Astăzi, 4 mai 2018, “a tăcut” pentru totdeauna Doina Cornea, cea mai puternică voce a rezistenței anticomuniste a anilor 1980

Astăzi “a tăcut” pentru totdeauna Doina Cornea, cea care a vorbit în acele vremuri în care puțini se încumetau sa o facă. “A tăcut” cea care a criticat atât criza materială și economică în care se cufundase România în timpul regimului comunist, dar mai ales criza spirituală. “Un popor hrănit cu sloganuri”^[1], spunea Doina Cornea în prima scrisoare trimisă către Radio Europa Liberă. Un popor care apreciază mai mult valorile materiale decât valori spirituale precum “etică, cultură, libertate și responsabilitate”. În dimineața de 4 mai 2018, la vârsta de 89 de ani, Doina Cornea a tăcut pentru totdeauna, acum când lașii poluează fonic, hrănind în continuare poporul cu sloganuri, care de data asta însă au un diez în față.

Doina Cornea nu doar că a vorbit atunci când vorbele te puteau costa libertatea sau chiar mai mult, dar în plină cenzură nu i-a lăsat nici pe alții să tacă. Asistent universitar la catedra de limbă franceză din Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, a tradus și publicat mai multe volume samizdat, primul fiind volumul lui Mircea Eliade, “Încercarea Labirintului”.  Volumele se fabricau manual și erau distribuite prin rețelele de prieteni; astăzi ele adună praful pe polițele librăriilor care se închid. În timp ce mulți pseudo-intelectuali scriau elogii regimului dictatorial, Doina Cornea traducea operele celor care nu trebuiau uitați și scria teste și proteste pentru Radio Europa Liberă. Concediată din universitate pe motiv că ar fi dat studenților să citească jurnalul lui Mircea Eliade, nu va găsi sprijin în niciunul dintre colegii săi. Continuă să protesteze, adresându-i chiar și lui Nicolae Ceaușescu, o scrisoare deschisă, în care cere o reformă în învătământul superior. Este conștientă că “chiar dacă situația politică și economică s-ar schimba, acest lucru nu va schimba perversitatea moralei indivizilor”. Va milita neîncetat pentru libertate: libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de întrunire și libertatea de a călători.

Doina Cornea nu a fost orice femeie, la fel cum nu a fost orice mamă. Deși conștientă de brutalitatea represiunii comuniste, își crește în același spirit al libertății și dreptății și copiii. Răspunde chemărilor muncitorilor de la Brașov, din timpul revoltei din 1987. Împreună cu fiul său, Leontin Iuhaș, a răspândit în Cluj-Napoca 160 de manifestări de solidaritate cu muncitorii care s-au răzvrătit împotriva regimului Ceaușescu. Vor fi amândoi arestați și eliberați doar în urma unor presiuni interanționale. Indiferent de piedici și de consecințe, de bătăile, interogatoriile și amenințările securității, găsește căi să își facă vocea auzită. Crescută într-o familie cu înalte valori morale și religioase și care în 1948 s-a opus deciziei guvernului comunist de a interzice Biserica Română Unită cu Roma, Doina Cornea reușește sa trimită o scrisoare inclusiv papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare care va fi difuzată de Radio Europa Liberă, și în care a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. (După revoluție va traduce și două dintre volumele monseniorului Vladimir Ghica.) În 1988 i se va impune arestul la domiciliu. Laurent Fabius, președintele Adunării Naționale Franceze, fostul președinte al Franței, Valéry Giscard d’Estaing, și ministrul belgian de externe Leo Tindemans vor cere guvernului român eliberarea ei. Aceasta va veni însă abia în timpul Revoluției, pe 21 decembrie 1989, cu o zi înainte de căderea regimului Ceaușescu.

Distinsă cu mai multe titluri și premii internaționale și naționale, Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles (1989), Doina Cornea a primit Legiunea de Onoare în grad de Ofițer(Franța, 2000) și mai apoi în grad de Comandor(Franța, 2009), Sfântul Ioan-Paul al II-lea a decorat-o cu Ordinul Sfântul Grigore cel Mare^[2], iar Regele Mihai, în care Dorina Cornea a crezut neîncetat, i-a oferit Crucea Casei Regale a Romaniei in octombrie 2009. Pentru anii de luptă împotriva regimului dictatorial comunist Doina Cornea a primit și Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000).

Apropiată a Seniorului Coposu și a surorilor acestuia, cu care nu de putine ori s-a sfătuit, se pare că a împărțit cu cele din urmă chiar și ofiterul de securitate care s-a ocupat de anchetarea lor. Este vorba de fostul sef al securitătii Cluj, Alexandru A. Pereș.^[4] După 22 decembrie 1989, Cornea a fost invitată să devină membru al primei organizații guvernamentale postcomuniste, Consiliul Național al Frontului Salvării Naționale. Ea a părăsit acest organism la 23 ianuarie 1990, după ce FSN a decis să candideze în calitate de partid la alegerile din 1990, considerând că formațiunea este încă dominată de oameni cu trecuturi comuniste. Nu s-a înșelat. Fiul fostului ei anchetator, Alexandru Pereș, avea să ajungă, senator, după ce a trecut prin mai toate partidele politice post-decembriste, FSN în perioada 1990 – 1992, apoi PD între 1992 –2007, PDL între 2007 – 2014 și PNL din 2014.^[3]

Doina Cornea a rămas dreaptă într-o lume incapabilă să se îndrepte. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!

Vă recomdăm următoarele lecturi:

Ceausescu and the Securitate: Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989: Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989, by Dennis Deletant, Published September 1st 1995 by Routledge 

Libertate?, Doina Cornea, Editura Humanitas, București, 1992

Scrisori deschise și alte texte, Doina Cornea, Editura Humanitas, București, 1991

Fața nevăzută a lucrurilor, Doina Cornea, 1990-1999, Editura Dacia, Cluj, 1999

Dialoguri cu Rodica Palade, Doina Cornea, Editura Dacia, Cluj, 1999

Puterea fragilității, Doina Cornea, Editura Humanitas, București, 2006

Jurnal. Ultimele caiete, Editura Fundației Academiei Civice, București, 2009

Doina Cornea, Dincolo de zid, Cornel Jurju, Editura Argonat, Cluj-Napoca, 2017

*sursă imagine – cinemagia.ro