui bărbat care-și cunoaște și simte poziția ce ocupă. Mișcările și toate purtările lui erau mărețe, insuflând respect (…) Știa să se impună în orice cerc, în orice împrejurare.”

Ioan Slavici

“Această reformațiune (a bisericii orientale) a fost săvârșită cu atâta înțelepciune (…). Om bun și plin de iubire cum era, el a căutat în oameni partea cea mai bună și pe aceasta a voit să întemeieze vecinica legătura între dânșii (…). El le-a venit ardelenilor ca un om trimis de Dumnezeu.”

Ilarion Pușcariu

“Pacea, dragostea și concordia între frați, ne spune el la răsuflarea din urmă, deschide calea spre biruință.”

Ioan Lupaș

“(…) Într-o zi de sâmbătă(18/28 iunie 1873), seara după vecernie, pe la 6 oare, suferințele mitropolitului Andreiu se curmară și numele lui trecu, prin moarte la nemurire.”
“Învățătură bisericească și profană; cultură vastă, căștigată în atâția ani lungi de călugărie harnică și trează; spirit de jertfă, din care au răsărit spre binele neamului și bisericii noastre, roade atât de îmbelșugate; fapte și îndrumări culturale de o epocală importanță și idei înaintate, cum la puțini dintre contemporani se vor găsi – toate aceastea într-o armonioasă îmbrățișare, constituiesc individualitatea lui Șaguna. Ar fi însă o lacună, daca am lăsa neamintită și o altă calitate însemnată a lui: destoinicia de diplomat și om politic.”

Nicolae Iorga

“(…) Unul din marii binefăcători ai națiunii sale(…) Puține nume sunt așa de populare în Ardealul românesc ca al lui Șaguna. Chipul lui cu ochii străbătători și larga barbă răsfirată sunt în mintea tuturor, și în conștiința generală a intrat faptul definitiv, că acest bătrân a fost de pe scaunul său de arhiereu, ca de pe un tron de rege, un cârmuitor de oameni și un îndreptar al vremurilor cărora nu li s-a supus ca exemplarele obișnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnișul lor spre culmea lui. Cât se va vorbi limba noastră pe cealaltă colină a munților părinți, ardeleanul de Legea Răsăritului, – și poate mâine și cel unit cu Roma – va ține minte acest fapt.”
“(…) Șaguna (…) a lăsat ucenici, ca și dânsul, strict ortodocși, ca și dânsul de o corectitudine exemplară în viața privată și în administrație, ca și dânsul, în sfârșit, oameni culți și scriitori buni.”

Regele Ferdinand I al României

“Sunt fericit că mi s-a dat prilejul mie, întâiul rege al României Unite, să aduc prinosul de recunoștință al poporului românesc la mormântul aceluia care, prin lupta sa a contribuit la înfăptuirea unității naționale (…) Providența a făcut ca românismul ardelean (…) să fie scos din amorțire de un român macedonean, Andrei Șaguna, <<Andrei cel dintâi>> cum i se spune.
Ducând toiagul păstoresc în perioadele cele mai critice ale neamului, Șaguna a știut să conducă cu atâta tact, încât să poată câștiga întotdeauna (…)
Ne-am dus într-un sat frumos, românesc, la Rășinari, acolo unde odihnește acel ce a păstorit românismul ardelean. Cetatea nu l-a primit pe Șaguna. S-a dus la sat, căci știa că acolo este izvorul de vlagă a românismului (…)
Să ne încheiem smeriți memoriei lui, și el să ne servească drept pildă (…)
Avem datoria să purtăm veșnică și fericită amintire memoria marelui Șaguna.”